CIOBANII si parlamentarii, CAINII si vanatorii! Bataia de joc impotriva romanilor –...

CIOBANII si parlamentarii, CAINII si vanatorii!
Bataia de joc impotriva romanilor – marea satisfactie a PUTERII!

0 684

Peste 4.000 de ciobani, spun, sub acoperirea anonimatului, surse din Jandarmerie, cca. 7.000 spun ziaristii prezenti,  protesteaza in Parcul Izvor impotriva legii care limiteaza numarul de caini. La aceasta se mai adauga proteste fata de interzicerea infiintarii, intretinerea sau recoltarea culturilor agricole fara asigurarea protectiei faunei de interes cinegetic.
Protestam impotriva legii vanatorii, ca ne opresc oile din pasunat si cainii sa nu-i mai slobozim la oi.  Nu cainii distrug vanatul, ci ei cu pustile. S-au inmultit pustile si se imputina cainii. Noi nu tinem caini sa umble prin gunoaie. Ii tinem la oi, ca avem nevoie de ei. Sa nu-i mai bage pe parlamentari in puscarie, sa-i trimita la noi la oi, condamnati la locul de munca. Sa-l trimit pe munte cu 3 caini si sa-i dau turma de oi sa o pazeasca si sa-mi dea inapoi toamna toate oile in primire”, a declarat unul dintre ciobanii protestatari. Protestatarii, care sunt imbracati cu sube de blana de oaie si au talangi, sustin ca parlamentarii nu au dreptul sa le spuna crescatorilor de animale de cati caini au nevoie, potrivit Agerpres. Ei sunt nemultumiti si de faptul ca le intarzie subventiile.Protest al ciobanilor impotriva limitarii numarului de caini la stane
Intrarea in vigoare a Legii 149/2015 care modifica Legea vanatorii si a protectiei fondului cinegetic 407/2006 prejudiciaza in mod abuziv crescatorii de rumegatoare din Romania, dreptul la asociere al vanatorilor si ingradeste dreptul la proprietate, potrivit comunicatului citat. ACEBOP solicita abrogarea Legii 149/2015 si sustine crescatorii de animale ‘in dorinta lor de dreptate, fara compromisuri’. Culmea a fost depasita de catre un senator PSD, unul dintre cei cu MANDATE NENUMARTAE (Iordache) care incerca sa spuna ca legea cu limitarea cainilor este inca din anii ’60…
Dupa ora 12.00, protestatariii au rupt cordonul de jandarmi si au intrat in curtea Parlamentului. Pana la urma o delegatoe a fost primita de Tariceaniu.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, marți, după discuțiile purtate cu reprezentanții crescătorilor de animale, că nemulțumirile acestora legate de Legea 149/2015 care modifică Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006 vor fi transmise premierului Dacian Cioloș astfel încât acestea să fie rezolvate printr-o ordonanță de urgență.
Tăriceanu a explicat că această ordonanță de urgență trebuie să fie promovată de către Ministerul Mediului, împreună cu Ministerul Agriculturii.
„Există o serie de restricții legate de dreptul de proprietate pe care îl revendică (reprezentanții crescătorilor de animale — n.r.), de perioada de stabulație, precum și de folosirea limitativă a numărului de câini de însoțire a turmelor. Aceste revendicări (…) mi se par corecte, dar ele trebuie transpuse în legislație. Având în vedere că Parlamentul se apropie de vacanță, este foarte greu să ne angajăm în fața reprezentanților oierilor cu o rezolvare pozitivă în sensul așteptărilor pe care le au până la sfârșitul sesiunii. De aceea, le-am propus să vorbesc cu premierul Cioloș, să îi transmit aceste revendicări, cu rugămintea ca ele să fie preluate și rezolvate printr-o OUG care trebuie să fie promovată de Ministerul Mediului, împreună cu Ministerul Agriculturii. Aceasta este soluția pe care am găsit-o”, a declarat Tăriceanu.
După discuțiile purtate cu președintele Senatului, unul dintre reprezentanții crescătorilor de oi a comparat perioada în care este interzis pășunatul cu „arestul la domiciliu”.
„Suntem foarte deciși în ideea ca din Legea vânătorii și a fondului cinegetic să fie suspendate acele prevederi care ne îngrădesc dreptul la proprietate, ne limitează numărul de câini, iar faptul că încearcă să ne aresteze la domiciliu (oile — n.r.), începând din 4 decembrie până în 24 aprilie, ni se pare că este o aberație și un abuz din partea parlamentarilor care s-au ocupat de această lege. (…) Numai oile care fată stau în stabulație, celelalte stau în câmp. Noi avem oaie țurcană, nu avem oaie de rasă. Țurcana este baza în România și oaia noastră trebuie să stea afară. Oile noastre, în transhumanță, au fătat în pădure. (…) Asta e oaia sănătoasă, nu aia pe care o bagi în mizerie și în microbi”, a arătat oierul, adăugând referitor la câinii de stână că aceștia „nu se distanțează de turma pe care o păzesc și nu se duc după vânat”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.