Alegerile prezidentiale o perdea de fum: România este colonia UE și SUA
Aparențele înșeală, iar adevărul din spatele sistemului e bine ascuns de false libertăți și campanii electorale.
Multiculturalismul și corectitudinea politică ne sunt impuse de către mass-media, guverne și școli, iar cine nu vrea să fie corect politic e considerat comunist, înapoiat, xenofob, rasist, intolerant, necivilizat. Cea ce înseamnă pentru ei a fi ”europeni” e să renunțăm la identitatea noastră, la cea ce ne face unici.
Apoi să acceptăm ideologia multiculturală și orice decide uniunea pentru noi. Adică să devenim niște roboți fideli sistemului care să gândim după tiparele impuse de UE, renunțând la tot ce ne deosebește ca indivizi. O situație și mai gravă este că UE nici nu îi pasă de drepturile omului de rând. Vă mai amintiti când în 2012, cum Bruxelles-ul a făcut acelaşi piş pe români, pentru că au impus nişte condiţii aberante pentru menţinerea lui Băsescu la putere, în detrimentul votului a peste 7 milioane de alegături ?
Uniunea Europeană și Statele Unite, care ne sunt prezentate de politicienii români ca niște izvoare ale democrației, nu dau cu adevărat putere majorității.
Singurul lucru pe care cetățenii statelor membre ale acestei structuri suprastatale îl decid prin vot sunt membrii Parlamentului European. Lăsând la o parte faptul că mulți europarlamentari nu îi reprezintă pe cei care i-au votat, aceștia au foarte puțină putere.
Apoi, cetățenii unui stat membru voteză doar un număr limitat de europarlamentari. Spre exemplu, dacă o lege votată în cadrul acestei instituții, nu a fost susținută de nici un europarlamentar din România (indiferent de grupul din PE din care face parte) aceasta tot va fi valabilă și pentru cetățenii din țara noastră.
Asta e democrație? Acesta e dreptul cetățenilor de a decide pentru ei? UE încalcă suveranitatea statelor membre și încet dar sigur se transformă într-o federație. Vor avea ceva de zis în privința asta cetățenii celor 27 de state membre?
Dincolo de Atlantic, SUA sunt atât de departe de noi încât le privim ca pe un far al democrației, o țară a libertății adevărate și a prosperității. Doar că lucrurile nu stau așa ca în filmele hollywoodiene cu care ne-a obiușnuit mass-media. Statele Unite au parte odată la 4 ani de alegeri și există o mulțime de partide. Dar din acestea doar două contează cu adevărat: Partidul Democrat și Partidul Republican. Acestea duc aproape aceiași politică, ambalată diferit să prostească electoratul, dar practic americanii au de ales între Coca-Cola și Pepsi. Atât democrații cât și republicanii sunt susținuți în campania electorală de mari corporații cu aceleași interese. Așadar, după ce un candidat câștigă alegerile, a cui interese le reprezintă? A masoneriei, a diferitelor cercuri de interese, a afaceriștilor corupți, a diverselor grupuri lacome după bani și putere.
Numai interesul cetățenilor nu îl reprezintă. Iar președintele nici măcar nu este ales în mod direct de cetățeni, ci de către electori. Așa își exercită majoritatea puterea în ”cel mai democrat stat al lumii”, un stat polițienesc dacă îi să ne referim la toate abuzurile la care pot fi supuși cetățenii din partea autorităților. Toate sub pretextul combaterii terorismului.
În ultimul deceniu în SUA au fost introduse noi metode de securitate: acte biometrice, camere la fiecare colț de stradă, monitorizarea convorbirilor telefonice și a e-mailurilor. Toate acestea încalcă niște drepturi fundamentale ale omului. Dar se insistă pe ideea că sunt spre binele nostru.
