Allen Coliban, primarul care își dușmănește propriul oraș

Allen Coliban, primarul care își dușmănește propriul oraș

1 138

Este primarul Brașovului. Livrat de USR. Și ales în condițiile în care nu numai brașovenii, ci și alți români erau confuzi sub aspect electoral. Un neomarxist notoriu. Dușman al libertății presei. Dar și dușman al brașovenilor, în condițiile în care e localnic. Născut în Schei. Iar cazul pe care-l prezint este emblematic.
Istoria este scurtă și dureroasă.
Orașul Brașov o are drept patroană spirituală pe Maica Domnului. În semn de recunoștință, unii dintre cei mai reprezentativi locuitori ai urbei au decis cu mai mai mulți ani în urmă, pe vremea când primar era încă George Scripcaru, să-i dedice Maicii Domnului un modest lăcaș de cult. Un paraclis. Într-o grotă existentă pe Tâmpa.
O lucrare despre care nu existau niciun fel de indicii că ar putea să pună în pericol în vreun fel sau altul natura. Iar ce a urmat este o aventură demnă de a fi imortalizată în faimoasa piesă de teatru modern „Rinocerii” a lui Eugen Ionescu.
Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţia sa Laurenţiu Strejnic, a fost încântat de idee. Și a susținut-o din capul locului, firește, împreună cu toți ceilalți preoți.
Societatea ziariştilor Cincinat Pavelescu, împreună cu Fundația Dacia și cu un grup de cetățeni cu o mare notorietate în Brașov au inițiat primul demers în 2013.
Atenție: au trecut nu mai puțin de 10 de ani de eforturi uriașe și, până la urmă, dovedite inutile, pentru a transforma o biată grotă într-un frumos lăcaș de închinăciune.
Rând pe rând, au fost făcute toate demersurile necesare și s-au luat aprobările indispensabile pentru o asemenea lucrare de la instituțiile abilitate ale statului.

S-a consumat un timp prețios, dar, între timp, nu mai puțin decât 10 ONG-uri și-au dat mâna pentru a strânge fondurile necesare. Atâta doar că, mai nou, Brașovul s-a căpătuit cu un nou primar.

Cel care îi gonește pe jurnaliști din ședințele de Consiliu. Și care s-a pus pe picoarele de dindărăt. Și, din motive pe care nu le-a explicat și nici nu le poate explica, pentru că nu pot fi în niciun fel raționale, a blocat pur și simplu toate demersurile.

Am redactat acest scurt editorial pentru a consemna cu tristețe, atât în calitate de jurnalist, cât și în calitatea mea de brașovean, ce se întâmplă atunci când un om afurisește locul pe care ar trebui să-l păstorească.
Și nu mă voi opri aici. Sper sincer ca, mai devreme sau mai târziu, să-i urc în cap acestui Coliban întreaga opinie publică națională. Pentru că brașovenii deja sunt revoltați și deciși să nu-l mai aleagă.
Pe CorectNews public și un articol mai vechi pe această temă, însoțit de câteva ilustrații și semnat de cunoscutul ziarist și scriitor Mircea Brenciu.

Autor: Sorin Roșca Stanescu
Sursa: corectnews.com

COMENTARII

  1. Siktir!!!
    Geme orașul, geme țara de locașe de rugăciune! Nu avem spitale, școli, policlinici, șosele, canalizare dar avem biserici fără număr!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.