Amendamente acceptate de la PSD sau moțiune de cenzură

Amendamente acceptate de la PSD sau moțiune de cenzură

1 202

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, supranumit de noi Zăbavnicul, a solicitat coaliției acceptarea amendamentelor social-democrate, în caz contrar urmând a depune moțiune de cenzură, probabil.
Pe care oricum urmează să o depună în actuala sesiune parlamentară, de unde incoerența susținerii amendamentelor sub amenințarea cu respectiva moțiune de cenzură.
Este de altfel un exercițiu fumigen pe care PSD îl face la începutul fiecărei sesiuni parlamentare între două incursiuni la bufetul ieftin și bine garnisit al Parlamentului.
Opoziția formală a acestui partid deja plictisește spațiul public, cunoscut fiind faptul că sunt departe de a încropi orice alianță în Opoziție și de a strânge un număr de voturi semnificativ împotriva guvernului.

Categoric că mai vedem și ,,vom depune o moțiune
Categoric că depunem moţiune, dar am şi spus este prima moţiune simplă (păi ori e simplă, ori e de cenzură! N.n.) pe care am depus-o, şi deja am avut patru voturi în plus în afară de grupurile parlamentare PSD şi AUR. Este pentru prima oară. Eu nu-mi aduc aminte ca doar la două luni de la alegeri deja patru voturi să fie în plus faţă de ce avem ca opoziţie. Avem o sesiune parlamentară unde vom veni, categoric, cu o moţiune de cenzură”, a amenințat voalat Marcel Ciolacu.

Sorin Grindeanu, care îndeplinește și funcția de primvicepreședinte s-a lansat în teoria mulțimii amendamentelor la legea bugetului, amenințând cu depunerea a mii de amendamente(sic!).
Nu se trezește însă suficient de devreme dimineață pentru a le redacta. Vrea amendamente în domeniul sănătății, educației, socialului, practic în toate domeniile. Dar să le scrie alții.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Depuneți, prăpădiților, că voi ați distrus țara asta!
    POATE LA URMĂTOARELE ALEGERI SCĂPĂM DE CIUMA roșie!!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.