Search

Arsene - search results

If you're not happy with the results, please do another search

6 201

Candidatul Restart România de la Bod povestește despre omul de casă al Monicăi Macovei și a lui George Scripcaru că ,,După ,,operațiunea cauciucul” din 2019, dacă vă mai aduceți aminte, astăzi am avut parte de o altă ,,surpriză”!

,,Surpriza” a constat în ruperea afișelor mele electorale din localitatea Bod-Sat, comuna Bod, județul Brașov, lucrul total deplasat din partea unor ,,rivali”, care din pricina faptului că simt că le fuge pământul de sub picioare, recurg la astfel de metode primitive și din disperare nu mai știu ce să facă, ca să mă intimideze!

Numai că de data asta, după cum spuneam de ceva vreme, nu mai accept nici un compromis și deja am depus la organele abilitate, o plângere penală, pentru ruperea de afișe, conform legii electorale!

Așa că, am încredere deplină în aurltorități si se vor găsi făptașii și asa vom afla și noi, la ordinul cui, au recurs la aceste fapte!”

I.R.

1 191

Primarul din Bod, Sergiu Arsene s-a ales cu o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, pentru abuz în serviciu și încălcarea Legii 78/2000 (republicată), precum şi a legii privind campania electorală Legea 115/2015(republicată), cu privire la modalitatea de finanţare a campaniei electorale. În plângerea penală, primarul este acuzat că și-a făcut campanie electorală pe care a finanțat-o din bani publici. În fapt, Sergiu Arsene s-a folosit de ziarul Jurnal de Bod, finanțat din bugetul local al Comunei Bod, pentru a se lăuda cu proiectele împlinite și cele care urmează, dacă va câștiga un nou mandat.

Numărul 21 al ziarului, scos în luna august, îi este dedicat în întregime primarului Sergiu Arsene. Ediția a fost transformată într-un oficios înțesat cu „ode și osanale” aduse lui Sergiu Arsene, care le zâmbește bodenilor de pe mai toate paginile publicației. Și Arsene nu s-a zgârcit deloc, ci a ținut la calitate, Jurnalul de Bod bucurându-se de o hârtie și o policromie impecabile, din care bodenii să poată distinge cât mai bine chipul primarului, care le cere al doilea mandat. Isprava lui Sergiu Arsene nu a scăpat de ochii contracandidatului Claudiu Cernat, cel care s-a remarcat în comunitate ca un apărător al drepturilor locuitorilor Bodului. Cernat a sesizat abuzul primarului la DNA: „Sergiu Arsene a folosit şi foloseşte ziarul editat pe bani publici pentru a se promova în alegerile de susţinere pentru un nou mandat de primar. În acest fel considerăm că primarul foloseşte în mod abuziv un ziar editat pe bani publici, încălcând astfel prevederile art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 (republicată), precum şi a legii privind campania electorală Legea 115/2015(republicată), cu privire la modalitatea de finanţare a campaniei electorale”, se arată în sesizarea depusă la DNA Brașov.

I. Rinder

0 139

Primarul din Bod, Sergiu Arsene le „dă în cap” micilor întreprinzători. Paradoxal, în vreme ce orice primar se străduiește să încurajeze inițiativele private, care aduc bani la bugetul local, la Bod edilul distruge afacerile aflate pe linia de plutire, spun și colegiii de la stiri pe surse.

Pentru planul lui înverșunat, Arsene calcă în picioare drepturile constituționale ale cetățenilor, cum ar fi dreptul la proprietate, prin decizii de expropriere, care nu au nimic în comun cu interesul comunitar.

Este cazul unui proprietar de magazin din Bod, Claudiu Hidos, care și-a amenajat societatea pe terenul pe care îl deține, între blocurile din Bod-Colonie.

Omul și-a deschis magazinul cu care își întreține familia de ani de zile. Claudiu Hidos muncește împreună cu soția de dimineață până seara pentru a-și susține afacerea, singura lor sursă de venit. Efortul lor nu este însă privit cu ochi buni de primarul Sergiu Arsene.

„Totul a început la scurtă vreme după ce a fost ales primar. M-a chemat la Primărie cu actele ca să verifice dacă am toate autorizațiile ncesare. I-am spus că nu trebuie neapărat să le aduc pentru că are toată documentația depusă, dar că dacă insistă am să i le aduc personal. I-am prezentat întregul dosar întocmit conform legii. L-a răsfoit plictisit și mi-a spus că trebuie să-mi mut magazinul pentru că are alte planuri pe terenul meu. Nu mi-a făcut nicio ofertă concretă, așa că am refuzat. De atunci m-a amenințat continuu cu închiderea. Și nu s-a lăsat până când nu și-a dus amenințările la bun sfârșit. Primarul a dat o Hotărâre de Consiliu Local prin care îmi expropriază terenul pentru amenajarea unei străzi cu alveolă, astfel încât să intre pe suprafața ocupată de chioșcul meu. Proiectul a fost introdus pe lista suplimentară, încât consilierii să nu aibă timp să documenteze proiectul în teren. Așa se face că hotărârea a fost adoptată”, povestește Claudiu Hidos.
Sergiu Arsene și-a făcut un obicei din exproprierea localnicilor din Bod. În acest moment locuitorii nu mai au siguranța propriilor suprafețe deținute, pentru că în orice moment prinarul poate inventa o alee, un drum sau o parcare care să fie amplasată pe proprietatea unui localnic.

Așa s-a întâmplat cu alți 16 oameni din Bod Colonie care dețineau legal garaje între blocurile din localitate, încă din 1985. Primarul le-a pus gând rău și tot printr-o Hotărâre de Consiliu Local i-a expropriat, pentru a amenaja un drum care nu folosește nimănui.

Iulian Rinder

2 277

De ieri a început să fie dărâmat Căminul din Bod. Deși nu are un gram de rugină, 11 miliarde lei vechi – pentru că așa scria în acte în momentul aprobării proiectului, acum însemnând 1,1 milioane de lei – se șterg frumos din bugetul comunității Bod.

Cum: se demolează un cămin cultural care trebuia să fie la cheie la ora asta dar care a fost realizat doar în proporție de 50% prin grija edililor Claudiu Liliac și Segiu Arsene. Banii s-au investit, realizarea  nu a fost pe măsură, dar până ieri structura exista. Reprezentantul M10, defuncta formațiune politică a Monicăi Macovei,  Sergiu Arsene nu mai ,,suportă” acest proiect. Mai ales că în comună se pare că se stie cine va primii beneficiile: terenul cineva schelele altcineva.

