Adrian Năstase îl reactivează pe Octav Cozmâncă și face „grupul de sprijin...

Adrian Năstase îl reactivează pe Octav Cozmâncă și face „grupul de sprijin pentru actualul PSD”

0 148

Fostul lider al PSD Adrian Năstase a anunțat, marți, că alături de fostul senator PSD Octav Cozmâncă și de alți actuali și foști lideri ai partidului va constitui „Grupul de sprijin pentru actualul PSD”, „ca urmare a rezultatelor la alegerile europarlamentare”.
Cu o zi în urmă, Năstase susținea că Dragnea ar fi trebuit să demisioneze de la șefia PSD după „rezultatul umilitor” de la europarlamentare.
„Împreună cu Octav Cozmâncă și cu alți foști și actuali lideri ai PSD, am decis sa constituim Grupul de sprijin pentru actualul PSD, ținând seama de situația dificilă a partidului după alegerile europarlamentare”, este mesajul pe care Adrian Năstase l-a scris pe blogul său, fără a da detalii legate de cei care vor face parte din „grupul de sprijin”.
Propunerea celor doi social-democrați pare a fi interesantă, avem însă multe rezerve până nu vedem ce anume își propune și mai ales cu cine.
Poate că o perioada de opoziție nu-i va strica PSD pentru a se debarasa de imensul balast acumulat incă din perioada în care cei doi conduceau partidul. Trebuie să recunoaștem, PSD functiona cu adevarat, cu toate motoarele statutare în funcțiune in perioada când Adrian Nastase era președintele partidului. Dezastru a început din momentul preluării conducerii PSD de către Mircea Geoană, cănd baronetul local/județean a făcut tot ce au vrut, demolând ideologic și organizatoric partidul.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.