„A fi informat” nu mai înseamnă a urmări știrile
„A fi informat” a fost privit ca una dintre cele mai înalte virtuți în epoca post-iluminism a Occidentului.
Și pentru cea mai mare parte a acestei epoci, „a fi informat” a însemnat în mare măsură urmărirea zilnică a știrilor și a evenimentelor curente. Atât de mult a devenit ritualul de a verifica știrile în fiecare dimineață și seară în construcția occidentalui, încât Nietzsche a remarcat cândva cu cinism că a înlocuit rugăciunea în viața omului modern.
Mulți dintre noi, cu vârsta peste 35 de ani, avem amintiri frumoase despre acest ritual – părinții noștri așezați în jurul mesei dimineața cu o secțiune din ziar în mână sau vocea lui Peter Jennings sau Tom Brokaw în fundal, în timp ce se pregătea cina. Aceasta era ceva ce oricine dorea să rămână „informat” făcea. Era ceva demne de a fi imitat.
Cu toate acestea, acum nu mai este cazul. „A fi informat” nu mai înseamnă a urmări știrile. După cum a remarcat veteranul jurnalist Michael Goodwin, asistăm la „prăbușirea completă a jurnalismului american, așa cum îl cunoșteam”. Principalele instituții de știri au devenit scuturi pentru politica partizană. Verificarea faptelor unei povești devine un lucru de domeniul trecutului, deseori depășită în favoarea nevoii de viteză. Calitatea discursului pe care îl întâlnim în știri este ceva asemănător cu nivelul de răutate și bârfă pe care îl întâlnim la o școală medie tipică din America. Scopul general al conținutului prezentat acum în știri nu este de a „informa” pe cei educați, ci de a determina masele să dea „clic”.
Dar – și celor cu nostalgie pentru vremurile mai bune ale jurnalismului ar putea să nu le placă să audă asta – există motive să credem că urmărirea știrilor nu a ținut niciodată „informat” pe nimeni cu adevărat.
Thomas Jefferson a fost un martor timpuriu la această viziune mai pesimistă asupra știrilor. El considera în esență ziarele ca furnizori de falsități și mașini de propagandă, „cele mai eficiente motoare pentru pacificarea unei națiuni”. El a scris: „Într-adevăr, mă uit cu compasiune asupra marelui corp al concetățenilor mei care, citind ziare, trăiesc și mor în credința că au știut ceva din ceea ce s-a întâmplat în lume la vremea lor…”.
Mai recent, în Amusing Ourselves to Death , Neil Postman ne-a ajutat să realizăm că informațiile pe care le primim din știri sunt, în cea mai mare parte, lipsite de context, deconectate de viețile noastre reale. „Ne oferă ceva despre care să vorbim, dar nu poate duce la nicio acțiune semnificativă”.
Ascensiunea știrilor moderne a coincis cu o viziune schimbată asupra cunoașterii – exemplificată de crearea enciclopediei – care a subliniat mai degrabă lățimea decât profunzimea. După cum spune Postman despre telegraf, care ne-a permis pentru prima dată să primim rapid știri fără context din întreaga lume:
„Discursul telegrafic nu a lăsat timp perspectivelor istorice și nu a acordat prioritate calității. Pentru telegraf, inteligența însemna a cunoaște o mulțime de lucruri, fără a ști nimic despre ele”.
Era digitală a permis elementelor negative ale știrilor să prospere și, făcând acest lucru, a demascat poate adevărata natură a știrilor.
Cei care rup vraja acestei asocieri între „a fi informat” și urmărirea știrilor vor descoperi că evenimentele mondiale merg mult ca înainte fără ei, dar că propriile lor vieți probabil vor fi schimbate în bine.
Vor descoperi că au mai mult timp să citească în profunzime despre probleme și să devină pregătiți din punct de vedere intelectual să recunoască și să combată propaganda.
Vor descoperi că au mai mult timp să se concentreze asupra relațiilor cu cei din jurul lor și asupra activităților care au loc în comunitățile lor locale.
Și, de asemenea, pot descoperi că sunt mai puțin supărați și deprimați, pentru că, în realitate, mânia și depresia sunt cam singurele cursuri de acțiune disponibile atunci când suntem făcuți să ne pese de lucruri pe care nu avem puterea reală de a le schimba.
Autor: Daniel Lattier
Preluare: intellectualtakeout.org