De ieri a început demolarea.

Lucrarea a început 2004 și încă de pe vremea fostului primar Liliac el în acte apare în actele Consiliului Local Bod ca fiind…. la cheie. Doar că firma de evaluare ,,de acum” angajată de primarul Arsene spune că este ,,afectată structura”.  

Practic prin demolare cele 1,1 milioane dispar ,,legal” din buget, terenul poate fi renegociat, iar structura metalică adusă din Austria va fi dată…cui trebuie.

Iulian Rinder

7 675

Este scandal la Bod unde în această dimineață primarul din localitate, însoțit de jandarmi și buldozere, a intrat pe pășunea comunală unde își pășteau oamenii în liniște animalele. Este vorba despre o asociație de crescători de animale, ACTL care a concesionat 395 de hectate de pășune, concesiune care este valabilă încă patru ani. Primarul localității, pseudo progresistul Sergiu Arsene, și-a schimbat planurile cu această pășune, dorind să facă noi contracte de închiriere individuale cu crescătorii de animale.

Astfel, în februarie edilul din Bod i-a anunțat pe membrii asociației că va anula contractele și va încheia înțelegeri noi între crescători și Primăria din Bod. Asociația s-a opus și i-a cerut primarului să respecte contractul deja existent.

În această dimineață, însă, primarul a intrat cu buldozerul în pășune, pentru a face șanțuri de grănițuire, a parcelelor, în vederea uneri repartizări ulterioare a suprafețelor.

„Este incredibil ce face Primăria Bod. Este inacceptabil așa ceva. Avem contracte de închiriere pentru aceasă suprafață. avem ordinea noastră pe care primarul nu trebuie s-o tubbure în perioada de desfășurare a contractului. Sunt crescători care de 10-15 ani dețin și exploatează aceleași suprafețe, pe care le-au lucrat și îngrijit. Ceea ce vrea să facă primarul este un haos. Primăria intenționează să redistribuie suprafețele, ceea ce este o mare nedreptate. Oamenii au investit bani în aceste parcele pe care le au în exploatare”, a declarat Ovidiu Nan, vicepreședintele ACTL.

Iulian Rinder

0 412

După ce în urmă cu doi ani, făcând abuz de funcție, primarul din Bod ,,rădea” cu buldozerul garajele celor din Bod Colonie, construite în mod legal în timpul fostului regim comunist pe motivul că terenul unde erau acestea construite a fost retrocedat Primăriei Bod de la defunctul IAS Prejmer, iată că ,,progresistul” auto-suficient tot în apropierea zonelor unde a dărâmat garajele cu un dispreț total față de locuitorii&proprietarii din zonă, iată că acum, neavând ce face cu banul public în aceste momente de mare ,,expansiune” financiară, s-a apucat să construiască altele.
Idee eficientă, sau ce?

Aici este o totală nebuloasă, pentru că ,,față în faţă” cu noul amplasamental noilor garaje, așa cum am mai spus, au fost dărâmate cele vechi, iar pe locul acestora, edilul-şef mai are un proiect pentru un ,,parc de distracţii” unde se vor dau bodenii cu role şi cu skate-ul! Extrem de util pentru prosperitatea celor ce trăiesc din șomaj sau din leafa minimă pe economie. Nu ai ce pune pe masă dar te dai cu skate-ul. Progresism luminos sau ce!?

Acest proiect este extrem de util pentru că, amintim, mai în glumă mai în serios, că majoritatea locuitorilor din Bod-Colonie, sunt pensionari şi este cert astfel că acest proiect se impunea cu stringență.


Mai ales că primarul a desfințat în urmă cu ceva timp dispensarul din localitate – refăcut cu banii particulari ai locuitorilor din Bod — dar și Poliția Locală, probabil ca să se plimbe liber și nestingherit Covid 19, că așa sunt progresiștii, dau liber tuturor tâmpeniilor în numele perpetuiei dezvoltări economice. Cum ne dezvoltăm econimic am văzut din 2009 încoace! Iar impostorul ăsta asta de se pretinde primar o ține cu proiectele profitabile în Bod pentru firmele de casă, cum face orice primar gospodar de la Scripcaru la ,,pozitivul” Flutur. Că așa i-a învățat pe ei bețivelul Băsescu și menestrelul OrBan.

Gurile rele spun că mai bine pe acel loc se (re)făcea dispensarul localităţi, pentru că acum în această pandemie, era nevoie de aşa ceva! Dar așa cum ne învăța Guvernul iORBANnis, noi avem nevoie de privatizarea sistemului medical, nu de medici. Ideea asta genială dă acum roade pe măsură! Sper ca oamenii – nu numai din Bod – să țină minte! Soldat fidel al cuplului – că acuma e legal și voie – Iohannis / Orban, Arsene aplică linia partidului fără crâcnire.

Bine, poate că aici este vorba şi de o răzbunare a edilului-şef pe una dintre doamnele consilere locale – că deh, așa umblă vorba prin comunitate – care a avut în posesie un garaj, dar deoarece nu intra în ,,graţiile” domnului primar, acesta a trebuit pentru a se răzbuna pe aceasta să-i sacrifice şi pe ceilalţi concetăţeni, că doar nu putea să-i dărâme doar ei remiza şi pe restul să-i lase! Că puțea urît a ,,discriminare” politică! Oricum oamenii cărora li s-au dărâmat garajele şi boxele, aici referindu-mă la locatarii din zona blocurilor nr. 19 şi 20 cât şi cei din zona blocului nr. 15 şi ,,CARTIERUL TINERETULUI”, trebuie să ştie că în momentul finalizării acestor construcţii, pentru a intra (iarăși) în posesia lor vor trebui să participe la licitaţie organizată de Primăria Bod şi de abia în urma adjudecării, vor putea intra în posesia acestor noi garaje!

Dar deh…unde nu-i cap, vai de picioare. Probabil fiecare comunitate are primarul pe care-l merită și o spun eu care trăeiesc de douzeci de ani sub ilustra administrație de la SC Primăria Scripcaru SA unde nici un leu nu se pierde, ci se transformă în profit pentru gașaca de atârnici din spatele edilului brașovean. De unde și exemplul ,,luminos” pe care-l urmează cu sârg Arsene.

