Amintirea mareșalului Tolbuhin se surpă în sectorul 2 al Bucureștilor

Amintirea mareșalului Tolbuhin se surpă în sectorul 2 al Bucureștilor

0 128

Câțiva consilieri plusiști-useriști bucureșteni au inițiat un lucru de cel mai bun simț și anume scoaterea mareșalului Fiodor Ivanovici Tolbuhin din denumirea parcului din sectorul 2 București și înlocuirea cu Grădina Mătăsari, ce-o fi și aceea. Este vorba de un parc, ce n-are nevoie să poarte numele unui mareșal al celui de-al doilea război mondial, care a înstăpânit stalinismul în România la propriu. Diplomația Rusie a reacționat prompt și a acuzat revizionismul promovat de noua putere de dreapta din România, consistentă cu poziția oficială și adeseori nevalidă a Uniunii Europene, a nerecunoașterii adevărurilor istorice imuabile ale celui de-al doilea război mondial. La instigarea Germaniei și Franței bineînțeles.

Purtătoarea de vorbe a diplomației ruse, Zaharova, nu-și cunoaște propria istorie, darămite pe-a noastră
Purtătoarea de cuvânt a diplomației rusești Maria Zaharova (nicio legătură cu dizidentul antisovietic Andrei Saharov) a zugrăvit fresca idilică a eliberării României de către trupele sovietice în august 1944, și recunoștința eternă pe care ar trebui să i-o purtăm mareșalului Tolbuhin, cel care l-ar fi zdrobit pe mareșalul Antonescu și pe generalul colonel Friessner pe aliniamentul Iași-Chișinău la 21 august 44. Zaharova susține că remarcabilul coamandant sovietic ar fi condus operațiunea de eliberare a României de sub jugul hitlerist și că orice eliminare a numelul său și nu numai, să ne aducem aminte de statuia soldatului sovietic ce străjuia Casa Armatei din Brașov, din parcul Central, se constituia ca o acțiune revizionistă a realităților istorice din 1944 și ca o atitudine antirusească. Să le luăm pe rând. În prima aserțiune a Zaharovei, aceasta comite deliberat o eroare de fond istorică, adevăr accesibil oricărui elev de liceu.

Cum a amestecat diplomația rusă mareșalii și fronturile rusești din cel de-al doilea război mondial
Nu Tolbuhin era comandantul celor două fronturi ucrainiene rusești ci mareșalul Malinovski, care comanda Frontul 2 Ucrainian și subordona Frontul 3, tot Ucrainian, condus de generalul pe atunci Tolbuhin. Frontul 2 al lui Malinovski a spart practic frontul Iași-Chișinău, la nord de Iași, în doar două zile (Tolbuhin acționând pe aliniamentul Nistru-Tiraspol), fiind asistat ulterior de Frontul 2 în operațiunea de dublă învăluire a armatelor româno-germane, respectiv armata a 6-a germană, o parte a armatei a 8-a, divizia a 13-a Panzer întreaga armată română.
Trupele lui Malinovski au intrat primele în București, iar operațiunea a fost una de cucerire a României, pentru că la 23 August 1944 trupele române au început eliberarea țării de sub ocupația germană, redenumită armată ocupantă după insurecție.

Teza cuceririi României de către URSS, nicidecum de eliberare, este demonstrată de adevărul istoric al pretenției lui Stalin ca România să capituleze necondiționat, ca o țară înfrântă, când ea deja lupta alături de armatele sovietice. A fost asistat în această decizie de Winston Churcill. Monstruozitatea regimului bolșevic stalinist instituit în România sub supravegherea tancurilor lui Tolbuhin nu poate fi considerat în istorie ca o eliberare. Ci doar ca o sclavie modernă, dar represivă, instituită în țara noastră de trupele sovietice biruitoare, care au propulsat criminalul regim comunist la putere.

Malinovski a înfrânt trupele Axei și cucerit România în august 1944, nu Tolbuhin
Armistițiul a fost cerut de România Comandamentului Central Aliat și a fost semnat de mareșalul Malinovski, nu de Tolbuhin, în numele întregului comandament.
Respectivul cod al Armistițiului a conținut despăgubiri de război înfiorătoare, care au ruinat țara pentru decenii. Tolbuhin a devenit din ordinul lui Stalin responsabil cu aducerea comunismului stalinist la putere în România abia în 1945, când a comandat armata de ocupație sovietică, nu de eliberare.
Regele Mihai l-a decorat cu ordinul Mihai Viteazul pentru a mai diminua rapacitatea și reprimarea induse de trupele lui Tolbuhin asupra poporului român îngenunchiat, nu dintr-o nețărmurită admirație.
Așa că parcul cu pricina, dacă trebuia atunci să poarte un nume al unui cuceritor sovietic, ar fi trebuit să-l poarte pe al lui Malinovski. Iar Rusia nu ar trebui să fie atât de susceptibilă pentru faptul că bucureștenii nu mai au chef în 2021 să se plimbe prin parcul denumit Tolbuhin, altfel de ce și-au dărâmat chiar ei la Moscova în 1990 statuile lui Lenin și Stalin?
Și dacă nu s-a putut în 2017 de ce nu s-ar putea acum? În fond nimeni și nimic nu va putea schimba adevărul istoric irefutabil al înfrîngerii Germaniei lui Hitler de către trupele sovietice, în principal, în al doilea război mondial.

Libiu Mateescu        

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.