ACS SR Brașov și-a prezentat lotul, în fața suporterilor

ACS SR Brașov și-a prezentat lotul, în fața suporterilor

0 160

În centrul vechi al Brașovului, într-un local de pe strada Republicii a avut loc prezentarea lotului echipei SR Brașov. Copiii orașului au stat față în față cu suporterii stegari, cu care au interacționat timp de o oră. Pentru mulți dintre fani, a fost o bună ocazie să îi cunoască înainte de primul meci oficial de pe Tineretului. Jucătorii, împreună cu Florin Stîngă și Toto Șanta, au petrecut cu sucuri naturale, iar suporterii – peste 100 la număr, cu beri reci. Tot acolo, a fost prezent și primul marcator din istoria SR Brașov, Dragoș Dumitraș, care se află încă în recuperare după crunta accidentare.

Suporterii au putut să își facă poze cu jucătorii favoriți și să schimbe două vorbe cu ei, cât și să își cumpere abonamente și bilete pentru meciul cu Voluntari II.

Următorul joc este mâine de la ora 15:00 pe Stadionul Tineretului cu FC Voluntari II. La casele de bilete, fanii vor putea să cumpere bilete și abonamente brățară sau card pentru tot returul campionatului. Prețul biletelor este de 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2, și 50 lei la Tribuna Oficială. Copiii sub 14 ani însoțiți de un adult beneficiază de intrare gratuită la T1 și T2.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.