Iată ce scriam în 2018 pe data de 07 mai 2018. Articolul este pe net.

Primarul care ne-a luat wc-urile
Sergiu Arsene vrea să lase fără garaje şi toalete peste 120 de locuitori ai Coloniei Bod. În locul acestora, edilul are în plan să construiască o parcare de peste un milion de euro, ignorând o problemă socială. Bodenii care au aceste garaje stau în blocuri construite la începutul secolului trecut, proiectate fără toalete
Prin grija şi iniţiativa deja cunoscutului primar din Bod, Sergiu Arsene, peste 120 de persoane din Bod Colonie riscă să rămână fără garaje şi toalete. Locuitorii a trei blocuri au preferat de-a lungul timpului, deoarece suprafaţa garajelor era egală sau chiar mai mare decât cea a apartamentelor proprietate personală – ce au doar ceva peste 20 de metri pătraţi – să-şi transforme garajele în depozite sau chiar locuinţe de vară, dotate cu toalete.
Ei riscă acum să le fie distruse proprietăţile, deoarece primarul Arsene doreşte să construiască în locul acestora o parcare de peste un milion de euro, pentru 42 de maşini, deşi dintre locatarii de acolo, proprietari de autovehicule sunt doar şapte, iar în zonă nu există nici o utilitate practică pentru un astfel de proiect. Dacă nu luăm în calcul cârciuma unui ,,apropiat” al primarului Blocurile se află relativ aproape de Fabrica de Zahăr Bod şi de o altă întreprindere, dar nu credem că acestea pot fi încadrate la categoria atracţii turistice, decât în cazul în care ar veni oameni din alte judeţe sau din străinătate, doar pentru a admira modul în care sunt încărcate şi descărcate camioanele cu sfeclă şi atunci şi-ar avea rostul şi parcarea lui Arsene. Potenţialul turistic al zonei este undeva între zero şi nimic.
Locuitorii au solicitat primăriei să aplice dreptul de preemţiune
Necazul locuitorilor din cele trei blocuri ce cuprind sub formă de „L” garajele este că atunci când au cumpărat proprietăţile nu au putut achiziţiona şi terenul de sub cele peste 30 de garaje. Garajele au fost achiziţionate de la Fabrica de Zahăr Bod, dar terenul aparţinuse defunctului IAS Prejmer. De puţină vreme, terenul a revenit Primăriei Bod. Fostul Consiliu Local emisese o hotărâre prin care acest teren să fie parcelat şi vândut către fiecare proprietar.
Anul acesta, Arsene s-a sucit şi vrea o parcare. Motiv pentru care cele peste 30 de familii afectate au depus, cu nr. 4235 din 23 aprilie 2018, o cerere către Primăria Bod prin care solicită conducerii instituţiei să binevoiască „să ne aprobe concesionarea, închirierea sau vânzarea spaţiilor amenajate ca şi magazii de lemne, spaţii care erau anexe la contractele de închiriere pe care noi le-am dobândit prin închirierea de la fostul proprietar Fabrica de Zahăr Bod”. La rândul său primarul pare să renunţe, însă, la intenţie sa.
Impact social grav – există riscul ca o familie de şase persoane să locuiască pe doar 15 metri pătraţi.
Cel care a avut iniţiativa să ne contacteze, domnul H. L. E., ne-a declarat că „vorbim în primul rând de faptul că o astfel de măsură are un impact social foarte grav. Acest lucru cred că primarul ar trebui să-l evite. Majoritatea celor ce locuiesc în aceste blocuri din Bod oricum stau sub condiţiile minimale de 6 metri pătraţi per persoană impuşi prin normele Uniunii Europene. Gândiţi-vă că sunt familii formate din minimum patru persoane, care locuiesc în aceste camere construite, o parte dintre ele, începând cu anul 1913 şi care au ceva mai mult de 20 de metri pătraţi. Toţi locatarii, şi vorbim de peste 30 de familii, respectiv cam 120 de oameni, au toaletele construite în interiorul acestor garaje.

Dacă primarul va decide să le dărâme garajele, nu să vândă terenul oamenilor, aceştia vor fi nevoiţi să-şi construiască în micile lor camere o toaletă de măcar 4 metri pătraţi. Dacă ne gândim şi la construcţie şi la o uşă vorbim de chiar 5 metri locuibili ce trebuie să deservească strict această utilitate.
Ei bine asta înseamnă că o familie de patru persoane, dar aici există şi familii de şase persoane, vor trebui să împartă un spaţiu de doar 15 metri pătraţi. Asta se presupune că se poate întâmpla într-o comună din Ardeal, din România membră a Uniunii Europeane a secolului XXI. Nimeni nu se opune ca primăria să asfalteze alea dintre garaje şi blocuri sau să demoleze două clădiri din lateralul curţii, care sunt părăsite.
Dar ce rost are să demolezi zeci de garaje – din care multe au acum şi alte utilizări, unii şi-au construit o a doua casă de vară în interiorul acestora, alţii depozite – pentru o parcare inutilă aici? Iar din banii economisiţi din acest proiect, Primăria Bod ar putea construi un bloc cu douăzeci de apartamente unde să fie mutaţi nevoiaşi, iar aceştia în schimb să lucreze în folosul comunităţii”.
Blocurile de locuinţe în cauză nu au avut niciodată o toalete, pentru că în proiectul realizat la începutul secolului trecut, imobilele nu au fost prevăzute cu grupuri sanitare. Practic, de peste 100 de ani, locatarii acestor blocuri au avut parte de toalete în curte.

