A fost promulgata legea privind instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august

A fost promulgata legea privind instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august

0 514
 
PreÅŸedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri legea care prevede instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august.
În luna februarie, plenul Camerei DeputaÅ£ilor a adoptat proiectul de lege prin care se instituie data de 31 august ca "Ziua limbii române". Propunerea legislativă a fost iniÅ£iată în 2011 ÅŸi aprobată de Senat în ÅŸedinÅ£a din 6 decembrie 2011. Potrivit unui comunicat al AdministraÅ£iei PrezidenÅ£iale, ÅŸeful statului a mai semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaÅ£iilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor. Traian Basescu a mai promulgat Legea care aduce modificări Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea ÅŸi combaterea evaziunii fiscale, precum ÅŸi decretul pentru promulgarea Legii privind vânzarea locuinÅ£elor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism ''SFT – CFR – SA'' actualilor chiriaÅŸi. A mai fost semnate si alte decrete, printre care si cel privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.