Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a împlinit sâmbătă, 15 iunie, un an de activitate

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a împlinit sâmbătă, 15 iunie, un an de activitate

0 41

Cel mai tânăr aeroport al României, singurul aeroport construit de la zero în ultimii 50 de ani şi unicul aeroport din ţară la care dirijarea traficului aerian se realizează prin sistemul remote tower, consemnează în perioada 15 iunie 2023 – 14 iunie 2024 un număr de 134.631 pasageri care au călătorit spre şi dinspre Braşov utilizând această infrastructură aeroportuară, precum şi peste 2.000 de decolări şi aterizări.

Împlinirea unui an de la operaţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a prilejuit momente festive, care au avut loc sâmbătă dimineaţă, la etajul unu al terminalului şi la care vedetele au fost cei mici. Fanfara mixtă de copii din Ghimbav şi Feldioara, dirijată de profesorul Mathias Roos şi grupul de copii „Fresh Artists Team” i-au încântat cu cântecele şi energia lor deopotrivă pe călătorii care aşteptau să se îmbarce cu destinaţia Antalya şi pe oficialităţile care au răspuns invitaţiei la această primă aniversare.

Au fost prezenţi Constantin Todorică Şerban – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Mihai Cătălin Văsii – prefectul Judeţului Braşov, Ionel Fliundra – primarul Oraşului Ghimbav, consilieri judeţeni, parlamentari, directori de instituţii publice, reprezentanţi ai instituţiilor de control care îşi desfăşoară activitatea în aeroport, membri ai unităţii de implementare a proiectului AIBG din cadrul Consiliului Judeţean şi angajaţi ai Regiei Autonome „AIBG”, gazda evenimentului fiind Constantin Albu, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, alături de Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie.

Conducerea AIBG a oferit diplome de onoare oficialităţilor care au făcut posibilă materializarea celui mai mare vis al braşovenilor, acela de a avea aeroport.

Implementarea obiectivului investiţional numărul 1 realizat în judeţul Braşov în perioada postdecembristă se leagă de numele lui Adrian-Ioan Veştea, care pe parcursul celor şapte ani în care s-a aflat la conducerea Consiliului Judeţean a coordonat toate aspectele privind identificarea surselor de finanţare, proiectarea şi construcţia infrastructurii aeroportuare, asigurarea dotărilor necesare, obţinerea aprobărilor, avizelor şi autorizaţiilor de la instituţiile centrale şi locale abilitate, şi nu în ultimul rând susţinerea unui parteneriat activ cu cele două autorităţi naţionale în domeniul aviatic, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), fără de care operaţionalizarea aeroportului nu ar fi fost posibilă.

În urmă cu opt ani, când am venit la Consiliul Judeţean, mi-am dorit să realizăm acest obiectiv important pentru braşoveni şi mult aşteptat, un obiectiv despre care se vorbise foarte mult şi mulţi considerau că de fapt cineva nu ne lasă să-l facem. Am găsit o echipă serioasă, colegii mei de la Consiliul Judeţean, am parcurs împreună fiecare etapă şi mă bucură faptul că am avut şansa să reuşim să bugetăm acest obiectiv pentru care nu eram eligibili pe fonduri europene. Mulţi spuneau că nu vom reuşi, că de la Ghimbav nu vor zbura decât avioane de hârtie. Am suportat supărările oamenilor, unele dintre ele îndreptăţite, deoarece se vorbise foarte mult şi se făcuse foarte puţin, dar iată că prin perseverenţă lucrurile s-au putut materializa. Vreau să le mulţumesc colegilor mei din Consiliul Judeţean pentru că mi-au fost alături. Mă bucur că în acest prim an de activitate, parcursul Aeroportului Braşov a fost unul frumos şi le mulţumesc în egală măsură tuturor colegilor care lucrează aici pentru implicarea lor şi modul în care au reuşit să dezvolte activitatea, astfel încât acum să putem număra peste 130 de mii de pasageri”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

După preluarea atribuţiilor de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, în data de 17 iunie 2023, Constantin Todorică Şerban a continuat şi a întărit parteneriatul autorităţii publice judeţene cu ROMATSA, AACR şi conducerea administrativă şi executivă a Regiei Autonome „AIBG”, astfel încât toate problemele inerente începutului activităţii să poată fi surmontate.

Pe lângă inaugurarea oficială din 15 iunie, îmi aduc aminte cu mare plăcere şi emoţie de momentele speciale din 10 şi 11 iunie 2023, când aeroportul nostru şi-a deschis porţile şi zeci de mii de braşoveni au putut vedea cu ochii lor că el există cu adevărat. Aşteptarea concetăţenilor noştri a fost atât de mare, încât parcă nu puteau crede că aeroportul este realitate şi că funcţionează. Cred cu tărie că dacă domnul ministru Adrian-Ioan Veştea nu s-ar fi focusat pe acest obiectiv împreună cu colegii din Consiliul Judeţean, cu consilierii judeţeni, cu toţi cei care au muncit la construcţia aeroportului şi, foarte important, împreună cu comunitatea braşoveană, operaţionalizarea lui nu ar fi fost posibilă. După ce a fost promovat în Guvernul României, domnul Veştea a sprijinit în continuare toate demersurile pe care noi, cei de la Consiliul Judeţean, le-am avut de făcut pe mai departe şi pentru toate acestea vreau îi mulţumesc. Iată că astăzi, când sărbătorim un an de la operaţionalizarea aeroportului, putem afirma răspicat că echipa AIBG a dovedit că este în stare să facă lucruri minunate. Împreună vom continua munca la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, care este motorul de dezvoltare a întregii regiuni” – Constantin Todorică şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Pentru noi este un titlu de mândrie că putem conduce şi dezvolta acest aeroport atât ca infrastructură, cât şi ca relaţii interumane. Suntem bucuroşi că am încheiat primul an cu un trafic de peste 132 de mii de pasageri. De acum înainte ridicăm ştacheta, vom depăşi 200 de mii de pasageri şi an de an vom creşte. În acelaşi timp, ne dorim ca investiţiile propuse să le realizăm, cea mai importantă fiind extinderea platformei de îmbarcare-debarcare de aeronave, de la trei locuri la opt locuri” – Constantin Albu, directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi, începând de la domnul ministru Veştea, al cărui proiect de suflet este Aeroportul Braşov şi care ne-a insuflat emoţia şi dorinţa de a-l realiza şi de a-l duce acolo unde şi-l doresc braşovenii, până la onoarea şi continuitatea pe care ni le-a dat domnul preşedinte Todorică Şerban în acest an. Mulţumesc colegilor din instituţiile cu care colaborăm în cadrul aeroportului. Le mulţumesc din suflet salariaţilor pentru eforturile lor de zi cu zi şi le mulţumesc braşovenilor. Fiţi mândri că avem aeroport şi rămâneţi alături de noi pentru a vedea cum vom creşte în perioada imediat următoare” – Ştefan Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.