Din leafa minimă pe economie proprietarii au investit mii sau zeci de mii de lei în fostele garaje
Unul dintre proprietari, Kolumban Maria, a adus în discuţie şi problema copiilor. „În spatele acestor garaje am improvizat noi un mic loc de joacă pentru copii. Aici sunt peste 25 de copii mici (sub vârsta de 10 ani, n.r.). Dacă primăria vrea să facă ceva să investească într-o alee, să facă un loc de joacă, noi l-am sprijini în continuare. Dar dânsul a făcut proiect de hotărâre, pe care noi l-am citit, şi care nu are nici o legătură cu realitatea de aici. Vrea să facă o parcare pentru mai mult de 40 de maşini. Printre locatari, proprietari de maşini sunt puţini. Sunt doar şapte autovehicule aici. Atunci pentru ce această parcare? TIR-urile nu pot intra printre blocuri pentru că nu au loc. Altcineva, cine să parcheze în Bod Colonie, unde nu avem nici un loc pentru distracţii, noi locuind aproape între fabrica de zahăr şi o altă fabrică. Apoi ne-ar lăsa pe toţi fără toalete. În locul unei parcări care ar fi aproape goală, primarul ar putea asfalta drumul ce desparte blocurile de garaje. Ar costa mult mai puţin şi ar ajuta comunitatea de aici, nu ar îngropa-o în noi probleme. Toţi de aici – şi cu câteva excepţii – câştigăm salariul minim sau sunt familii în care doar o persoană are loc de muncă, în timp ce alţii lucrează doar câteva luni pe an ca sezonieri în străinătate, apoi trăiesc în ţară, în Bod Colonie din ceea ce au câştigat afară, dar şi aşa au investit cel puţin câteva mii de lei în renovarea şi transformarea acestor garaje în spaţii utile”.

G.D. a transformat garajul într-o garsonieră „tip studio” investind 22.000 de euro
Pentru a confirma cele spuse, sursa citată ni l-a prezentat pe G.D., un domn de nici 30 de ani. Acesta a muncit mai mulţi ani ca sezonier şi din banii câştigaţi şi-a transformat garajul în locuinţă gândită ca o garsonieră-studio, investind peste 20.000 de euro în reparaţii, izolări, ferestre cu geam termopan, uşi metalice, mobilier nou, gresie şi faianţă, dar şi o toaletă modernizată cu cadă cu jacuzzi, toaletă şi bideu.
Asta, pentru că suprafaţa garajului este chiar un pic mai mare decât camerele din blocurile de lângă. O altă doamnă de aproximativ 60 de ani a dorit şi ea să-mi arate cum a transformat garajul într-o cameră de vară dotată cu pat, televizor, frigider, masă, şi, separat, toaletă. Spunem că are rolul de locuinţă pentru că în vacanţa de vară când îi vin cei trei copii acasă, de la şcolile din Braşov unde stau la internat, pentru a le oferi mai mult spaţiu acestora, femeia se mută în garajul transformat într-o locuinţă auxiliară.
Ei bine, dacă proiectul iniţiat de primarul Sergiu Arsene va reuşi să treacă de plenul Consiliului Local Bod, dar să şi primească avizele necesare, atunci peste 120 de bodeni vor trebui, o lungă perioadă, să-şi facă nevoile în găleţi, ligheane sau pe lângă bloc, dar în afară de faptul că se pot trezi fără copaci, grădină garaje sau spaţii de locuit şi, implicit, toalete vor beneficia de un asfalt proaspăt şi inutil unde vor fi parcate şapte maşini sub cerul liber pe un spaţiu unde ar putea încăpea 42 de maşini.
Am încercat să îl contactăm telefonic pe primarul Bodului, pentru a obţine un punct de vedere privind acest proiect, dar edilul nu a răspuns.

Dispute între bodeni şi primar şi în 2017
Episodul de acum este, de fapt, o continuare disputei dintre locuitorii din Bod Colonie şi primarul Sergiu Arsene. Anul trecut, în 21 martie s-a ajuns chiar la situaţia ca în Bod să meargă prefectul Marian Rasaliu, chemat de 20 de bodeni nemulţumiţi de faptul că primarul a început atunci să taie arborii din Bod Colonie şi a dispus demolarea mai multor garaje, terase sau alte construcţii. La momentul respectiv, Sergiu Arsene afirma că „aproximativ 30% – 40% din zona de blocuri din Bod Colonie era acoperită de construcţii ilegale, de la garduri din lemn sau metal, la garaje, coteţe lângă blocuri, în care se creşteau găini, porci, capre, vaci sau alte animale domestice, iar acestea erau adevărate focare de infecţie”. Tot atunci edilul anunţa că are în vedere un proiect de sistematizare al localităţii şi a promis că documentul „va fi supus consultării publice, aprobării Consiliului Local”.
P.S. Pe Arsene l-a durut fix unde-i greu alesului și a dărmâat acele gara sub privirile triste a locuitorilor și apărat de indiferența Prefecturii cât și a altor organe abilitate! Acum acolo este un frumos teren viran lângă o cârciumă ce aparține unui sponsor a lui Arsene!
Iulian Rinder

0 373

Primăria din Bod condusă de corporatistul cu epoleţi Sergiu Arsene a început să facă mai multe garaje fără nici o consultare publică, după ce în 2018 acesta a decis demolarea a mai multor zeci de garaje şi locuinţe construite – atenţie – legal încă din timpul primului război mondial de pe un teren ce tocmai intrase în posesia primăriei de la defunctul IAS Prjmer. Pe larg găsiţi informaţiile scrise de mine aici:

Pe scurt, iată ce scriam în mai 2018: ,,Sergiu Arsene vrea să lase fără garaje şi toalete peste 120 de locuitori ai Coloniei Bod. În locul acestora, edilul are în plan să construiască o parcare de peste un milion de euro, ignorând o problemă socială. Bodenii care au aceste garaje stau în blocuri construite la începutul secolului trecut, proiectate fără toalete.”
Mai amintim că magistrații Judecătoriei Brașov s-au pronunțat în primăvara anului trecut în mai multe procese intentate primarului comunei Bod dându-le dreptate petenţilor și nu edilului. Bodenii amintiţi au solicitat instanţei anularea procesele-verbale prin care erau amendați pentru că nu îi fac pe plac tartorului de inetres comunal prin care li se cerea să dărâme niște garaje pe care ei le-au cumpărat, dar nu și terenul de dedesubt, care aparținea fostului IAS Prejmer și care a ajuns acum în posesia comunei. Mai mult insanța,în două procese a decis și plata cheltuililor de jduecată, de 2.040 de lei, bani pe care îi vor plăti tot bodenii, după modelul de la Braşov, că doar nu o să scoată „primul gospodar” banii din buzunarul propriu…
În 2018 primarul anterior menţionat s-a ascuns în birou când a trimis o armată de jandarmi și polițiști locali ca să păzească buldozerele trimise să dărâme garajele, reamintim, construite legal. A fost o adevărată răscoală în Bod Colonie, mai ales că nu exista niciun document oficial pentru un astfel de demers, cum ar fi o autorizație de demolare…
Aşa cum am mai spus garajele erau vechi de aproape un secol, iar oamenii le-au amenajat după posibilități. Unele construcții au ajuns să fie folosite chiar și pe post de locuință.

