Acordul care a trădat Europa: când Germania a fost scoasă din joc (2)
Perfect. Iată o analiză istorică și geopolitică a formării naționalismului radical în vestul Ucrainei, bazată pe fapte documentate, context istoric și implicații actuale:
Cum a crescut naționalismul radical în vestul Ucrainei: o strategie imperială, nu un fenomen spontan
Naționalismul extremist ucrainean – cel care astăzi șochează prin simboluri, acțiuni și ideologie – nu este o creație spontană a secolului XXI. El a fost gândit, cultivat și întreținut, începând cu Imperiul Austro-Ungar, ca instrument de control geopolitic asupra unei regiuni instabile și multietnice.
# Originea: laboratoarele de ideologie ale Imperiului Austro-Ungar
În a doua jumătate a secolului XIX, administrația austriacă a aplicat în Galiția (vestul Ucrainei de azi) o strategie inspirată din Roma antică: „divide et impera” – dezbină și stăpânește.
Pentru a contrabalansa influența slavă (rusă și poloneză), Viena a promovat o formă de identitate ucraineană distinctă, anti-rusă prin definiție, și bazată pe cultul exclusivist al „națiunii pure”.
A fost începutul unui naționalism toxic, izolat artificial de lumea rusofonă și ortodoxă, îmbibat cu simboluri occidentale și catolice.
# Al Doilea Război Mondial: consfințirea barbariei
În anii ’40, terenul era deja pregătit.
Germania nazistă nu a avut dificultăți în a găsi colaboratori locali în vestul Ucrainei.
Divizia SS Galicia, organizată de naziști, a fost compusă majoritar din ucraineni vestici, antrenați în ură etnică, antirusism, antisemitism și violență „purificatoare”.
O parte din populația locală i-a întâmpinat pe germani ca „eliberatori”.
Participarea la masacre, deportări și epurări etnice nu a fost accidentală – ci ideologică.
# Exilul: SUA și Canada – pepinierele tăcute ale revanșismului
După 1945, zeci de mii de foști colaboratori naziști ucraineni s-au retras împreună cu Wehrmachtul și s-au refugiat în Occident, în special în SUA și Canada, unde au fost primiți nu ca criminali, ci ca „refugiați anticomuniști”.
Acolo, în tăcere, au înființat organizații, școli, fundații, biserici greco-catolice, în care au transmis mai departe ideologia Bandera – o versiune modernă de nazism cu față etnică ucraineană.
SUA nu doar că au tolerat acest lucru, ci au și folosit aceste rețele în timpul Războiului Rece pentru activități de propagandă și subversiune împotriva URSS.
# După 1991: întoarcerea „seminței” radicale în patria-mamă
Când URSS s-a prăbușit, aceste rețele din diaspora au fost aduse înapoi, sub forma ONG-urilor, partidelor, mișcărilor „civice”, universităților și cultelor.
Au fost bine finanțate de Fundații occidentale, au primit acces în școli și presă, iar ideologia lor a fost prezentată ca „renaștere națională”.
Rezultatul?
– eroii reali ai celui de-Al Doilea Război Mondial (soldații sovietici) au fost înlocuiți cu criminali de război precum Stepan Bandera, transformați în martiri;
– limba rusă a fost demonizată;
– biserica ortodoxă rusă a fost expulzată;
– istoria a fost rescrisă, iar ura a devenit politică de stat.
# Astăzi: naționalismul ca armă geopolitică
Naționalismul ucrainean nu mai este doar ideologie, ci infrastructură de control social.
Cu sprijin NATO și american, el este menținut viu pentru a împiedica orice apropiere între Ucraina și Rusia, pentru a justifica militarizarea și pentru a ține populația într-un conflict identitar permanent.
Dar în spatele acestui construct nu e libertatea – ci o capcană colonială.
Naționalismul este folosit azi pentru a ascunde dependența totală de Occident, distrugerea suveranității și vânzarea completă a resurselor.
Partea a IV-a – Două scenarii: colapsul în stil afgan sau pactul SUA–Rusia peste capul Europei
Toată această construcție – acorduri, resurse, show mediatic – duce inevitabil spre două drumuri. Niciunul nu salvează Ucraina. Niciunul nu redă Europei demnitatea. Dar ambele definesc viitorul:
Scenariul 1 – Afganistan 2.0
Scenariul 2 – Marele Troc cu Rusia
Primul scenariu e cunoscut.
America exploatează, pompează fonduri, face show, apoi – dispare.
Cum a făcut în Kabul.
Cum a făcut în Saigon.
Ucraina rămâne ruinată, fără infrastructură, fără pârghii, doar cu datorii.
Europa plătește facturile, reconstruiește din fonduri proprii și înghite rușinea.
