Academia Romana – Proiectul Rosia Montana controversat si periculos

Academia Romana – Proiectul Rosia Montana controversat si periculos

0 80

Vicepresedintele Academiei Romane, Ionel Valentin Vlad, a declarat vineri, in cadrul dezbaterii „Adevaruri despre Rosia Montana”, organizata de delegatia europarlamentarilor PSD, ca proiectul „este unul controversat si periculos pentru Romania”.
„Academia Romana cere din nou autoritatilor statului roman sa analizeze cu multa atentie proiectul sub toate aspectele sale, antrenand specialisti dezinteresati si onesti din tara si din strainatate, inclusiv din organismele europene, inainte de a da cale libera acestui proiect atat de controversat si atat de periculos. Academia Romana incearca astfel sa previna un dezastru ecologic si cultural cu multiple consecinte inacceptabile”, a afirmat Ionel Valentin Vlad.
Academicianul a spus ca prezidiul institutiei pe care o reprezinta a votat un document care prevede pozitia Academiei fata de proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana si prin care se doreste „prevenirea unei erori cu efecte negative asupra comunitatii, mediului inconjurator si vestigiilor arheologice din zona si sa semnaleze consecintele riscante pentru statul roman”.
„O analiza obiectiva demonstreaza ca proiectul nu reprezinta o lucrare de interes public si, prin urmare, nu justifica efectele colaterale negative si riscurile implicate in proiect”, a sustinut Ionel Valentin Vlad.

Potrivit academicianului, printre argumentele pe care se bazeaza pozitia Academiei se regaseste si faptul ca exploatarea proiectata pentru o perioada de 17-20 de ani nu reprezinta o solutie de dezvoltare durabila si nu rezolva problemele sociale si economice ale zonei, care se vor agrava dupa incheierea lucrarilor.
„Numarul locurilor de munca in perioada operationala, estimat la mai putin de 500, nu rezolva nevoile locale, nu este clar cate dintre din aceste locuri de munca sunt ocupate de localnici si cate persoane vor fi aduse din exterior. (…) Distrugerea comunitatii Rosia Montana, a Tarii Motilor, veche de 2000 de ani, prin stramutarea populatiei, demolarea unor cladiri inclusiv monumente istorice si mutarea unor cimitire, este inacceptabila si aminteste de o perioada pe care am considerat-o incheiata. Beneficiile sunt economice ale statului roman, rezultate de 2% asupra exploatarii si diverse impozite sunt nesemnificative in raport cu consecintele”, a apreciat academicianul.
El a subliniat faptul ca exploatarea la suprafata in patru cariere deschise si crearea unui bazin de acumulare a reziduurilor in spatele unui baraj de 180 de metri inaltime, dar si exploatarea de cupru „ar produce o mutilare grava a peisajului”.

Academicianul a adaugat ca folosirea cianurii de sodium in procesul tehnologic si depozitarea in bazin deschis a reziduurilor, mai ales de metale grele, creeaza motive serioase de ingrijorare.
„Exista in lume azi procese tehnologice care nu folosesc cianuri in procesarea aurului. Aceste tehnologii sunt mai scumpe, dar trebuie sa tinem cont si de efectele acestora. (…) Nu exista o garantie ca la terminarea lucrarilor si inchiderea exploatarii firma investitoare va asigura costurile pentru refacerea mediului”, a afirmat Ionel Valentin Vlad.
Potrivit acestuia, proiectul incalca o serie de conventii si alte elemente ale legislatiei europene iar in situatii similiare, alte tari au procedat cu mai multa prudenta si au evitat sa accepte riscul implicarii in astfel de proiecte. El a dat ca exemplu Germania, unde un astfel de proiect este de neconceput, iar Bulgaria si Armenia nu au aprobat proiecte de acelasi tip.
„Academia Romana considera ca nu pot fi ignorate numeroase proteste individuale si colective ale societatii civile, ale unor institutii stiintifice, religioase, inclusiv Biserica Ortodoxa Romana, personalitati, oameni de stiinta si de cultura”, a mai spus Ionel Valentin Vlad.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.