De exemplu bodeanul G.D. a transformat garajul într-o garsonieră „tip studio” investind 22.000 de euro. Locuinţa i-a fost demolată!
Iată ce spuneam atunci: ,,Pentru a confirma cele spuse, sursa citată ni l-a prezentat pe G.D., un domn de nici 30 de ani. Acesta a muncit mai mulţi ani ca sezonier şi din banii câştigaţi şi-a transformat  garajul în locuinţă gândită ca o garsonieră-studio, investind peste 20.000 de euro în reparaţii, izolări, ferestre cu geam termopan, uşi metalice, mobilier nou, gresie şi faianţă, dar şi o toaletă modernizată cu cadă cu jacuzzi, toaletă şi bideu.
Asta, pentru că suprafaţa garajului este chiar un pic mai mare decât camerele din blocurile de lângă. O altă doamnă de aproximativ 60 de ani a dorit şi ea să-mi arate cum a transformat garajul într-o cameră de vară dotată cu pat, televizor, frigider, masă, şi, separat, toaletă. Spunem că are rolul de locuinţă pentru că în vacanţa de vară când îi vin cei trei copii acasă, de la şcolile din Braşov unde stau la internat, pentru a le oferi mai mult spaţiu acestora, femeia se mută în garajul transformat într-o locuinţă auxiliară.
Ei bine, dacă proiectul iniţiat de primarul Sergiu Arsene va reuşi să treacă de plenul Consiliului Local Bod, dar să şi primească avizele necesare, atunci peste 120 de bodeni vor trebui, o lungă perioadă, să-şi facă nevoile în găleţi, ligheane sau pe lângă bloc, dar în afară de faptul că se pot trezi fără copaci, grădină garaje sau spaţii de locuit şi, implicit, toalete vor beneficia de un asfalt proaspăt şi inutil unde vor fi parcate şapte maşini sub cerul liber pe un spaţiu unde ar putea încăpea 42 de maşini.
Am încercat să îl contactăm telefonic pe primarul Bodului, pentru a obţine un punct de vedere privind acest proiect, dar edilul nu a răspuns”.

,,Sponsorii” primarului beneficiază de protecţie şi excepţie
Reamintim cea ce am scris într-un articol din 2018, doar două garaje urmau să nu fie afectate de iniţiativa demolatoare a primarului: „Bârfa de prin Bod Colonie, pe care o luăm ca bârfă, este că acestea aparţin unui susţinător din campanie a primarului Arsene şi care are şi un restaurant şi o piscină construită fără avize în zonă.
Restaurant care ar avea nevoie şi de o parcare, nu?  Mai ales când se face din banii publici – proiectul încă neaprobat de CL Bod se ridică la un milion de euro. Oricum, acum, Arsene s-a sucit şi vrea o parcare de 42 de locuri fără nici un document legal”.

Iulian Rinder

0 766

În urmă cu doi ani, spre bucuria infractorilor – aripa dură a oricăror mişcări ce doresc dărâmarea unui sistem legal, proiect iniţiat prima dată de Troţki în timpul revoluţiei bolşevice – tânărul corporatist de la M10 – fostul partid al Monicăi Macovei – a desfinţat Poliţia Locală.

Primarul Sergiu Arsene spune că a căutat o altă primărie care să le poată prelua, numai că nimeni nu poate face acest lucru, deoarece numărul de pistoale pe care le poate deţine o primărie depinde de numărul de poliţişti locali. În plus, armele sunt second hand şi se găsesc la magazine la un preţ de mai mic decât cel de inventar, la care le-ar putea vinde primăria.
Primăria Bod plăteşte chirie la armurier pentru că acesta păstrează armele, motiv pentru care edilul s-a decis să scape de acestea, numai că nu e atât de uşor pe cât pare.
Nemai având Poliţie, nu are rost să plătim chirie lunară unui armurier pentru lucruri pe care nu le mai folosim. Nimeni nu vrea să dea bani pe nişte arme vechi de vreo 9 ani. Încercăm să le donăm unor primării care au nevoie”, a declarat presei edilul din Bod.

Dacă nu vor găsi primării care să le poată accepta, Sergiu Arsene doreşte să le ,,doneze”. Eu zic că s-ar găsi nişte interlopi mai second-hand care să le accepte, cu condiţia să primească şi o taxă de protecţie în caz de autoflagelare.
Astfel printr+o Hotărâre de Consiliu Local se spune că
,,În dotarea individuală a Compartimentului Poliţiei Locală au fost 9 pistoale de autoapărare, arme neletale marca WATHER PP CL 10X22T cu seriile: B224684, B004680, B004681, B002203, B002205, B002211, B002213, B 002213, B001503,B001484 cu valoare de inventar de 14.310 lei şi 111 cartuşe calibrul 10X22T.
În urma reorganizării Aparatului specialitate al Primăriei comunei Bod aprobată prin HCL nr. 99- 14.10.2017 Compartimentul Poliţie Locală Bod s-a desfinţatiar armele din dotarea acestuia se păstrează într+un spaţiu special amenajat conform contractului de servicii se recomandă donarea armelor şi muniţiei conform dispoziţiilor legale în vigoare. Faţă de cele de mai sus, ţinînd seama de importanţa se
Hotărăşte
Art.!) Se aprobă vânzarea unor bunuri de natura obiectelor de inventar care s-au aflat în dotarea individuală a personalului Compartimentului de Poliţie Locală după cum urmează: 9 (nouă)pistoale de autoapărare + arme neletale, marca WATHER PP CL 10X22T cu seriile: B224684, B004680, B004681, B002203, B002205, B002211, B002213, B 002213, B001503,B001484 cu valoare de inventar de 14.310 lei şi 111 cartuşe calibrul 10X22T”.

