Adevarul a preluat Revista si Editura Historia

Adevarul a preluat Revista si Editura Historia

0 211

Adevarul Holding a achizitionat revista si editura Historia, precum si site-ul www.historia.ro, detinute de Ion Cristoiu si Vlad Pufu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Cristoiu, care nu a dorit sa precizeze valoarea contractului.
„Am vandut. Aseara (vineri, nr.) s-a semnat contractul. Nu pot spune suma contractului. Am avut editura, revista si site-ul impreuna cu Pufu (Vlad Pufu, n.r.). Eu 50% si Pufu 50%”, a spus jurnalistul Ion Cristoiu.
Conform acestuia, decizia de vanzare a companiei a fost luata pentru ca nu mai existau posibilitati de dezvoltare, cei de la Adevarul Holding fiind interesati de acest brand.
„Am vandut pentru ca nu mai aveam posibilitate de dezvoltare. Lor le-a placut si au fost foarte interesati de acest brand de istorie „, a precizat Cristoiu.
Totodata, jurnalistul a explicat ca, potrivit contractului semnat cu Adevarul Holding, actuala echipa redactionala a revistei Historiatrebuie sa mai realizeze publicatia pentru inca o luna. Ulterior, Adevarul Holding va decide atat formula, cat si linia de dezvoltare a revistei.
„Potrivit contractului, ei au dreptul de a-mi pastra titulatura de director fondator in revista(…) Banuiesc ca intentioneaza sa pastreze titulatura, ca altfel nu stipulau in contract. Ei nu s-au decis inca asupra proiectului pe care il gandesc cu editura si revista. Mai trebuie sa facem o luna noi, actuala echipa redactionala, revista, pana cand isi dau ei seama ce e cu revista, dupa care vor face ei un proiect. O sa vedem dupa o luna care e formula”, a mai afirmat Cristoiu.
Editura Historia a fost infiintata in 2005. Revista Historia este o publicatie lunara cu profil istoric.
Din portofoliul Adevarul Holding fac parte cotidianele Adevarul, Adevarul de seara, tabloidul Click!, revistele Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, Forbes Romania, precum si cotidianul Blik din Ucraina, catalogul anual Forbes – 500 miliardari, colectiile de carte de lux Adevarul, dar si un numar mare de suplimente si produse complementare. Divizia internationala a grupului mai cuprinde redactii in Spania si Italia, infiintate in 2007.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.