Automate de bilete de tren in Gara Brasov

Automate de bilete de tren in Gara Brasov

0 133

Date fiind disponibilizarile in masa in randurile personalului CFR Calatori, fara precedent in perioada post-decembrista, CFR doreste sa compenseze lipsa de personal prin investitii. „masinarii” automatizate.
Compania CFR Calatori vrea sa instaleze in acest an zece aparate de vanzare a legitimatiilor de calatorie in mai multe orase mari, printre care si Brasovul.
Aplicatia va functiona atat in limba romana, cat si in limba engleza, valoarea proiectului fiind de 100.000 euro.
Aparatele ofera informatii despre orele de plecare si sosire a trenurilor, calatorii putand sa cumpere legitimatii de calatorie, pretul fiind acelasi cu cel perceput la casele de bilete. Plata se face prin card bancar, iar rezervarea locurilor se poate face doar la vagoanele clasa.
De asemenea, vor fi introduse ofertele tarifare (calatorii dus-intors, minigrupuri de calatori etc.) si vor putea fi rezervate locuri la vagoanele de dormit si cusete.
In cursul acestui an, compania intentioneaza sa amplaseze alte zece astfel de aparate in orase principale din tara.
„Asteptam sa vedem care va fi impactul dupa amplasarea primelor aparate in Bucuresti, iar dupa aceea vom decide unde si cand vom amplasa celelalte zece aparate. Analizam orase precum Brasov, Constanta, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara. Valoarea intregului proiect este de 100.000 euro, in fonduri existente”, a declarat directorul general al CFR Calatori, Liviu Pescarasu.
Potrivit reprezentantilor companiei, in a doua jumatate a anului sistemul va avea optiunea de plata si in numerar.
Potrivit CFR Calatori, tarifele operatorului national feroviar de calatori nu au mai fost majorate din septembrie 2007, ceea ce inseamna ca ele au in prezent o reducere de cel putin 15%, din cauza inflatiei, neluand in calcul si cresterea preturilor la combustibil, piese si materiale urmare cresterii cursului euro.
“Ceilalti operatori feroviari privati aplica aceleasi tarife. Comparativ cu celelalte sisteme de transport, mentionam:
– Autocarele sunt gestionate de firme private, care nu au in cheltuieli taxa de utilizare a infrastructurii (TUI).
– Problema concurentei trenului cu avionul este falsa deoarece: trenul transporta 500 – 600 de calatori odata si are mai multe opriri pe parcurs; este un mijloc de transport mult mai sigur; preturile promotionale (fara taxe aeroportuare) prezentate de unele companii aeriene sunt de fapt destinate pentru cele cateva locuri care pot fi cumparate cu anticipatie foarte mare, in rest ele sunt cel putin echivalente cu cele din feroviar, daca nu mai mari”, se specifica in comunicatul de presa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.