Amintim că de la desfiinţarea Poliţiei Locale Bod, din anul 2017, armele stau în Braşov, la un armurier, iar primăria plăteşte chirie. „Conform procedurii şi conform legii, armele nu pot fi scoase din depozit decât în anumite situaţii. Walther este un pistol de autoapărare pe bilă de cauciuc. Este un pistol neletal”, a explicat pentru BZB Alexandra Micu, armurierul care păstrează armele şi muniţia Bodului.
Aşa cum am mai spus în total, sunt 9 pistoale de autoapărare, cu bile de cauciuc, neletale, marca Walther PP, fabricate în Ucraina. Pe lângă aceastea, în seif se mai află şi 111 cartuşe calibrul 10X22.
Păstrarea armelor si muniţiei la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate şi asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Procedura de casare a armelor neletale presupune prezentarea posesorului arme la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Acesta va depune şi arma în cauză, urmând ca poliţiştii specializaţi să efectueze procedura de casare”, a explicat ;i subcomisarul Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Valoarea de inventar a armelor şi a muniţiei este de peste 14.000 de lei, însă din cauza vechimii de aproximativ 8 ani, şi a uzurii, acestea nu valorează mai nimic. Acum un astfel de pistol, lust la mâna a doua costă în jur de 3-400 de lei.

Arsene un primar #rezist cu leafă mărită de PSD
Merită amintit că deşi a fost mereu la protestele anti-PSD Sergiu Arsene este un apropiat atât al senatorului PSD Marius Dunca dar şi al primarului încă PNL George Scripcaru. Protestatarul bugetar nu a omis însă să+şi mărească lafa la limita maximă prevăzută de lege. Asta am povestit în 2018 în articolul:

PRIMAR BOGAT DE COMUNĂ SĂRACĂ
Azi, în plenul CL Bod, primarul Sergiu Arsene solicită un salariu de 8.550 lei, dar şi alte sporuri
Convocat pe data de astăzi, 25.01.2018, Consiliul Local din Bod are pe ordinea de zi, semnată de primarul Sergiu Arsene, printre alte puncte ce trebuiesc dezbătute, şi modificarea lefurilor angaţilor acestei instituţii. Deşi este un critic acerb al măsurilor luate de actuala guvernare, fostul director de sucursală de la Vodafone, devenit cu ajutorul platformei M10 al procurorului Monica Macovei, primar al comunei Bod, nu se sfieşte să solicite maximul legal conferit de lege pentru leafa sa şi a oamenilor aduşi de el şi promovaţi în ultimul an şi jumătate, deşi situaţia comunei Bod nu este printre cele mai strălucite comparativ cu alte localităţi braşovene.

Maximul permis de lege
Proiectul de Hotărâre ce urmează să fie supus aprobării Consiliului Local – unde, amintim, primarul Sergiu Arsene, are majoritatea alături de aliaţii săi – va fi cel mai probabil votat.
Astfel, pentru că deţine postul de primar, plecând de la salariul de bază minim brut de 1.900 de lei şi adăugând un coeficient de 4,5 – calculat de Primăria amintită, Sergiu Arsene va fi pus în plăcuta postură de a-şi aproba în curând o leafă de 8.550 de lei, lună de lună.
Mai mult, conform proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, invocând art. 16, aliniatul 2 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice coroborat cu articolul unic din O.U.G. nr. 91/06/2017 privind modificarea şi completarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „se va acorda primarului un procent de 25% dacă Comuna Bod va semna unul sau mai multe contracte de finanţare europeană”. Bănuim că nu 25% din valoarea contractului, căci este ilegal, deşi nu reiese clar din decizie.
În cazul viceprimarului Gheorghe Bodean, salariul acestuia va ajunge la doar… 6.650 de lei, dar cu aceeaşi specificare de creştere cu 25% în cazul în care va semna – lângă primar sau în locul lui (!?) – unul sau mai multe contracte cu finanţare europeană.
Leafa secretarului Primăriei Bod poate ajunge la 4.180 lei dacă are gradul I, respectiv 6.650 de lei pentru gradul II.

Organigramă „de boieri”: multe departamente cu un singur angajat şi acela şef
Consilierul din cadrul Cabinetului Primarului va atinge o salarizare de 5.205 lei, în timp ce la Compartimentul Audit Public Intern, un asistent începător poate primi 4.370 lei, iar unul superior 5.915 lei.
Diferenţele la Departamentul juridic sunt situate de la minimul de 3.800 pentru un debutant până la 5.678 de lei pentru un consilier juridic superior. Un şef la Biroul economic urmează să primească 5.985 de lei, iar un simplu angajat 4.180 de lei. Leafa inspectorilor Compartimentului Achiziţii şi Investiţii variază între 3.800 de lei la un debutant şi ajunge până la 5.678 de lei. La Compartimentul Contabilitate sumele vor fi între 3.800 şi 5.678, cei de la Taxe şi Impozite vor primi până la 4.377 lei, inspectorii de la Resurse Umane ajung la 4.377 de lei brut, iar cei de la Casierie la maximum 3.594 lei brut.
Interesant este că la Gospodărirea Comunală, pentru funcţia de şofer leafa este de 3.076 de lei, iar un muncitor necalificat – precum femeia de serviciu – va încasa 2.839 de lei.
În ordinea propusă din actul ce va fi votat astăzi, sub semnătura lui Sergiu Arsene, firesc, după grila de salarizare pentru şofer şi femeia de serviciu este trecut şi Compartimentul de cultură şi sport, unde un angajat poate ajunge până la 3.549 de lei.
La Compartimentul Situaţii de Urgenţă, un inspector de specialitate va avea 4.377 de lei, iar la Compartimentul Agricol leafa pleacă de la 2.850 lei şi poate ajunge la 4.377 lei.
Ședinţa este convocată începând cu ora 18.00, la sediul Căminului Cultural al Comunei Bod. Merită amintit că numeroase departamente au un singur angajat şi acela şef.

Pentru cetăţeni primarul oferă…. impozite mai mari
Reamintim că, invocând faptul că, începând cu 2018, vor creşte cheltuielile cu asistenţa socială, cheltuielile cu iluminatul public cu 102% (contract nou, atribuit anul trecut, în mandatul său), dar şi intrarea în vigoare a OUG nr. 90/2017, prin care „s-au impus restricţii majore autorităţilor locale” şi astfel „trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare cu 10%”(!?), primarul Sergiu Arsene a propus majorarea impozitelor percepute la Bod cu procente între 10 şi 20% (maxim permis de lege). Majorare aprobată de CL în ultima şedinţă de anul trecut, din 13 decembrie.

Iulian Rinder

N.A.
Între timp primarul şi-a mai aprobat o mărire de leafă. Fain sau ce?

