Echipa de polo – juniorii III a clubului Corona Braşov a participat week-end-ul trecut la prima competiţie oficială, primul turneu preliminar al campionatului naţional, una în care aşteptările antrenorilor şi conducătorilor nu au fost foarte mari, având în vedere faptul că micuţii poloişti au format echipa în urmă cu doar câteva luni. Chiar şi în aceste condiţii, Corona a avut o comportare care dă speranţe că în viitor, polo-ul braşovean poate să se impună şi la nivel de juniori. ,,Fără doar şi poate, băieţii mei au jucat mult peste ceea ce mă aşteptam eu, având în vedere că nu avem decât un meci de pregătire. Spre exemplu, în urmă cu o lună, MiniMax Târgu Mureş ne-a bătut cu 22 -3 iar acum ne-am ţinut strâns de ei şi am ajuns să pierdem din cauza unor ratări cauzate doar de emoţii. Suntem cu toţii foarte fericiţi că am reuşit să organizăm acest turneu la Braşov, dar nu avem cum să nu subliniem faptul că nu am fi reuşit acest lucru fără implicarea preşedintelui de secţie, Roxana Cojocea şi a preşedintelui clubului, Emilian Cernica. Indiferent de cum pare din afară, înseamnă enorm să reuşeşti să organizezi o astfel de competiţie pe teren propriu şi pentru asta mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat ca totul să iasă bine, iar la final să fim felicitaţi de toată lumea. Mai departe, avem planuri îndrăzneţe aşa că ne vom continua pregătirea pentru ca, în luna martie, la Oradea, unde se va desfăşura returul, să reuşim să ne calificăm la turneul final”, a spus antrenorul Coronei, George Mihalache.

Antrenorul federal Virgil Pleşca a apreciat la rândul lui competiţia de la Bazonul Olimpic. ,,Cu mâna pe inimă pot să spun că a fost un turneu foarte reuşit din toate punctele de vedere. Până acum, în niciun oraş din ţară nu s-a apus atât de mult accent pe o competiţie rezervată juniorilor. Nimeni nu închide bazinul pentru un astfel de turneu. şi din acest motiv este lăudabil ce s-a făcut la Braşov pentru ca această competiţie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Până la urmă, numai aşa putem progresa în acest sport atât de frumos”.

La rândul ei, preşedintele secţiei de polo de la Corona, Roxana Cojocea a declarat că este mulţumită atât de prestaţia juniorilor cât şi de organizarea de care a avut parte competiţia. ,,Nu am cum să nu fiu fericită că am reuşit să organizăm acest turneu pentru care am primit multe felicitări din partea tuturor echipelor participante. Nu a fost uşor, dar satisfacţia a fost extrem de mare să văd că aceşti micuţi poloişti de la Corona progresează şi ne dau speranţe mari pentru returul din luna martie, de la Oradea, acolo unde ne propunem sa ne calificam la turneul final. Am mare încredere că în viitor, polo va câştiga din ce în ce mai mult inimile iubitorilor de sport din Braşov. M-am bucurat, de asemenea, să văd în tribunele de la bazin şi naţionala de polo feminin, împreună cu selecţionerul Vlad Hagiu, care a venit să ne susţină. Pentru sportivi a fost extraordinar să aibă în tribune un fost sportiv de talia lui”.

Rezultatele obţinute de Corona sunt:

Crisul Oradea – Corona 34 – 4

Corona – Torpi Târgu Mureş 24 – 4

Viitorul Cluj – Corona 18 – 9

Corona – MiniMax Târgu Mureş 11 – 13

Prosper Oradea – Corona 15 – 9

Corona – CSM Cluj 15 – 21

 

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.