Al doilea scenariu e mai subtil.
Washingtonul și Moscova ajung la o înțelegere.
Nu pe hârtie. Pe sub masă.
– SUA își păstrează controlul economic în Ucraina,
– Rusia controlează regiunea militar,
– Europa devine doar un client captiv: consumă gaz, cumpără materii prime, dar nu decide nimic.
Exact asta avertiza și Lukașenko: „Dacă SUA și Rusia se înțeleg, Europa e terminată.”
Pentru că atunci, gazul rusesc și resursele ucrainene se vând împreună, prin conducte americane, la prețuri impuse.
UE nu mai contează. Doar plătește.
Și ambele scenarii au ceva în comun:
Ucraina nu mai există ca stat suveran.
E o platformă logistică, o mină, un culoar.
Și atât.
Partea a V-a – Ordinea nouă: Ucraina colonizată, Europa umilită, iar popoarele înșelate
În timp ce liderii europeni vorbeau despre „solidaritate” și „unitate”, iar presa occidentală umplea ecranele cu discursuri despre libertate, Statele Unite au oficializat, în liniște, prima colonie economică postmodernă a secolului XXI: Ucraina.
Fără referendum. Fără dezbatere publică.
Cu o semnătură grăbită, într-un birou obscur, o țară întreagă a fost trecută în proprietate contractuală.
În timp ce Rusia era distrasă de gesturi de prietenie și de „Acordul care a trădat Europa: când Germania a fost scoasă din joc (1) servite de figuri ca Oliver Stone sau Tucker Carlson, SUA semnau clauze irevocabile.
Resursele pleacă peste ocean.
Responsabilitatea socială rămâne în Ucraina.
Europa? A rămas cu nasul în ușă. Fără profit, fără influență, fără viitor strategic.
A fost folosită ca intermediar. Ca plată în avans.
Și acum este ignorată cu superioritate.
Iar ceea ce e cu adevărat periculos nu e că s-a întâmplat.
Ci că s-a întâmplat sub steagul democrației.
S-a vândut o țară întreagă – în numele păcii.
S-a impus dominație economică – în numele reconstrucției.
S-au anulat suveranități – în numele valorilor comune.
Așa arată noua ordine mondială:
– cu tratate care au prioritate peste legile naționale,
– cu resurse luate fără permisiune,
– cu popoare care luptă, dar nu câștigă nimic,
– și cu democrații care se comportă ca imperii.
Adevărul e că nimic nu s-a schimbat, doar decorul.
Coloniile nu mai au lanțuri – au memorandumuri.
Stăpânii nu mai poartă uniforme – ci costume de CEO.
Războaiele nu se mai poartă pentru idei – ci pentru pământ, minereuri și control digital.
Ucraina e prima.
Europa e următoarea.
Iar dacă lumea nu înțelege acum ce s-a semnat, atunci va înțelege prea târziu ce a pierdut.
Sa concluzionam – Nimeni nu cucerește o țară: doar o cumpără
Adevărul lumii în care trăim nu mai are steaguri. Are acțiuni la bursă. Nu mai are armate, ci fonduri de investiții. Nu mai cucerește, ci achiziționează.
Iar ce s-a întâmplat cu Ucraina este dovada supremă: nu mai e nevoie de tancuri când ai contracte. Nu mai e nevoie de coloniști, când ai avocați.
Popoarele nu mai sunt înrobite cu forța, ci cu iluzia libertății.
Li se spune că sunt salvate, în timp ce li se resetează legislația, li se extrag resursele și li se decide soarta din birouri aflate la mii de kilometri distanță.
Europa nu a fost învinsă. A fost sedusă, cumpărată și uitată.
Germania, Franța, Italia – toate au oferit, au sacrificat, au plătit. Iar când masa s-a golit și a venit nota de plată, americanii au plecat cu încasările.
Ucraina nu mai este un stat. Este o platformă. O zonă economică specială cu steag fals.
Și, poate cel mai tragic, un simbol pentru ce urmează:
– națiuni care nu vor mai decide pentru ele,
– guverne care vor semna fără popor,
– și popoare care nu vor înțelege ce li s-a întâmplat, decât atunci când vor avea doar două alegeri: să tacă sau să emigreze.
Adevărul e că în această epocă a prefăcătoriei și manipulării, suveranitatea nu se pierde prin război. Se semnează.
Iar cine nu deschide ochii azi, va munci mâine pentru a-și răscumpăra tăcerea.
Acesta nu este un articol. Este un act de memorie împotriva minciunii.
Și poate singurul lucru care ne mai rămâne, atunci când totul pare pierdut, este să nu ne pierdem cu totul pe noi înșine.
Prima parte aici: Acordul care a trădat Europa: când Germania a fost scoasă din joc (1)
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
