Alte doua bratari dacice repatriate

Alte doua bratari dacice repatriate

0 101

Vineri au fost aduse in tara alte doua bratari apartinand tezaurului dac de la Sarmisegetuza. Aceste doua bratari au fost gasite in posesia unui cetatean neamt, de la care au fost rascumparate de Statul roman. La randul sau, neamtul le cumparase, pe o suma infima fata de valoarea lor, atat cea materiala, dar mai ales cea istorica, de la unul din „cautatorii de comori” care, postrevolutionar, au bantuit prin situl din zona Sarmisegetuza, lasat cam de izbeliste de autoritati.
Pe drumul de intoarcere in tara, bratarile au fost insotite de o puternica garda, pentru prevenirea oricaror incidente. Drept care stau si ma intreb: cum a putut neamtul sa le scoata din tara fara escorta si paza mascata, fiind insotit doar de amici, nevasta sau amanta?
Cu aceste doua bratari, numarul celor recuperate de la diferiti cetateni din strainatate se ridica la unsprezece, din situl sus-amintit mai lipsind insa, conform celor stabilite de cercetari a unor persoane implicate in sapaturi ilegale, alte si alte obiecte de podoabe antice.
Astfel, Politia continua cercetarile a zeci de suspecti implicati in furturile din tezaurul dacic de la Dealul Caprareasa din Sarmisegetuza, existand perspectiva recuperarii a alte si alte piese antice.
Cele doua bratari vor fi expuse, incepand de miercuri, la Muzeul de Istorie din Capitala.
Ramane totusi neacoperita neglijenta Statului fata de asemenea comori. Nu se gasesc oare si ceva vinovati moral?

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.