Amical internațional : Moldova – România 0-5

Amical internațional : Moldova – România 0-5

0 150

Naționala de fotbal seniori a României și-a programat în această lună două meciuri de pregătire, în vederea campaniei de calificare la Campionatul European din 2024, care va fi găzduit de Germania. Echipa antrenată de Edward Iordănescu a pierdut prima partidă, scor 1-2 cu Slovenia – disputată joi, 17 noiembrie, la „Cluj Arena” din Cluj-Napoca, golul tricolorilor fiind marcat de Denis Drăguș, în minutul 63, după ce oaspeții au condus pe tabelă cu 2-0. Cel de-al doilea joc amical a avut loc duminică, 20 noiembrie, pe stadionul „Zimbrul” din Chișinău, contra Republicii Moldova. Echipa naţională de fotbal a României a învins clar echipa similară a Republicii Moldova cu scorul de 5-0. Pentru echipa antrenată de Edward Iordănescu au marcat Olimpiu Moruţan, Denis Drăguş, Alexandru Cicâldău, Daniel Paraschiv şi Adrian Rus. Moruţan, Paraschiv şi Rus au marcat primele lor goluri la naţională, iar Ştefan Târnovanu, Alexandru Pantea, Antonio Sefer şi Daniel Paraschiv au debutat în prima reprezentativă.

Au fost două teste utile, în vederea startului preliminariilor Campionatului European. Reprezentativa României face parte din grupa preliminară I a Campionatului European, având ca adversare: Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Primele întâlniri din grupă sunt programate în 25 martie anul viitor: Andorra – România, Belarus – Elveția și Israel – Kosovo.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.