Adversar facil pentru FCSB, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor
Campioana României la fotbal, FCSB va înfrunta echipa Inter Club d’Escaldes, din Andorra, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon. FCSB va disputa turul în 8 sau 9 iulie, la Bucureşti, în timp ce returul va avea loc în 15 sau 16 iulie, în Andorra. Lotul celor de la Inter Club d’Escaldes este cotat la 4,5 milioane de euro, în timp ce elevii lui Elias Charalambous sunt evaluați la 49 de milioane de euro.
D.D.