O noua ancheta DNA vizeaza Programul de reabilitare școli cu fonduri de...

O noua ancheta DNA vizeaza Programul de reabilitare școli cu fonduri de la BEI; Brasovul printre municipiile anchetate!

0 530

Ancheta DNA în care procurorii efectuează miercuri percheziții în Capitală și patru municipii vizează un program de reabilitare școli din perioada 2011 – 2012 cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Sursele citate au precizat că se fac verificări în cazul unor oameni de afaceri, câștigători ai licitațiilor, și coordonatorii de proiecte de la nivel județean și regional.

Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții în 7 locații la firme și domiciliile unor persoane, situate în municipiile Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Piatra Neamț și București.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 — 2012. În cursul zilei de 3 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfășoară percheziții domiciliare în 7 locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate în municipiile Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Piatra Neamț și București”, se arată într-un comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.