Amenzi usturatoare pentru gunoaie aruncate in locuri nepermise

Amenzi usturatoare pentru gunoaie aruncate in locuri nepermise

Dupa alegeri, autoritatile brasovene vor sanctiona cu amenzi usturatoare abaterile de la normele privind managementul deseurilor. Vor fi taxate primariile care nu incheie contracte cu firmele de depozitare si salubrizare dar si operatorii de salubritate care nu respecta legea. In judetul Brasov exista inca primarii care depoziteaza gunoaiele la marginea localitatilor, pe campuri sau pe albiile raurilor

Dupa alegeri, autoritatile brasovene vor sanctiona cu amenzi usturatoare abaterile de la normele privind managementul deseurilor. Vor fi taxate primariile care nu incheie contracte cu firmele de depozitare si salubrizare dar si operatorii de salubritate care nu respecta legea. In judetul Brasov exista inca primarii care depoziteaza gunoaiele la marginea localitatilor, pe campuri sau pe albiile raurilor.
Nu este prima data cand conducerea consiliului judetean pune problema depozitarii deseurilor menajere. In urma cu mai bine de o luna, vicepresedintele Adrian Gabor prezenta incidentul de la Fagaras in care mai multe masini ale operatorului de salubritate din zona au fost surprinse aruncand gunoiul pe Dealul Galatiului de la marginea orasului.
Toti operatorii de salubritate au fost chemati la discutii la care au luat parte si reprezentantii Agentiei de Protectia Mediului, ai Garzii de Mediu si ai Prefecturii.gunoaie
Multi primari s-au ascuns in spatele contractelor incheiate cu operatorii de salubritate sau cu un serviciu public care se ocupa cu colectarea deseurilor. In realitate, nu tot gunoiul ajunge insa la rampa ecologica. Sunt primarii in judet care nici macar nu au incheiat astfel de contracte.
Desi sunt declarate neconforme, in judetul Brasov se mai folosesc inca mai multe depozite cum sunt cele de la Rotbav, Codlea, Dumbravita, Sercaia, Fagaras sau Zizin. Daca nu vor intra in legalitate, toti vor fi amendati. In plus, planul de management al deseurilor trebuie refacut.
Pentru ca nu toate primariile se pot pune de acord aupra unui operator de salubrizare judetul Brasov nu va putea accesa finantare europeana nici pe acest ciclu bugetar.
Din vechiul Plan Judetean de Gestionare a Deseurilor a fost eliminata instalatia de valorificare a deseurilor de la Tarlungeni. Vor trebui, de asemenea, infiintate rampe de transfer si in zona Fagaras -Rupea astfel incat costurile sa fie mai mici.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.