Ana Blandiana, academicianul civic fără operă, a ieșit din frigider să protesteze împotriva democrației unei moțiuni de cenzură
Prea puțin luminată în chestiunile intrinseci ale unei structuri democratice a unui Parlament liber, Ana Blandiana a primit răvaș de la George Soros în miez de noapte să agite ieri flacăra civismului Maidanului kievean în stradă, prin București.
Astfel că, zor-nevoie Blandiana a ieșit din frigider, și-a lăsat poeziile de slabă calitate scriitoricească neterminate și s-a văcsuit pe față cu culorile LGBT, pentru a mărșălui pentru mai binele bolojenist al României.
Știți, ăla cu tăieri de alocații pentru copii, de împilări fiscale pentru tinerele mame, ăla al amputărilor de ajutoare pentru invalizi și pentru veterani de război.
Și, spune ea, jos cu această moțiune de cenzură care tulbură stabilitatea și predictibilitatea României, care-l clatină pe Hristosul speranțelor necredincioșilor, pe Ilie Bolojan, salvatorul caragialesc de țară și de neam, un noroc cât o plagă biblică egipteană pe capetele românilor.
O salvare care vine cu trufandalele sale istorice, vânzarea a tot ce a mai rămas din averea țării pe nimic și îndatorarea externă a românilor pentru trei generații, tot pentru nimic, adică în beneficiul vrăjmașei Ucraine.
Ba, și cu pierderea PNRR. Iar poporul, îl ceartă pseudo-scriitoarea, se comportă precum unul vegetal, pentru că nu iese în stradă să-l susțină pe profetul mincinos, o plagă pe capul poporului lui Decebal și al lui Traian, precum profeții mincinoși ai iudeilor pe capul poporului lui Israel.
Și o mai doare pe închipuita poetesă civică de grija PSD, ce va face după moțiune, va rămâne în stare de disperare abisală, sau se va sinucide ritualic prin respingerea moțiunii de cenzură.
Cât despre propoziția cu profundă încărcătură de falsitate,
„Nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă”
îi răspundem precum Radio Erevan: „Parțial adevărat, nu este vorba de nimeni, ci este vorba de toți românii, mai puțin sorosistii, care au interesul să treacă moțiunea, nu este vorba de o simplă moțiune, ci de dezrobirea țării din strânsoarea lui Bolojan, deci nu ni se ia din democrație cu această moțiune, ci ni se dă din prea plinul acesteia, atâta cât e.”
Blandiana spune că „nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă” și că jumătate din țară ar fi trebuit să fie în stradă, conform Știri pe Surse.
Ana Blandiana a spus că „după atâtea decenii, parlamentarii români au o șansă unică” și anume aceea de a „ieși din categoria cea mai lipsită de respect și de încredere a populației”.
„Au șansa să dovedească și să fie crezuți că le pasă de țară. Pentru că, de data asta, chiar nu este vorba de diferența dintre partidele lor, ci chiar de țară. În măsura în care nu înțeleg asta, nici nu au dreptul să stea acolo.
Pentru că, până la urmă, și asta din timpul lui Ceaușescu mă gândeam cât este prostie și cât este răutate în tot răul care se întâmplă. Erau amândouă. Și și acum sunt amândouă.
De data asta, prostia este imensă. E clar că nimeni, nici PSD-ul, nici parlamentarii de toate culorile, nu au interesul să oprească funcționarea țării, pentru că despre asta e vorba. Este clar că nu există nicio idee de ce faci în loc, de ce faci fără Bolojan”, spune poetesa, conform cotidianului citat.
„Iar faptul că Bolojan există este, de fapt, un mare noroc(Sau escroc, după caz. n.n.)”, a spus scriitoarea, potrivit Mediafax, scrie cotidianul amintit anterior.
„Dacă România ar avea o imagine și o idee corectă despre noțiunea de patriotism, la ora asta ar trebui să fie în piețele orașelor din țară jumătate din țară”.
„Deci nu vă mirați că sunt și eu. De altfel, eu sunt de 30 de ani și mi se pare extraordinar de impresionant că chiar și astă seară am întâlnit cel puțin 20-30 de oameni cu care de 30 de ani, că ne vedem în asemenea locuri, în Piața Universității. Și ar părea că asta e o dovadă că am fost mereu înfrânți.
Dar nu e adevărat, pentru că țara, între timp, a făcut efectiv mari progrese și ele s-au făcut pentru că a existat întotdeauna o cantitate critică a oamenilor care gândesc.
De altfel, lumea a fost întotdeauna adusă înainte de o minoritate iar în România minoritatea s-a aflat mereu în asemenea mitinguri”, a mai spus Ana Blandiana.
„Eu întotdeauna am sperat până în ultima clipă și sper. De data asta sper și pentru că logica e de partea speranței. Nimeni nu are interesul ca această moțiune să treacă.
Toată lumea, inclusiv membrii PSD, sunt convinsă, că sunt disperați la ideea ce vor face după. Ei bine, Bolojan chiar știe ce să facă după. Și speranța mea este că va putea fi lăsat să facă”, a mai înșirat Ana Blandiana, potrivit Știri pe Surse, aiuritor, de parcă i-ar lipsi o doagă, aia pe care o mai avea la Revoluție.
Libiu Dan Mateescu
NOTA
Vezi video cu melodia primăverii:





Mai bine s-ar gândi la sufletul ei , mâine, poimâine …pleacă. .
🤝