Allien de Colibanesco – Cap. 6 – Uraganul Scripcaru

În seara dinaintea ședinței de plen din cadrul Consiliului Local, am avut visat că eram Atlas. Numai că țineam Primăria Brașov în loc de univers, pe umeri. Și era foarte, foarte grea clădirea primăriei. Și imediat a apărut un vultur, și vulturul conform visului a început să îmi smulgă din ficat, în timp ce eu țineam clădirea în echilibru pe umeri. Și vulturul avea fața lui Scripcaru. Încercam eu să-i mai dau câte un șut, se ferea și mai lua un cioc din ficat. Și parcă tot zicea să-i dau primăria înapoi că e a lui și eu sunt un impostor, să merg liniștit înapoi la Senat. Și clădirea grea, și ficatul sfâșiat, și dojană din partea vulturului. Și când mai dispărea din vis vulturul, auzeam cum vorbesc oamenii în primărie că îi tot sună Scripcaru și îi învață cum să îmi facă viața amară, și cum le mai spune să conspire împotriva mea, să ascundă dosare, să ascundă informații, să mă saboteze. M-am trezit destul de îngrijorat pentru că de când sunt în primărie trăiesc cu senzația asta de sabotaj permanent. La început am crezut că e paranoia, dar din păcate nu e. E realitatea! Înțeleg să nu mă pierd cu firea și să merg pe la fiecare cu duhul blândeții, să le arăt că se poate face și un altfel de management, pentru cetățeni și în slujba cetățenilor. Vreau să le arăt că ne putem armoniza în jurul unui scop comun. Dar oamenii ascultă, dau din cap și nu cred o iotă. Ori nu înțeleg conceptul, ori cred că îi manipulez. Se tot așteaptă să îi concediez, și bănuiesc că ascund tot felul de lucruri față de mine. Am fost averizat că este posibil ca eu să fiu doar un lider formal, ales prin vot democratic, și Scripcaru să fie un lider informal care să conducă treburile din penumbră. Mai bine zis să conspire. Sunt sigur că este nevoie să fac o schimbare de paradox, să inițiez noi strategii pentru captarea și menținerea nivelului optim de loialitate. În schimb mentalitatea este total diferită față de ceea a oamenilor pe care obișnuiam să îi întâlnesc. 

    Așa cum nu speram să fie, ședința asta de numire a comisiilor a ieșit extrem de prost. Scripcaru a ajuns președintele comisiei de urbanism, și noi de dragul de a fi politically correct, l-am votat cu toate mâinile sus. Mi-a fost greu să intuiesc ce uragan de ură avea să cugă pe Facebook. Votanții USR-ului au  declara în mod dezamăgitor război partidului, mie, colegilor mei. Spuneau că și-ar fi dorit să vadă sânge pe pereți, decât pe Scripcaru președintele comisiei de urbanism. Dar, să ne înțelegem, a fost o negociere politică. Este pentru binele comunități. Conform votului, asta este împărțeala și eu garantez că lucrurile se vor mișca înspre ceea ce am promis. Nu mă așteptam să avem atâta dezaprobare din partea electoratului după o simplă ședință de Consiliu Local. Faptul că am fost ales primar nu însemnă că George Scripcaru este automat exilat de pe planetă, împreună cu colegii dânsului din PNL. Faptul că eu Allen Coliban sunt Primar al Brașovului nu-mi dă dreptul de a utiliza aceleași pârghii forțând legea pentru a face lucruri după bunul plac, la fel ca predecesorul meu. Asta nu ar fi normalitate. Normalitate e atunci când oamenii se pun de acord și scot la suprafața cea mai bună formă a unui lucru, sau a unei idei, posibilă la acel moment. Electoratul spune că trebuie să îi ascultăm și pe ei. Electoratul spune că avem nevoie să conlucrăm împreună pentru bunăstarea orașului. E adevărat, uneori ai suișuri, uneori coborâșuri. Uneori ai parte de strategia câștigătoare, uneori va trebui să te bați și să faci concesii pentru ea. E tragic ceea ce spun, dar asta însemnă politică. Degeaba vreau să fac niște lucruri, dacă ceilalți nu sunt de acord cu mine. Trebuie să îi ascult și pe ei. Și asta este esența democrației! Și a bunului simț! 