0 425

Ieri primarul din Bod Segiu Arsene avea audiențe. Dar..
Primarului Sergiu pare-se că-i plac audiențele cum i-mi place mie viețuirea cu râme și țânțari din jurul blocului unde locuiesc.
Omul este atât de aplecat și aplicat către problemele bodenilor precum mă simt eu strâmtorat de univers când mă intereseză dacă există viață pe Marte.
Ei bine, marțienii de sub Arsene– vreau să zic bodeniii, scuze – au avut șansa incredibilă și rar întâlnită să-și vadă Alesul!
Ieri.
Rar se întâlnesc cu acest noroc.
De exemplu ieri între orele 15-17 Nepotrivitul de la Bod trebuia să aibă audiențe.
Dar prea mărunții – votanții – nu au avut acces la Suprem.
Motivul?
L-am verificat.
Am sunat și eu solicitând o audiență ca reprezentant al mass-medi și am aflat că principalulul ordonator – era să zic de credite – de alinieri pe listă – o secretară, un  sfârc, o domniță, acolo – se află într-un sfânt concediu plătit marxist de Guvern.
Numai că niște cetățeni nevinovați, ce stau pe strada Lăcrămioarelor din Bod Colonie beneficiază de ÎNTUNRIC de la ÎNTUNERICIT.
Normal?
În opinia noastră NU.
Dar, deh, iluminatul stradal, pare-se, există doar dacă joci strâmba unde trebuie.
Primarul din Bod, Sergiu Arsene, umblă cu… întunericul la cei ce-l nu-l sprijină
Nu ați auzit de jocul strâmba?
Strâmba pe care votanții o primesc localnicii la fiecare alegeri.
De unde și rezultatul acestora.

Și porcăriora aia pe care am auzit-o și eu azi că nu mă pot înregistra în audiență să întreb de ce mama mă-sii sunt străzi iluminate și altele nu, unde, ei bine, nu am fost nici eu – ziarist în viață – acceptat pentru o banală întrebare tot strâmbă se numește.
Întrebarea pe care doream să o adresez era naiv de onestă.
,,De ce tovarășelule primar Sergiu Arsene a-ți blocat iluminunatul public pe o stradă cu oameni care nu vă susțin politic”.
Banal.
Rahat ideologic, tupeu de neo-marxist de epigon progresist al Monicăi Macovei sau ce?
Din nou – Întreb!

Iulian Rinder

0 213

După primul trimestru al acestui an veniturilr primăriei Bod au fost de 1.462.726 lei iar cheltuielile de 881.738 de lei.
Aproape 50% din cheltuieli – respectiv 437.726 lei – au fost efectuate cu autoritățile publice locale, în speță cu personalul Primăriei Bod condusă de primarul Sergiu Arsene, ale cărui venituri aucrescut de trei ori într-un an si jumătate.

Prin comparație pentru sistemul de învățământ s-au cheltuit comparativ 10% din cheltuielile cu personalul primăriei, respectiv 48.262 lei, iar pentru cultură, religie și recreere s-au alocat doar 5% din bugetul direct al institiției păstorite de Sergiu Arsene, respectiv 26.127 de lei.

Vom reveni în ediția de mâine mai elaborat cu datele despre modul uneori preferențial alteori haotic în care se cheltuie banii publici la Bod. 

Iulian Rinder

0 212

Arsene Wenger antrenorul formatiei Arsenal Londra, a facut spume de nervi, dupa infrangerea cu Barcelona din Liga Campionilor scor 3-1.

„Busacca a omorat partida, eliminarea lui Van Persie a fost foarte frustranta pentru noi. Toti iubitorii de fotbal ar trebui sa fie tristi. Nicio persoana care se uita la fotbal nu vrea sa vada asa ceva”, a spus francezul facand referire la prestatia arbitrului elvetian, Massimo Busacca.

„Barcelona este o echipa suficient de buna incat sa castige si fara ajutorul arbitrilor. Speram sa avem oportunitatea de a ne intalni cu ei intr-o partida normala. Nu sa pierdem asa. Este adevarat ca in prima parte Barcelona ne-a dominat, insa eu sunt convins ca in 11 aveam sanse sa-i batem”, a mai spus Wenger.

Cristinel Stavaru

0 369

Arsene Wenger antrenorul formatiei Arsenal Londra, nu crede ca oficialii gruparii Chelsea Londra vor sa respecte regulile fair-play-ului financiar preconizate de UEFA.
„Chelsea sustine fair-play-ul financiar, insa dimineata anunta pierderi de 70 de milioane de lire sterline si seara cumpara jucatori cu 75 de milioane. Unde este logica? Greu de aflat”, a declarat Wenger.

Chelsea a anuntat, luni, pierderi de 83 de milioane de euro pentru sezonul 2009-2010. In seara zilei de luni, clubul l-a achizitionat pe atacantul spaniol Fernando Torres de la Liverpool pentru 58 de milioane de euro si pe fundasul brazilian David Luiz de la Benfica pentru circa 25 de milioane de euro, chiar inaintea inchiderii perioadei de mercato.

„Oficial, ei au votat pentru fair-play financiar, asa ca ei pot explica mai bine de ce au facut ce au facut”, a adaugat Wenger.

Cristinel Stavaru

0 226

Arsene Wenger managerul gruparii engleze Arsenal Londra, a sustinut o conferinta de presa referitoare la jocul de marti seara, impotriva vicecampioanei Romaniei, Steaua Bucuresti, in cadrul grupei H a Ligii Campionilor.
„In mod normal, 10 puncte ar fi suficiente pentru a ne califica dintr-o grupa de Liga Campionilor dar in aceasta grupa nu se stie. Sigur ca vrem sa ne calificam cat mai repede, echipa a avut un inceput bun si sper sa putem mentine aceasta cale. Este greu de prevazut cine va juca la Steaua, mai ales dupa plecarea lui Hagi au schimbat un pic stilul. Dupa vizionarea casetei meciului cu Slavia Praga, cred ca e o echipa care ne poate pune unele probleme, mai ales pe contraatac dar ramane de vazut ce tactica va adopta antrenorul”, a afirmat antrenorul tunarilor Arsene Wenger.

