Cel mai bun FOTE de pana acum!

Cel mai bun FOTE de pana acum!

0 241
Este parerea presedintele Comitetului Olimpic European, Patrick Hickey, care i-a trimis o scrisoare de multumire primarului Brasovului. Hickey a fost impresionat de ospitalitatea brasovenilor si de calitatea deosebita a organizarii, care au demonstrat ca Romania poate gazdui evenimente sportive la cele mai inalte standarde internationale.
Seful Comitetului Olimpic European a deschis, alaturi de Jacques Rogge, presedintele Comitetului Olimpic International, jocurile olimpice pentru tineret de la Brasov si a supervizat toate competitiile si desfasurarea intregului eveniment derulat in perioada 17-22 februarie.
Patrick Hickey si-a exprimat inca din timpul festivalului aprecierea pentru felul in care a fost organizat evenimentul, dar a tinut sa mai faca o data, intr-o scrisoare trimisa primarului Brasovului, presedintele Comitetului de organizare al  FOTE 2013.
In scrisoarea sa, Patrick Hickey multumeste din suflet organizatorilor FOTE 2013 pentru treaba excelenta pe care au facut-o si pentru gazduirea si ospitalitatea de care acestia au dat dovada. In ciuda ingrijorarilor dinaintea evenimentului, Festivalul s-a dovedit a fi cel mai bun de pana acum, spune Hickey, si a demonstrat faptul ca Romania este capabila sa organizeze astfel de competitii sportive la cele mai inalte standarde.
Seful Comitetului Olimpic European a fost incantat si de calitatea bazelor  sportive, care s-au dovedit o infrastructura exceptionala de care au profitat din plin tinerii sportivi si spectatorii.
FOTE 2013 s-a desfasurat la Brasov , Poiana Brasov , Rasnov, Predeal si Cheile Gradistei. In toate cele cinci baze au concurat peste 900 de sportivi din 45 de tari europene. Urmatoarea editie a Festivalului olimpic al tineretului european va avea loc in 2015 in organizarea Austriei si Liechtensteinului
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.