A dat DNA in PDL?

A dat DNA in PDL?

0 277

Doua nume grele din PDL Mircea Banias si Gratiela Iordache sunt puse in fata Justitiei pentru fapte de coruptie, evaziune, sprijinirea infractorului. Suntem in fata unui loc la cacealma al portocaliilor sau au cazut doi pentru a se da exemplu.

Capitan de cursa lunga, Mircea Banias, inculpat de DNA
Senatorul PDL de Constanta, Mircea Banias, a declarat luni ca traieste o „poveste absurda” prin implicarea sa, de catre DNA, in dosarul evaziunii fiscale de la UCM Resita.
„Am aflat si eu astazi ca procurorii DNA m-ar fi pus sub acuzare pentru favorizarea infractorului in dosarul restituirilor ilegale de TVA in urma unor tranzactii comerciale de la UCM Resita. Ce pot sa va spun, ca o prima remarca, este ca in primul rand acuzarea de favorizare a infractorului nu poate fi o infractiune de coruptie. In al doilea rand, si asta am spus-o si procurorilor DNA, unde m-am dus singur sa ma interesez despre ce este vorba pentru ca am fost foarte revoltat cand s-a vehiculat numele meu in aceasta poveste, nu l-am vazut si nu l-am cunoscut niciodata pe acest Said Baaklini, in jurul caruia se pare ca se invarte toata afacerea. Pur si simpu nu stiu cum am fost bagat in toata aceasta poveste”, a declarat Banias, citat de Agerpres.
Senatorul Mircea Banias, presedintele organizatiei PDL Constanta, a fost pus sub acuzare, luni, de procurorii DNA. Banias este acuzat de favorizarea infractorului in dosarul evaziunii fiscale de 60 de milioane de euro de la Uzina Resita.
In acest dosar, Said Baaklini, administratorul SC Libarom Agri SRL Bucuresti, este acuzat de evaziune fiscala, evaziune fiscala in forma tentativei si asociere in vederea savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, fiind cercetat alaturi de directorul general si de directorul executiv al UCM Resita, Adrian Chebutiu si Adrian Coriolan Preda, pentru o returnare nelegala de TVA de 60 de milioane de euro.

Gratiela Iordache – dosar de evaziune fiscala
Fostul secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, Gratiela Iordache, a fost trimisa in judecata luni pentru infractiunea de complicitate la evaziune fiscala, intr-un dosar legat de fosta Societate Nationala „Tutunul Romanesc”, devenita SC Galaxy Tobacco SA, informeaza DNA.
In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Livia Badescu, sef serviciu in cadrul Directiei de legislatie in domeniul accizelor din MFP, Vasile Duta, administrator si director general al SC Galaxy Tabacco SA, si Antonello Celestini, presedinte si actionar la aceeasi societate.
Din probatoriul administrat de procurori rezulta ca in perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, S.C. GALAXY TOBACCO S.A. a emis si pus in executare doua contracte avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantitatilor de 231,7 tone si de 871,2 tone tutun brut catre firma italiana SC CTS SRL. Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Rm.Sarat, Bucuresti,Tg.Jiu s.a.), cu incalcarea dispozitiilor legale privind antrepozitul fiscal si fara a avea autorizatie de comercializare.
Emiterea si executarea celor doua contracte a avut ca scop ascunderea bunului si a sursei impozabile si taxabile si, pe cale de consecinta, neachitarea obligatiilor fiscale catre stat.
Pentru a se sustrage obligatiilor legale de achitare a accizelor si taxei pe valoarea adaugata pentru livrarile de tutun brut sau tutun partial prelucrat, inculpatii Duta Vasile si Celestini Antonello, reprezentanti ai firmei SC GALAXY TOBACCO SA au conceput, succesiv, un ansamblu de manopere frauduloase, menite a ascunde sursa taxabila reprezentata de livrarea a aproximativ 1.000 tone de tutun, in favoarea firmei italiene CTS SRL.
Prin activitatea infractionala a fost creat un prejudiciu total bugetului de stat insumand 186.173.777,29 lei (aproximativ 44 milioane euro), rezultat din neachitarea obligatiilor fiscale aferente transferului celor aproximativ 1.000 tone de tutun.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.