0 204

Arsene Wenger tehnicianul gruparii britanice Arsenal Londra, a declarat, duminica, faptul ca, in opinia sa, echipa londoneza pe care o antreneaza poate castiga Liga Campionilor fara prea mari probleme.
„Vreau sa castig Liga Campionilor cu Arsenal. Avem potentialul sa realizam acest obiectiv, dar avem un test important miercuri, cand intalnim Sevilla, una dintre cele mai bune patru-cinci formatii din Europa. Nu as fi semnat prelungirea contractului cu Arsenal daca nu credeam ca pot castiga Liga Campionilor. Intotdeauna am crezut ca avem resursele necesare pentru a castiga Liga Campionilor, si anul acesta este la fel. Cu aceeasi echipa, mai putin Thierry Henry, in urma cu doi ani am ajuns in finala fara sa pierdem niciun meci. Acum jucatorii mei sunt mai maturi. Sper sa intalnim Barcelona cu Henry in semifinale, dar pana atunci trebuie sa ne concentram pe faza grupelor” a declarat Arsene Wenger.

0 34

Ziua de vineri a adus o conferință de presă la PNL Brașov anostă, cu modeste obiective electorale prezentate, adică prezentarea unor consilieri locali sau simpli membri de partid ce ar candida la primăria câtorva comune, precum și la aceea a Zărneștiului.
Nimic despre candidaturile la Primăria Brașov sau la aceea a Consiliului Județean. Surse apropiate conducerii liberalilor ne-au dezvăluit că dilema stăruitoare în mintea liderilor naționali ai partidului este aceea a împărțirii cu PSD a principalelor posturi de conducere ale administrației locale în toate județele, sau doar în cele mai importante, cum ar fi și Brașovul.
Ultimul sondaj intern secret, după cum a categorisit această metodă de sondare însuși președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, l-ar situa pe George Scripcaru undeva la jumătate din procentul de 35% pe care l-ar deține actualul primar, Allen Coliban, ceea ce i-ar lovi de nulitate candidatura fostului primar al Brașovului la fotoliul de primar al municipiului, din partea liberalilor.
Pe de altă parte ministrul Veștea și-ar dori să persiste în formula guvernamentală după alegerile parlamentare, situație în care ar opta la alegerile locale mai degrabă pentru Consiliul Județean lăsând eventual candidatul PSD Brașov, Lucian Pătrașcu, în calitate de candidat comun al coaliției pentru Primăria Brașov, să-și rupă gâtul în confruntarea cu Coliban. Pe de altă parte este un fapt unanim acceptat că ministrul liberal ar câștiga primăria municipiului în confruntarea cu același Allen Coliban, iar perspectiva ctitoririi Spitalului Regional în valoare de peste un milliard de euro este deosebit de atractivă pentru un viitor primar aflat în grațiile coaliției guvernamentale. Iată deci, cauza absconsă a lipsei de interes mediatic a conferinței liberale de presă de vineri.

Prin comparație cu PSD Brașov, propunerile de candidați ale liberalilor sunt cel mult modeste    
„PNL Brașov o aduce în atenția alegătorilor din Zărnești pe doamna Sorina Pietroi, o doamnă ambițioasă, consilier local, care își propune să aducă schimbări benefice comunității în care trăiește. Sunt convins că zărneștenii îi vor oferi încrederea lor! De asemenea, Adrian Guran este candidatul nostru pentru Poiana Mărului, iar Dănuț Milășan este candidatul pentru Primăria Recea.
În timp ce Sorina și Adrian încearcă să câștige pentru Partidul Naţional Liberal în localitățile lor, conduse de alte partide, situația din Recea este diferită. După 20 de ani, domnul primar Gheorghe Lazea a decis să nu mai candideze, ceea ce îl aduce în competiția electorală pe Dănuț Miloșan, din partea PNL.” a înșirat mândru președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, câțiva candidați șterși și insignifianți pentru câteva primării din județ. Președintele PSD Brașov însă, senatorul Marius Dunca, a dat loviturile preelectorale cele mai spectaculoase, anunțate pe 1 martie:
Urez un călduros bun venit Cameliei Bertea, Primarul Orașului Victoria, lui Gheorghe Sucaciu, Primarul Municipiului Făgăraș și lui Sergiu Arsene, Primarul Comunei Bod, în marea familie PSD Brașov.
De asemenea, felicit și cele două candidaturi din partea PSD anunțate astăzi – Daniel Cusai, care va concura pentru funcția de primar al orașului Ghimbav și Viorel Strîmtu, care va intra în cursa electorală pentru funcția de primar al comunei Dumbrăvița.
Nu în ultimul rând, bun venit celor 40 de consilieri locali care se alătură echipei noastre.” a postat liderul PSD Brașov, surclasându-i copios pe liberalii brașoveni, mai înceți în negocieri și reacții politice comparativ cu așa-zișii lor aliați social-democrați.

Adrian Veștea a scăldat-o declarativ precum Ciucă cu Schengen-ul eșuat de la Romexpo
Întrebat de jurnalistul InfoBrașov dacă intenționează să opteze pentru una din cele două funcții administrative capitale din Brașov, iar dacă da când, Adrian Veștea s-a lansat într-o retorică disimulantă nedorind să dea niciun indiciu despre opțiunea sa și nici un orizont de timp în care o va realiza.
Cu siguranță dacă voi candida la Primăria Brașov îmi doresc s-o câștig, la fel dacă voi candida la CJ. PNL în decursul timpului a avut șansa de a câștiga alegeri la Brașov și așa trebuie să abordăm și aceste alegeri locale. Discuția despre candidatura mea se va face în anumite condiții la timpul potrivit.
Nu pot spune exact când.”
În legătură cu ceea ce a anunțat președintele PNL, Nicolae Ciucă, anume că miniștrii liberali vor pleca din guvern în momentul anunțării candidaturii obligatorii a acestora la una din cele două funcții administrative de vîrf în județele din care provin, Veștea a asigurat că „Nu este nicio incompatibilitate între actuala mea funcție și participarea la campania electorală, Vom avea un guvern în care va fi Partidul Național Liberal, dar alții vor coordona campania electorală. Nu este obligatoriiu să afirm o opțiune de pe acum, mai avem multe proiecte de susținut la minister…” a spus ministrul brașovean.
Iată deci că încă o scăpare, din cele foarte multe hazardate ale rezervistului Ciucă, nu se materializează, pentru că într-adevăr calitatea de ministru aduce unui candidat la alegerile locale un capital de prestigiu și o anvergură politică ce-l avantajează în raport cu alți candidați mai lipsiți de relevanță.

Libiu Mateescu     

Numarul: 7312 | Data: 2024-04-25


ROMANIA MARE 100 ANI









Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT