A cui identitate se doreste pastrata in Ardeal?
Se stie ca, de la? inceputuri, dar cu pasi maruntei,insa siguri – pana acuma s-au lipit intr-una de guvernare datorita procentelor aducatoare de putina majoritate intr-un parlament dambovitean cu iz de banane stricate – UDMR-ul, iar acuma si embrionul PCM, trag pe la toate forurile internationale cu impiedicarea pastrarii identitatii nationale in Romania.
Si iarasi intreb: pe ce se bazeaza?
Eu, in locul lor, as cere mai intai voie sa ma uit in oglinda – oglinda aceea care iti arata ce soi de suflet ai – si, daca aceasta nu se sparge, as indrazni sa marsaluiesc cu majoritatea. Asa cum se procedeaza in tarile civilizate si puternice.
Dar ce poti cere mongolilor nimeriti in mocirla fanarioto-damboviteana?
Maestrii intrigilor hune – subliniez: nu majoritatea maghiarilor de rand – ?profitand de svaiterul politicii romanesti, baga puternic la inaintare basmul cu imposibilitatea pastrarii identitatii lor nationale in cadrul statutului de minoritari si vor mai mult decat le permite nasul.
De care drepturi sunt vaduviti? Au gradinite si scoli in limba maghiara, au publicatii cu duiumul, teatre, ansambluri si camine si alte activitati culturale, nu le da nimeni cu barda in cap daca-si vorbesc limba in public si se roaga in bisericile destinate lor prin bunavointa romanilor, si nicidecum a vreunui “Istenem”.
Dar ei uita ca traiesc pe pamant romanesc istoric, vremelnic asuprit de teroarea austro-ungara, si uita ca, atata vreme cat vor sa stea in buna pace aici, ar fi bine sa aiba ciocul mai mic.
In ce priveste o autonomie a asa-zisului tinut secuiesc, ar fi cazul sa o lase balta. Ca stramosii nostri, rezultatul simbiozei daco-romane, le-a permis oplosire pe acolo, nu inseamna sa-si ia nasul la purtare, influentati de revizionistii si sponsorii de la Budapesta. Si sa nu uite ca steagul romanesc a fluturat in doua randuri – imediat dupa Primul Razboi Mondial si in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial – pe deasupra capitalei de pe Dunare.
Si, mai ales, sa nu uite ca, majoritari in tinut, dar minoritari in tara, trebuie sa dovedeasca dreptul moral la apartenenta de gospodaria comuna, buna sau rea, dar asa cum este, si sa puna umarul la unire, nu la dezbinare.
Caci – istoria o arata – romanul a stiut intotdeauna sa scarpine unde si cum trebuie pe musafirul pe care il manca pielea in camera de oaspeti in care nu s-a purtat dupa cum este randuiala.
Dan Bota
