Adio, tabara la Navodari?

Adio, tabara la Navodari?

0 174

Uraniu si cesiu, la malul marii.
In vara lui 2007 specialistii avertizau ca in haldele de fosfogips de la fostul Combinat de ingrasaminte chimice Navodari, continutul de uraniu si cesiu era de 10-12 ori mai mare decat nivelul admis. Confirmarea a venit zilele trecute.
Controalele Consiliului National pentru Controlul Activitatilor Nuclerare (CNCAN) nu au infirmat aceste socante rezultate, iar specialistii au identificat „o situatie potentiala de expunere cronica la radiatii ca urmare a activitatilor din trecut”.
Proprietarii haldelor, italienii de la SC Marway Fertilchim SA, au fost somati sa izoleze urgent batalurile de fosfogips, sa foloseasca metodele de acoperire a acestora, sa instaleze panouri de avertizare asupra riscurilor pentru sanatatea populatiei si sa efectueze o analiza de securitate radiologica, pana la data de 15 aprilie a.c. S-a dispus, de asemenea, efectuarea unei monitorizari atente a radioactivitatii factorilor de mediu si o estimare a dozei de radiatii incasate de populatie.

Casele ajung langa zona-tampon

Orasul Navodari asteapta acum, cu sufletul la gura, repetarea masuratorilor, dar este evident ca socul acestei descoperiri va afecta si activitatea taberei de copii, aflata in apropiere. Tabara, administrata de societatea sindicala SIND Romania, se intinde pe cca 130 de hectare, din care 20 de plaja, in segmental „Navodari 1” a litoralului.
Prin pozitionarea sa, ea este amenintata acum nu doar de „expertii imobiliari” ai administratiei locale, dar si de o potentiala uriasa sursa de radioactivitate. Contactat, primarul orasului Navodari, Tudorel Calapod, ne-a declarat ca se doreste crearea unei zone-tampon de protectie pentru bataluri. „Nu cred ca poate fi afectata tabara! La Fertilchim, doua bataluri sunt acoperite, unul singur ramane periculos! Am cerut la Prefectura crearea unui Comandament pentru gestionarea situatiei!”, ne-a declarat edilul-sef.
Calapod a mai spus ca in miezul acestui scandal ar putea fi si „interese economice”, dar a refuzat sa le denumeasca.

Grav este faptul ca ingineriile cu terenuri, practicate inclusiv de unii functionari ai Primariei, au permis anterior, extinderea cartierului „Stadion” pana aproape de bataluri si limitarea, astfel, a zonei-tampon. „Pe vremea primarului Dobre, dincolo de Stadion s-au construit case fara autorizatie de constructii si au fost racordate ilegal la curent electric cu firma unui anume Meiros.
Asa, casele s-au intins repede, afectandu-se zona-tampon, care trebuia sa separe Tabara si orasul de bataluri si n-a mai fost facuta!” ne-a declarat o sursa din zona. De asemenea, perdeaua forestiera, si asa subtire, aflata langa Fertilchim, a fost devastata in timp. Tabara de copii Navodari a fost infiintata in anul 1959, pe un amplasament situat pe malul Marii.
Aici au venit zeci de mii de copii din tarile fostului bloc comunist rasaritean si din Romania, pentru petrecerea vacantelor. Dupa Revolutie, aici au sosit preponderant copii romani sau din Republica Moldova. De-a lungul timpului, mai multe Decrete de Stat si Hotarari ale Consiliului de Ministri au confirmat interesul statului comunist pentru aceasta investitie de proportii.
Spre exemplu, in septembrie 1969, sub semnatura presedintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceausescu, Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania, UGSR, primea cu titlu de folosinta gratuita pe perioada nedeterminata, o suprafata de 463.000 mp situata in orasul Navodari, dar apartinand municipiului Constanta.
Dupa momentul ’89, patrimoniul UGSR a fost preluat de un bloc de confederatii sindicale format din CNSLR- „Fratia”, Cartelul Alfa, CSDR si Blocul National Sindical, care a infiintat in 1992 alaturi de Asociatia Nationala a Caselor de Cultura, societatea SIND Romania SRL. Aceasta societate gestioneaza inclusiv Tabara de copii de la Navodari.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.