Returul campionatului regulat al ligii secunde debutează la sfârşitul acestei săptămâni. După păţania de la Pâncota, FC Braşov va încerca să dreagă busuiocul, dar nu va fi uşor, pentru că adversara ,,stegarilor” va fi FC Baia Mare. Echipa oaspetea fost mult timp lidera seriei şi a ţinut piept echipei campioane, în Cupa României. De aceea, cu siguranţă va fi o partidă de gradul trei, de mare importanţă, atât pentru echipa braşoveană, cât şi pentru Baia Mare. În turul campionatului, în etapa inaugurală, cele două formaţii au încheiat la egalitate, 1-1. Înaintea acestei partide, antrenorul ,,stegarilor”, Adi Szabo este foarte preocupat de această partidă, considerând că va fi una decisivă : ,,Puţin de zis, multe de făcut şi doar bune. Am ajuns să consider meciul cu Baia Mare capital. Asta, luând în discuţie şi meciurile care urmează în acest an, în retur, pentru că, funcţie de forma şi rezultatul din meciul cu Baia Mare, ar putea fi influenţată, într-un sens sau altul şi evoluţia ulterioară. Această evoluţie poate rezolva play-off-ul, pe care dorim să-l atingem. Aşadar, nu cred că sunt multe de spus şi cred că avem în faţă doar varianta victoriei”.

În partida cu FC Baia Mare, la FC Braşov nu vor putea juca Perju, eliminat în meciul anterior, de la Pâncota şi Vlad Munteanu, accidentat. În aceste condiţii, unsprezecele de start al echipei braşovene ar putea fi : Căucă – David, Puţanu, Hlinca, Letan – Buga, Olteanu, Poverlovic, Ene – Rusu, Matei

Partida este programată duminică, de la ora 18,30, pe stadionul Tineretului

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.