Acțiuni subversive prin dezinformare, intoxicare și manipulare, folosite în „campanii” psihologice, mediatice și de imagine… strâmbă!
În două volume remarcabile: Ferește-mă, Doamne, de prieteni – (Războiul clandestin al blocului sovietic cu România) și mai ales Cei dintâi vor fi cei din urmă – România și sfârșitul Războiului Rece, Editura RAO, 2011 /2013, istoricul american Larry Watts analizează unul dintre cele mai mai grave cazuri de intoxicare subversiva din istoria contemporană… foarte eficienta si in insinuarea scopurilor propagandistce „mixte” al competitorilor unor campanii electorale.
In subsidiar, este vorba si de acțiunea concertatăde a induce liderilor statelor occidentale ideea subversivă că, în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea, România ar fi fost un „cal troian” al serviciilor de informații (doar sovietice?) și că in prezent independența politicii românești nu ar fi reprezentat decât o „contrafacere” menită să inducă în eroare lumea democratică occidentală.
Conform viziunii lui Larry Watts acest veritabil război politic, psihologic, informațional și de imagine „de asasinare a caracterului personal și național” este comparabil doar cu așa numita legendă neagră – denigrarea concertată în sec. XVI a Spaniei catolice de către țările protestante și SUA.
Opinia strict personală, este că acest gen de campanie de anihilare a caracterului național continuă și în prezent. Pe alte coordonate și din alte motive, dar continuă, fiind doar o nouă etapă a unui război compozit: politico-economico-logistic, psihologic, informațional, mediatic și de imagine împotriva României,subliniza autorul!
Având în vedere evoluția aleatorie a contextului internațional, această etapă se poate dovedi cea mai gravă de după evenimentele „declasate spontan” asa cum au fost cele din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureș, când s-a intenționat provocarea de „stări de tensiune internationala, compromiterea, izolarea, marginalizarea și atacul economic asupra României” și cele din 13-15 iunie ’90 de la București,sau cele de anul trecut din Piata Victoriei crize în care au fost implicate si serviciile de informații străine, Războiul psihologic in pregatirea directiei emotionale a unei campanii de alegeri politice ar putea fi definit ca „Acțiune ofensivă deliberată exercitată prin mijloace politice, intelectuale și emoționale asupra conștiinței, a psihicului , a moralului populaței sau a forțelor armate”!
Războiul informaţional constă, conform cercetătorilor în domeniu, în utilizarea ofensivă şi defensivă a informaţiilor.
În acest război se disting trei aspecte:
1. a şti tu însuți;
2. a-l împiedica pe celălalt să ştie;
3. A-l face pe aversar să intre deliberat în posesia unor informații sau cunoştinţe deformate.
În acest al treilea aspect se înscriu operațiile de dezinformare, intoxicare şi influență care devin tot mai virulente în condițiile în care Internetul a devenit prin excelenţă terenul unde războiul informaţiilor îşi poate da frâu liber. Războiul mediatic și de imagine folosește tehnici ale așa-numitei propagande neagre, acel gen de propagandă care nu era folosită până de curând decât ca armă de război.Sunt mai multe mijloace de manipulare: dilatarea hiperbolică a mizelor; diabolizarea adversarului prin acuzații inventate și colportate de agenții de influență; împărțirea ”emotiilor” în două tabere, a celor buni și a adversarilor, inflamarea metapropagandei, „arta” de a discredita propaganda adversă, de a arunca suspiciunea asupra a tot ceea ce provine din cealaltă tabără.
Războiul logistic urmărește obiective nu doar în domeniul economic-financiar ci si care să permită crearea unei economii paralele subversive, așa-numitele războaie hibride, care sfidează categorisirea, încorporând capabilităţi convenţionale şi neconvenţionale, (care pot include și războiul psihologic, război mediatic și procedee de „propagandă neagră”) dar și tactici extreme combinate , folosite în acest gen de războaie, Inca din anticchitate Epictet, renumit filosof stoic grec, care acum doua milenii nota: „Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă în realitate, ci de felul în care înțeleg ceea ce li se întâmplă”. Adică, si…atuncica si azi , acțiunile oamenilor depindeau de felul în care se interpretează evenimentele și nu de evenimentele în sine. Ceea ce era si atunci si este si azi …nu doar elementar,dar si fabulos !
