Alegeri interne în PNL şi USR-PLUS. Klaus Iohannis păpuşar sau păpuşat?
Exact acum un an publicam pe acest blog articolul intitulat “Un uriaş secret răsuflă printr-un por: se caută deja succesor pentru Klaus Iohannis”.
Cele scrise atunci au fost în mare măsură confirmate de evoluţiile politice ulterioare şi aş aminti doar două afirmaţii care s-au adeverit:
- “Mai e puţin până când şi sondajele care apar în presă vor recunoaşte un adevăr deja împlinit şi ştiut de iniţiaţi: că PNL a căzut sub PSD şi îşi continuă prăbuşirea;
- Prezenţa lui Mircea Geoană pe acea listă îi poate surprinde pe unii. Ea se explică prin faptul că SUA are şi ea preferinţele ei, altele decât ale Germaniei şi Franţei”.
Azi PSD are 34%, PNL 25%. Iar Mircea Geoană este tot mai pomenit, chiar şi prin mediile haştagiste, ca unul dintre viitorii candidaţi prezidenţiali.
Intenţia mea, prin acest articol, nu este de a lăuda PSD. PSD a câştigat puncte şi a ieşit din prăpastia alegerilor trecute nu printr-o opoziţie activă şi nici prin măsuri şi iniţiative spectaculoase. Urmând metabolismul politic al blajinului Marcel Ciolacu, PSD s-a rezumat la a aştepta greşelile adversarilor şi a face în ring doar joc de picioare şi eschive fără contact. Astfel, din sacul de box al PNL dar şi al USR-PLUS, a devenit o umbră fără consistenţă, lăsându-şi inamicii fără obiectul mâniei proletare, singurul care îi unea şi potenţa cu adevărat. Astfel încât cele două auto-intitulate “partide de dreapta” au început să se războiască între ele, măcelul fratricid fiind şi acum în plină desfăşurare.
În această toamnă sunt anunţate alegeri interne în PNL şi USR-PLUS. Miza majoră a acestora este legată de prezidenţialele din 2024. E foarte probabil ca preşedinţii ce vor fi aleşi la aceste alegeri interne să devină în 2024 candidaţi la preşedinţia României. Din acest motiv marile puteri interesate de spaţiul nostru geo-strategic intră şi ele în joc, fiecare având sau construindu-şi un favorit.
E clar că Franţa mizează pe Dacian Cioloş. Serviciile sale secrete şi-au creat deja capul de pod Clotilde Armand şi lucrează asiduu la erodarea lui Dan Barna.
SUA, aşa cum anunţam în articolul citat la început, dă semne serioase că îl pregăteşte pe Mircea Geoană pentru competiţia Cotrocenilor. Funcţia actuală de adjunct al secretarului general al NATO, acordată practic acestuia de americani, reprezintă un cantonament şi un camuflaj totodată pentru a nu bătea prea tare la ochi timpul lung de antrenament petrecut de domnul Geoană în compania preparatorilor săi politici de peste ocean.
Şi mai rămâne Germania. Prin pierderea lui Klaus Iohannis, care îşi va fi epuizat cele două mandate de preşedinte la care îi dă dreptul Constituţia, dominaţia ei asupra României de după alegerile din 2024 riscă să fie pierdută dacă nu găseşte rapid un succesor cu şanse mai mari decât contracandidaţii anterior menţionaţi.
Pentru a-şi atinge acest scop Germania are, încă, o armă foarte puternică: actualul preşedinte şi influenţa sa, prin pârghiile pe care le controlează, asupra clasei politice româneşti.
Întrebarea din titlul articolului îşi găseşte sensul exact în forţele contradictorii care-l asaltează din trei direcţii pe Klaus Iohannis când vine vorba de impunerea unui nou preşedinte pentru România. Ce va fi domnia sa în cele din urmă? Un păpuşar intern, făcând jocurile cerute de la Berlin, sau un păpuşat tras de sforile vulnerabilităţilor sale cu terminaţii la Washington şi Paris?
Oricare din cele două ar fi postura sa, Klaus Iohannis are nevoie ca de aer de sprijinul unui partid puternic pentru a-şi pune în aplicare planurile.
Aici se profilează marea dilemă a preşedintelui:
să continue cu partidul lui de suflet, PNL, care se afundă până la disoluţie în dificultăţile mai multor crize suprapuse pe care nu e capabil să le gestioneze corespunzător pentru că mizează pe oameni mediocri şi corupţi,
sau
să se remorcheze la un alt partid, dintre acelea care înregistrează actualmente trenduri crescătoare?
Cred că a doua ipoteză cade. Nici USR-PLUS nici PSD nu prezintă disponibilităţi afective ori strategice pentru a-l adopta cu sinceritate şi fidelitate. Relaţia lui Iohannis cu Cioloş este una rece, subminată de ranchiune consolidate în timp (să ne amintim doar scena antologică de la Ateneul Român, când Iohannis a trecut pe lângă Cioloş ignorându-l total, fără să-i întindă mâna cum făcuse cu toţi cei dinainte); cât despre relaţia preşedintelui cu PSD nici nu merită să mai comentăm…
Pare a rămâne doar prima ipoteză: cu PNL până la capăt! Situaţie în care domnul Iohannis nu poate fi indiferent faţă de necesitatea stoparii degringoladei din acest partid şi, implicit, faţă de deznodământul alegerilor interne.
Trebuie să aleagă între Orban şi Câţu! Toate semnele indică faptul că ar fi şi ales…
Anunţarea de către premier a candidaturii sale la preşedinţia partidului şi modul în care a făcut-o, înconjurat de greii Ardealului care nu ies niciodată din cuvântul lui Iohannis, sunt acţiuni care spun totul!
Poate însă să-şi închipuie cineva cât de cât rezonabil că Florin Câţu ar fi un candidat cu şanse reale de a fi votat, peste 3 ani, preşedintele României?
Ceea ce înseamnă că opţiunea lui Klaus Iohannis de a încredinţa PNL lui Florin Câţu este doar un prim pas (descotorosirea de alunecosul Ludovic Orban) al unei strategii cu bătaie mai lungă. O strategie care să îi lase deschise portiţe de acţiune într-un labirint a cărui arhitectură este într-o permanenţă dinamică. Astfel incat la ieşirea din labirint să fie întâmpinat de cineva cât mai favorabil lui. Fie acesta şi Mircea Geoană!
