Alta amenda pentru CET Brasov

Alta amenda pentru CET Brasov

0 122

Protectia Consumatorilor amendeaza din nou CET Brasov pentru ca nu furnizeaza apa calda cel putin celor fara datorii.
Deja au fost intocmite 23 de procese-verbale de sanctionare a furnizorului de agent termic, fiecare continand cate o amenda de 3.000 de lei. S-a dresat cate un proces-verbal pentru fiecare asociatie de proprietari care nu are datorii catre CET si care a depus reclamatie la Comisariatul Judeþean pentru Protectia Consumatorilor.

Sa ne amintim ca la inceputul lunii iulie CET a mai fost amendata cu 60.000 de lei din partea Protectiei Consumatorilor pentru ca a incalcat prevederile contractelor incheiate cu asociatiile de proprietari potrivit carora, daca asociatiile nu au datorii la furnizor, acesta este obligat sa presteze serviciul inscris in contract. Atunci, la inceputul lunii iulie, comisarii de la Protectia Consumatorilor au acordat un termen de 20 de zile pentru a se relua furnizarea apei calde catre asociatiile fara datorii, insa CET nu a facut acest lucru.

„Situatia de neconceput in care se afla un numar foarte mare de familii care sunt nevoite sa traiasca in anul 2009 intr-un municipiu european cu pretentii, cum este Brasovul, ma determina sa iau toate masurile legale care imi sunt atribuite pentru a determina operatorul economic CET Brasov sa isi respecte obligatiile fata de consumatori. In acest sens, voi dispune comisarilor din subordinea mea luarea celor mai drastice masuri cu putinta, incercand astfel sa reglementam situatia”, a declarat Marius Dunca, directorul coordonator al CJPC Brasov.

Directorul CET Brasov, Florin Cutitei, a declarat ca, orice ar face, nu are solutii tehnice pentru a relua furnizarea apei calde catre asociatiile fara datorii si precizeaza ca inca nu a primit nicio instiintare oficiala cu privire la noile amenzi.

„Am platit in 24 de ore jumatate din amenda, conform legii, iar apoi le-am contestat. Daca vom castiga procesele, ne vom recupera banii, daca nu, nu va mai trebui sa platim suma intreaga. Asa vom face si acum, insa dupa ce vom primi oficial amenda. Alta solutie nu avem”, a spus Florin Cutitei.
Oare ce director este acest Florin Cutitei, daca nu gaseste solutie intru rezolvarea acestui acut deziderat? Nu trebuie sa fii mare specialist ca sa stii ca fiecare bloc, din cate am vazut, are niste vane, la intrarea contuctei cu agent termic, vane din care se poate intrerupe sau da drumul agentului termic. Si atunci ichizi acolo unde sunt mari restante si lasi deschis unde platile sunt la termen. Solutia platii amenzilor este una simpla, fara batai mari de cap si eforturi fizice, dar este o solutie simplista, rezultata din impotenta manageriala si intelectuala, daca nu este chiar rea-vointa, ceea ce ar putea fi sanctionat chiar penal.

Pana in prezent, contestatia depusa impotriva amenzii primite la inceputul lunii trecute nu s-a judecat din cauza vacantei judecatoresti.

Dupa cum s-a mai scris, peste 20.000 de locuinte din municipiul Brasov, alimentate cu agent termic de la CET, au ramas fara apa calda de la mijlocul lunii iunie, cand Gaz de France Suez, furnizorul de gaz, a oprit alimentarea centralelor CET din cauza datoriilor acumulate, in valoare totala de 60.000.000 de lei, in care se includ si datoriile fostilor colosi industriali.
Oare chiar nu s-ar putea infiintarea unei comisii ai carei membri sa mearga din casa in casa si sa vada de ce restantierii nu-si pot plati datoriile? Sa constate daca este rea-vointa sau imposibilitate? Sau sa se procedeze ca in cazul ajutoarelor care se dau pe timp de iarna, si ar fi si mai simplu si cu cheltuieli mai mici decat orice comisie, pe baza unor declaratii, simple si fara zorzoane, pe proprie raspundere?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.