Amărăciunea iscată de spectrul falimentului echipei fanion FC Brașov a atins astăzi cote paroxistice. La sediul clubului, răzbăteau astăzi, din biroul președintelui Vasile Dochița, vorbe spuse cu ton ridicat, semn că nervozitatea este mare. Drept urmare, nimeni din conducerea echipei nu a dorit astăzi să stea de vorbă cu reprezentanții presei. Între timp, medicul echipei de sub Tâmpa, dr. Gheorghe Popa, care a făcut mereu toate eforturile să îi vindece pe jucători de orice traumatism, se străduiește din puteri să salveze echipa! Concret, medicul a depus la Tribunal documentele potrivite, legate și de intenția unui grup de investitori din Italia, de a prelua pachetul majoritar de acțiuni, dar și o contestație referitoare la neconstituționalitatea ședinței de ieri a creditorilor FC Brașov. Medicul echipei brașovene speră astfel, așa cum ne-a precizat, ca să se dea un nou termen în judecarea cauzei, astfel ca falimentul să nu fie declarat. S-ar câștiga astfel timp prețios, iar italienii, al căror reprezentant legal este dr. Popa, să poată depune macăr o sumă de bani, ceea ce ar fi un pas încurajator, în direcția salvării depline a echipei! ,,Nu mă laud, dar am făcut și fac eforturi mari ca FC Brașov să nu rămână ceva de domeniul trecutului”, ne-a precizat medicul echipei brașovene

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.