    Când am văzut cum curge hate-ul pe Facebook, m-am retras în birou, și i-am spus consilierului local Nelu Corbu, colegul meu de la USR să țină piept comentariilor care curgeau cu sutele. Mă simțeam copleșit. Am vrut să trag câteva fumuri, dar m-am abținut. Gata cu euforia autoindusă! Ajunge! Asta e realitatea și va trebui să lupt cu ea. Va trebui să lupt cu hienele ăstea care nu au făcut altceva decât să domine, să domine și să domine timp de 30 de ani. Fără regrete au dominat! Câlcând peste oameni și peste viețile lor ! Ca niște veritabili psihopați! Am pregătit o mică ședință pentru sâmbătă dimineață, vreau să împart atribuțiile cu Flavia și cu Sebastian Rusu, cei doi viceprimari. Situația prezentă va trebui să mi-o asum în numele partidului care a pierdut cu această ocazie multe voturi, sunt convins, pentru scrutinul din decembrie. Când stăteam așa copleșit de gânduri în biroul meu de la primărie, apare Radu Hossu, vânăt la fața și zbiară din toți plămânii ” Ce ai făcut?”. După care fiind probabil îndopat cu ceva tare, a început să se tăvălească pe jos în spasme, urlând că a muncit degeaba, că i-am dat toată munca peste cap, că eu sunt creația lui, născută din ură fața de fostul primar, că de ce nu l-am întrebat pe el, să spună și el ce trebuie să fac, că sunt un foarte slab politician, că se vor urca cu bocancii pe noi, pe el, pe partid, că suntem ridicoli, că au dreptate ăia din presă când ne fac puțoi răzgâiați și infantili. S-a ridicat în picioare în toiul crizei de nervi și a început să se izbească cu capul de birou silabisind între lovituri ” Cum e po-si-bil!”. După care s-a chircit pe jos într-un colț și a început să plângă în hohote. ” Nu înțelegi” spunea el, ” nu înțelegi că m-ai nenorocit? Râd aia de mine și de noi acum la sediul PNL că ne-au tras-o ca la ultimi fraieri. Am pierdut voturi și credibilitate, trebuia să ieși pe Facebook și să zici, să afle toată lumea, să strângi oameni la meeting de susținere, să pună presiune pe javrele ăstea ordinare. Nu ești om politic, ești prea bun, prea calm, prea credul. Te porți ca un nobil educat în fața tâlharilor. Noooo, cu tâlharii te porți ca un tâlhar, și cu samuraii, ca un samurai. De ce vrei tu să fi samurai când te bați cu tâlharii. De ce, Allen? ”. M-am pus lângă el și l-am luat în brațe repetându-i că va fi bine, să aibe încredere. Plângea de mi-a udat cămașa de lacrimi și muci. Offf, îmi pare atât de rău, dar principiile mele m-au adus aici. Și bătălia asta care pare pierdută mi-o voi asuma cu fruntea sus. Nu pentru mine, nici pentru partid, ci pentru omul de pe stradă. El este target-ul meu.

    Am ieșit sec după ora 20 pe Facebook într-un live și m-am justificat scurt și într-un limbaj lemnos, făcând apologia democrației, a faptului că am împărțit conform opțiunii electorale comisiile. Asta e, mergem înainte. M-am dus acasă oarecum înfrânt. Am făcut un pariu posibil pierzător astăzi, dar privind spre viitorul orașului meu. Ca să mă pot uita în ochii fetițelor mele și să le spun că sunt un om bun, drept și corect! Sunt sleit de puteri, și peste week-end va trebui să mă ocup și de delegarea atribuțiilor, și de problema piețelor agroalimentare. Pierzi, câștigi, negustor te numești!   

Allien de Colibanesco

Share on Facebook

Tweet

Follow us