Așa practici ”democrate” au fost copiate și de politicienii români. Și în numele acestei ”democrații” Statele Unite au invadat Irak-ul și Afganistanul. Ce bine trăiesc acum cetățenii acestor țări, nu? Doar Mcdonalds și Coca-Cola le-au adus liberatatea, iar ocupanții (eliberatorii cum îi numește mass-media occidentală) americani nici nu sunt interesați de petrol și alte resurse. Și cine beneficiază de aceste prăzi ale războiului? Nu oamenii de rând, ci corporațiile care controlează cele două partide majore.
UE și SUA sunt cele două mari modele ale sistemului democrato-liberalo-capitalist, sistem ce ne învață că va fi cu adevărat pace și prosperitate în lume când această politică se va aplica peste tot. Dar totul este o iluzie bine întreținută, mass-media și partidele politice cheltuie miliarde de euro să ne convingă că avem puterea să ne conducem singuri, că suntem liberi și că mai bine de atât nu se poate. Că în România, fost stat comunist, nu există democrație, poate să creadă oricine. Dar puțini pot să vadă că state aparent libere aplică o formă de totalitarism mascat.
Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sunt respectate și garantate de stat.
Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist e cea ce ne spune mass-media? E adevărat că sistemul ne oferă libertate sau e doar o iluzie? Ce e până la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului de vot odată la câțiva ani putem să hotărâm ce politicieni ne vor conduce. Dar dacă analizăm cu atenție situația din România, nu putem să vorbim cu adevărat de o democrație.
Poate iniţia populaţia din statele UE proiecte legislative? NU! Poate vota direct populaţia proiecte legislative? NU! Poate sancţiona populaţia pe cei care iau decizii în numele ei? NU! Poate vota populaţia membrii Comisiei Europene, organismul care conduce de facto UE? NU! Atunci unde e democraţia?
Dacă ne amintim bine , mai ieri parcă , ne chinuiam să îndeplinim condițiile de aderare la UE. Ne-am trezit că trebuie să privatizăm , să liberalizăm să facem reforme, să facem tranziția la economia de piață. Toate aceste lucruri, care ne-au fost impuse din afară ne-au dus în situația în care suntem astazi. Am schimbat și Constituția, pentru a face trecerea de la un stat independent și suveran, la unul ,,european”. După aderare, ni s-au impus o serie de reguli aberante și restricții, care ne limitează dezvoltarea economică și rezolvarea problemelor interne prin mijloace proprii.
De la standarde privind lungimea și forma castraveților, mărimea și sfericitatea roșiilor și până la liberalizări de prețuri, alinieri de tarife cu cele din Uniune, bineînțeles cu excepția alinierii salariilor, care, în țări periferice ca România trebuie să rămână la nivelul statelor bananiere.
Pe de altă parte, acum suntem nevoiți să contribuim anual cu miliarde de euro la fondurile europene, dar nu absorbim din ele, pentru dezvoltare , mai nimic, datorită unor proceduri și norme impuse, întortocheate și birocratice. La asta contribuie, bineînțeles și corupția, incompetența și complicitatea guvernanților noștri. Toate aceste reglementări impuse statelor membre sunt mai mult de factură totalitară și birocratică.
Când vine vorba însă de situații în care este necesară solidaritatea și dovada unitații reale a statelor europene ,Uniunea Europeană , nu prea mai seamănă a uniune , ci mai mult cu o adunătură de state cu economii diferite , cu culturi diferite și cu orgolii naționale , care duc la conflicte. În astfel de situații se invocă solidaritatea pentru salvarea unor concepte abstracte , cum ar fi ,,zona euro” , ,, stabilitatea monetară” , ,, soarta Uniunii” , fără nicio legătură concretă cu vreun stat membru al UE.
Deci, până la urmă, cui folosește Uniunea Europeană și cine face jocurile? Pentru ce să salvezi o monedă, care a dus numai probleme economiilor statelor care au adoptat-o? Pentru ce să salvezi o uniune care generează conflicte între state și ațâță orgoliile naționale ?
