A început, la Brașov conferința „EDU.DUAL-Relevanța practicii în formarea profesională”

A început, la Brașov conferința „EDU.DUAL-Relevanța practicii în formarea profesională”

0 142

Vineri, 17 noiembrie, a început, la Brașov conferința „EDU.DUAL -Relevanța practicii în formarea profesională”, cea mai importantă conferință internațională dedicată învățământului dual din România.

Obiectivul conferinței este de a răspunde nevoii de informare și de expertiză în implementarea unor proiecte pentru construirea infrastructurii necesare implementării rutei complete de învățământ dual, liceu – universitate, o noutate pentru România.

De aceea, Primăria Brașov a invitat experți din Elveția, Germania și de la Ministerul Educației, pentru a sprijini cele 16 consorții care au obținut finanțare prin PNRR pentru a implementa aceste proiecte până la sfârșitul anului 2026.

Cu excepția celui de la Giurgiu, toate celelalte 15 consorții sunt prezente, fiind prima data când acestea se întâlnesc, conform declarației secretarului de stat în Ministerul Educației, d-nul Sorin Ion, care a vorbit despre importanța  evenimentului.

,,Este o conferință foarte importantă și prin prisma faptului că este pentru prima data când reprezentanții tuturor consorțiilor regionale pentru învățământ dual se găsesc în același loc, și este extrem de importantă colaborarea dintre aceștia și schimbul de bune practici, pentru că ne aflăm la un început de drum. Ministerul Educație are o țintă ambițioasă,  ca într-o perioadă de timp relativ îndepărtată, dar în realitate, foarte presantă, până în 2029, tot ce înseamnă învățământ tehnologic în România să se desfășoare în sistem dual. Asta înseamnă mai mult de jumătate dintre copiii de liceu  din România”, a precizat Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației.

Gazda conferinței, primarul Allen Coliban, a explicat de ce este atât de important EDU.DUAL pentru dezvoltarea acestui sistem de învățământ, care pregătește tineri pentru nevoile reale ale pieței muncii, și de ce este important să învățăm din experiența altor țări, în care învățământul tehnic dual este una dintre componentele esențiale ale dezvoltării economice, mai ales în contextul trecerii la ruta completă, respectiv studii liceale și universitare.

,,Cheia este să schimbăm această percepție – este un eșec dacă nu ajungi la un liceu teoretic bun, te duci la un liceu profesional – înspre o cale alternativă și contribuie foarte mult schimbarea cadrului legislativ, perspectiva de a urma o universitate, care în vest se numește universitate de științe aplicate,  și să ai o calificare la nivel universitar, chiar dacă ai pornit pe această cale, a învățământului tehnic profesional. Nu este un nivel al doilea de învățământ, ci este, pur și simplu, o bifurcație, iar la nivel european vedem cifre majoritare despre cei care aleg această cale, a științelor aplicate, încă din faza de liceu, care sunt în sistem dual. România are această problemă de mentalități și putem să transferăm din ceea ce oferă Europa ca exemplu, tocmai pentru a încuraja tinerii să adopte această formă de învățământ care le oferă burse, le oferă o meserie garantată și, totodată, un statut pe care învățământul profesional îl pierduse”, a explicat primarul Allen Coliban.

Importanța dezvoltării învățământului dual pentru întreaga societate –  copii, părinți, profesori, angajatori – a fost confirmată și de reprezentanții campusurilor școlare în sistem dual care funcționează cu succes în Elveția și Germania: Michael Derrer, de la Universitatea de Științe Aplicate din Lucerna, Marc Ammann, de la Centrul de învățământ Polybau, amândouă din Elveția, și Rainer Gross, de la Centrul școlar din Waldkirchen, districtul Freyung-Grafenau din Bavaria, Germania și Dieter Vierlbeck, director general al Camerei Meșteșugurilor pentru Munchen și Bavaria Superioară.

,,Educația duală nu este o educație care concurează învățământul liceal teoretic sau academic, ci este un învățământ care completează celelalte forme de educație, sistem de educație care nu poate lipsi din pregătirea specialiștilor, atât a celor care fac parte din firmele care sunt pe piața muncii, ci și  a altor structuri, care la noi încă nu există, cum ar fi administrație publică sau pedagogie. Dacă ne uităm la provocările care urmează, în viitor, cum ar fi cele din sfera digitalizării, a schimbărilor climatice și toate schimbările care se produc astăzi, cu siguranță observăm că avem nevoie de specialiști în învățământ dual universitar, care să creeze structurile necesare pentru a face față acestor provocări, dar avem nevoie și de specialiști care să poată folosi aceste structuri create, de oameni care sunt formați în cadrul învățământului dual liceal”, a subliniat Dieter Vierlbeck, director general al Camerei Meșteșugurilor pentru Munchen și Bavaria Superioară. 

Nu în ultimul rând, secretarul de stat Sorin Ion a felicitat Brașovul pentru performanțele pe care le-a atins în dezvoltarea învățământului tehnic în sistem dual, orașul nostru fiind campionul României din punctul de vedere al numărului de elevi implicați în acest sistem de învățământ, aproape dublu față de următorul clasat și de sute de ori mai mare decât județele de pe ultimele locuri.

La conferința EDU.DUAL, care se desfășoară în perioada 17-18 noiembrie, sunt prezenți 200 de participanți, din cei 250 care au dorit să fie prezenți, reprezentanți ai Consorțiilor pentru învățământ dual, cele care vor implementa proiectele de construire a campusurilor duale, finanțate prin PNRR, administrații publice, directori de școli, profesori și operatori economici.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.