Agonia democrațiilor și haosul
Alegerile regionale și departamentale din Franța de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul anunțat al democrației din această țară. După revoluția culturală din S.U.A. (asemănătoare cu Revoluția culturală a lui Mao, în China, între 1966 și 1976), eșecul alegerilor prezidențiale americane din 2020 (fraudate?, contestate sigur și încă indecise de fapt, se tot renumără voturi), încă una dintre cele trei mari democrații tradiționale dă semne serioase de oboseală, poate chiar de moarte clinică.
În Franța absenteismul de la primul tur, de cca 67 %, pe lângă faptul că mai bine de 13 % dintre alegători nici măcar nu s-au înscris pe listele electorale, fiascoul total al partidului de guvernământ (L.R.E.M.), al președintelui Emmanuel Macron la mai puțin de un an înainte de alegerile prezidențiale (aprilie 2022), eșecul simultan al partidului de așa-zisă opoziție (R.N.) al lui Marine Le Pen, contracandidată la prezidențiale, care, în cel mai bun caz, va câștiga o regiune sau două sau poate nici una din cele 13 ale Franței metropolitane, absenteismul și mai mare al alegătorilor de 18-24 de ani (spre 90 %) – toate aceste elemente lasă impresia unui „peisaj după bătălie”, apocaliptic, sau, cel puțin, al unui sfârșit de epocă și de regim.
Fără o democrație măcar funcțională, dacă nu strălucită, toate cele trei mari democrații occidentale (Marea Britanie, S.U.A., Franța) riscă în cele din urmă să se dezmembreze. Splendoarea democrației a fost pentru toate aceste trei mari țări elementul unificator. Cea mai avansată în fărâmițare (disunion) este de departe S.U.A.
Statele republicane, „roșii”, au luat-o pe o altă cale decât cele „albastre”, democrate. Texasul, Florida și încă destule altele au luat măsuri foarte diferite în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea pandemiei.
California și New York-ul sunt abandonate masiv de populații pentru statele republicane din sud, cu o administrare și fiscalitate mult mai raționale, mai puțin atinse de „revoluția culturală” în curs. Revolta B.L.M. are câteva centre bine stabilite în state democrate – Portland, Oregon sau Seattle, Washington.
În Marea Britanie, Scoția se pregătește din nou să-și voteze independența. Tot acolo, protestele la abuzurile comise în gestionarea pandemiei sunt frecvente, ample și violente. Problema „islamică” în Franța atinge cote incontrolabile (după violențele și actele de terorism nemaivăzute din ultimii ani). Militarii francezi, în rezervă sau activi, s-au pus pe scris scrisori deschise alarmate.
Mandatul lui Macron, perceput ca un corp străin, ca reprezentant al unor interese străine sau globaliste, s-a dovedit a fi un mare eșec. Mișcarea care a durat mai bine de un an a Vestelor galbene a dat semnalul neîncrederii în actuala președinție franceză, dar și în întreaga clasă politică sau în elite, mai ales cele economice.
S-au propus soluții, care toate țin de democrația participativă (referendumul de inițiativă cetățenească, precedat sau urmat de o adunare constituantă). Elveția e aproape și reprezintă pentru mulți francezi un model de urmat.
Toate cele trei mari democrații, foste sau actuale imperii, au o populație foarte amestecată, urmare a venirii coloniilor la centru, dar și a marilor migrații recente. Faimosul „melting pot” american pare să nu mai funcționeze deloc între populația neagră, hispanici, asiatici și presupușii „suprematiși albi” – capacitatea de integrare, de asimilare ține, oricând și oriunde, de bunăstarea economică și de o justiție imparțială. Istoria de peste 200 de ani e pusă sub semnul întrebării, iar în SUA, statuia lui George Washington, părintele fondator, e înlocuită de-a dreptul cu cea a lui George Floyd, noul „erou” al mișcării B.L.M. În Franța, „islamiștii” trăiesc în ghetouri, au făcut deja secesiune de la legile Republicii. Falimentul democrației poate fi observat și în Italia, în Spania sau în Israel, incapabile să formeze majorități durabile. Germania, care este berbecele teoriilor New Green Deal, riscă să fie condusă din toamnă de niște ecologiști amatori (noi frați ai U.S.R.-iștilor români, pe lângă L.R.E.M.-ul lui Macron), instrumentalizați de promotorii lui „The Great Reset”, de multinaționalele și fondurile de investiții americane.
Centrul de greutate al economiei mondiale continuă să se deplaseze spre Asia. China, Rusia, Iranul se integrează treptat și, în egală măsură, se îndepărtează de Occident.
În același Occident, pe lângă haosul general, pe lângă extincția parcă naturală a democrației, se mai așteaptă doar marea criză și foametea. Acestea vor veni, probabil, odată cu căderea Burselor (care sunt azi la cote iraționale, fără legătură cu faptul economic real) și cu anunțata prăbușire a dolarului.
Cum se va descurca România pe fondul acestui marasm în desfășurare?
Spre ce și spre cine se va orienta?
Ce soluții miraculoase ar putea găsi?
Mai avem ceva de așteptat de la actualele partide, de la incolorul nostru președinte, de la clasa politică fabricată artificial?
Și, tot așa, mai avem ceva de așteptat de la elitele economice, culturale sau de la serviciile secrete aservite aiurea, supranumerice și suprafinanțate? Cum poți evada din statutul de colonie marginală U.E.-N.A.T.O.?
Petru Romoşan
Sursa: art-emis.ro