Continuand, marele manipulator Niccolò Machiavelli, încă din anul 1513, scria pentru „eternitate politica” în „Principele” – socotit primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face incredibilul să se creadă”…
Dupa 100 de ani Francis Bacon, era si mai cutezat :„Audacter calumniare, semper aliquid haeret” – „Calomniind cu cutezanță, întotdeauna va rămâne ceva.”
La rândul său, un exeget al operei shakespeariene, William Henry Ireland, releva că „tendința umană este de a îmbrățișa benevol chiar și cele mai implauzibile idei atunci când ele sunt în conformitate cu preconcepțiile și cu preferințele deja existente”.
Intuițiile geniale ale lui Epictet, Machiavelli, Bacon și Ireland se regăsesc într-o teoremă formulată în 1928 de sociologul american William I. Thomas, teoremă care, de atunci, îi poartă numele:
„Nu este important dacă interpretarea este corectă sau nu – dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se vor manifesta ca reale”.
Teorema arată că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile unor situații pe care le cred reale sau despre care pot fi făcuți să creadă că sunt reale. Bazată pe conceptul definirii de situație, teorema lui Thomas este considerată azi o lege fundamentală a sociologiei.
Într-un articol publicat în 1948, un alt sociolog american, Robert K. Merton, a atras atenția asupra repercusiunilor (inclusiv perverse) ale unor definiri de situaţie eronate. El a demonstrat că dacă nu sunt combătute prompt şi eficient, acestea dobândesc o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte.
Merton a denumit această forță – Profeţia care se realizează prin ea însăşi. O profeție care se auto-împlinește este o predicție care, în mod direct sau indirect, devine adevărată.
Cel mai mare manipulator al popoaelor, V.I.Lenin era si mai periculos in perversitatea sa: „O idee pătrunsă în mase devine forță materială” afirma Lenin – parafrazându-l la limita plagierii pe Karl Marx… Istoria a dovedit din plin că așa-numitele previziuni autorealizatoare – care devin „adevărate” prin simplul fapt că sunt insistent avansate și astfel putem fi făcuți să le credem ca fiind adevărate – nu sunt simple speculații psihologice și că pot avea efecte devastatoare.
Capacitatea definirilor de situație eronate sau de-a dreptul false de a produce efecte prin intermediul „profeției care se autorealizează” stă la baza mecanismului de propagandă, dar și de subversiune prin dezinformare şi intoxicare.
În urma unui exercițiu al supraviețuirii întins pe un interval de mii de generații, noi ,creaturile cu cea mai dezvoltată inteligență de pe această planetă, am devenit ființe creatoare de semnificații și de sensuri. Am folosit aceste calități pentru a „interpreta informația” în modul cel mai eficient. Paradoxal, în asta constă primejdia! Dacă informația deturnează sensul sau este de-a dreptul falsă, riscăm să fim manipulați: adică determinați să acţionăm conform intereselor altcuiva , prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care chiar dacă distorsionează intenţionat adevărul, ne lasă impresia libertăţii de gândire şi de decizie. [ Mic tratat de manipulare pentru uzul oamenilor cinstiți, Editura POLIROM, 2016, pp.18-19]. Revenind la conceptele de dezinformare și intoxicare, Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind «informaţii deturnate»”, adică tendențioase, eronate sau falsificate”.
În ceea privește intoxicarea, ea este o tehnică care țintește un grup restrâns de factori de decizie și constă în furnizarea de informaţii deturnate pentru a-l determina ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, p. 22].
Deosebirea dintre cele două concepte este evidentă: Intoxicarea este o tehnică, pe când dezinformarea este o doctrină. Folosirea ei dovedește dispreț față de inamic, dar presupune și teamă.
Volkoff a ajuns la concluzia că dezinformarea reprezintă rezultanta unei concepții politice: este sistematică, concepută și pusă în aplicare de profesioniști, recurge prioritar la mass-media și se adresează opiniei publice naționale sau internaționale.
Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marcă, specifică în plus că dezinformarea implică disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenției de a face rău.
Dezinformarea si acțiunile psihologice subversive, vizează distrugerea moralului adversarului sau compromiterea gravă a acestuia și este o formă de agresiune „acel gen de război care acţionează în sensul unei distrugeri a legăturilor de ordin social tradiţional„
Dorin Suciu
