A început cea de-a doua etapă de deratizare a domeniului public

A început cea de-a doua etapă de deratizare a domeniului public

0 332

Municipalitatea a demarat cea de a doua campanie de deratizare a domeniului public din municipiul Brașov. Acțiunea de deratizare, constă în amplasarea de stații de intoxicare care conțin substanță raticidă, sub formă de bloc cerat și pastă și vor fi repartizate pe întreaga suprafață a municipiului, în locuri bine delimitate cum ar fi: de jur împrejurul blocurilor de locuințe, gardurile vii din fața și din spatele blocurilor, parcuri, în vecinătatea locurilor de joacă, platformele de gunoi etc. Stațiile de intoxicare sunt de culoare neagră, rezistente la umezeală, prevăzute cu sistem de închidere, care nu permit accesul copiilor sau a animalelor la substanța raticidă. Pe lângă cele aproximativ 13.000 de stații de intoxicare existente, până la sfârșitul săptămânii vor mai fi montate alte 13.000.

Produsule utilizate pentru combaterea rozătoarelor sunt: Agrorat Wax Blocks, care se prezintă sub formă de bloc cerat, de culoare albastra, și Colbrom, sub formă de pastă albastră, ambalată în pliculețe. Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătății.

Antidotul, în caz de intoxicare accidentală, este Vitamina K, pe care operatorul care gestionează activitatea de deratizare, Coral Impex SRL, o va asigura Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru fiecare etapa de deratizare.

Primăria face un apel la cetățenii municipiului Brașov să supravegheze copiii pentru a nu atinge stațiile de intoxicare, precum și produsele raticide, iar în situația în care vor semnala acțiuni de vandalism, distrugere și/sau sustragere a stațiilor de intoxicare amplasate pe domeniul public și privat al municipiului,  să anunțe politia locala la nr. de telefon 0268/954. Posesorii de animale sunt rugați ca în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor, să țină câinii în lesă, pentru a nu se duce la stațiile de intoxicare, pentru a nu intra în contact cu produsele raticide.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.