Acțiuni la ZOO Brașov, cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor

Acțiuni la ZOO Brașov, cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor

0 45

În ziua de 4 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor și a Zilei Internaționale a Îngrijitorilor de Animale Sălbatice, Grădina Zoologică Brașov își așteaptă vizitatorii la cele două tururi ghidate care vor începe la ora 11:00, respectiv 13:00.
În cadrul acestor tururi, participanții vor afla, pe lângă informații despre animalele din colecția noastră, și rolul acestora în raport cu comunitățile umane și cu mediul înconjurător. Dacă acest rol va continua să fie neglijat sau subestimat, consecințele vor fi drastice la scară planetară într-un viitor mai apropiat decât credem.
Începând cu ora 15:00, este cu și despre munca îngrijitorilor noștri. Vizitatorii au posibilitatea să le adreseze întrebări despre fascinanta lume a animalelor. Să fii îngrijitor zoo nu se rezumă doar la curățarea cuștilor, pregătirea și distribuirea hranei sau la asistarea nașterii puilor de animale. Să fii îngrijitor zoo înseamnă să te preocupe mai mult decât nevoile fizice ale animalelor sălbatice, să cunoști și să înțelegi foarte bine comportamentul lor și să contribui activ la perpetuarea speciilor (în special a speciilor exotice sau a speciilor pe cale de dispariție).

ACTIVITĂȚI:
11.00 – 13.00 Tur ghidat în Grădina Zoologică Brașov
13.00 – 15.00 Tur ghidat în Grădina Zoologică Brașov
Misiunea Zilei Mondiale a Animalelor este de a crește standardul de viață al animalelor pe tot globul. Prin creșterea gradului de conștientizare și educație putem crea o lume în care animalele sunt întotdeauna recunoscute ca ființe simțitoare și în care se acordă atenție bunăstării lor.

15.00 – 18.00 Cei mai buni prieteni ai animalelor, îngrijitorii grădinii zoologice
Haideți să aflăm lucruri interesante, “din spatele adăposturilor”, despre urșii, leii, tigrii sau maimuțele din Grădina Zoologică Brașov, povestite chiar de oamenii care le îngrijesc. Dar…Cine sunt acești oameni și cu ce se ocupă? Care sunt îndatoririle lor? Unde își desfășoară activitatea și în ce condiții? Ce instrumente / echipamente folosesc? De ce aveți nevoie pentru a reuși să deveniți cel mai bun îngrijitor de animale? Sunt detalii pe care sunteți invitați să le aflați chiar de la ei, de Ziua Internațională a Îngrijitorilor de Animale Sălbatice.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.