Turnirul Cavalerilor la Brasov

Turnirul Cavalerilor la Brasov

0 372

Brasovul se transforma din nou in cetatea medievala de altadata, retraind evenimente specifice acelei perioade eroice.
Cetatea Brasovului va gazdui festivalul medieval „Turnirul cavalerilor”, desfasurat in perioada 1-3 mai. Special pentru acest eveniment, la Cetatuia de pe dealul Straja vor fi aduse sapte ordine cavaleresti, care se vor intrece in lupte si dibacie.
Cea de-a treia editie a evenimentului organizat de Ordinul Cavalerilor Cetatilor Barsei si Aro Palace, le pregateste brasovenilor un sfarsit de saptamana deosebit.
Deschiderea oficiala va avea loc pe 1 mai, la ora 15.00, cand se vor desfasura parada cavalerilor, domnitelor, comediantilor si bufonilor, urmata de festivitatea medievala de oficiere a evenimentelor.
Tot in prima zi, brasovenii se vor putea bucura de intreceri in manuirea armelor cavaleresti si vor putea lua parte la scoala de lupta medievala.
In numele vremurilor de altadata, se vor decapita tradatorii de ordin si tara, iar seara va fi intregita de spectacolul cu foc, intitulat „Intrarea vrajitoarelor in cetate”.
Cea de-a doua zi le va oferi spectatorilor un concurs interactiv, intitulat „Probe de barbatie cu Xander Scotianul”.
Programul zilei mai include un workshop pentru manuirea armelor medievale, un atelier de fierarie, unul de teatru cu Trupa de Aici, un turnir, precum si prezentari de arme, strategii de lupta si dansuri medievale. Din nou, ziua se va incheia cu un spectacol cu foc, intitulat „Ispitirea Cavalerilor”.
Ultima zi le va oferi din nou brasovenilor workshop-uri de manuire a armelor, o scoala de lupte si dansuri medievale. Atractia va fi reprezentata, insa, de specacolul cu foc intitulat „Arderea vrajitoarei”, care va incheia festivalul.
Atmosfera medievala va fi intretinuta pe parcursul celor trei zile de domnite si de personaje pitoresti precum parintele Benedictus, calaul, hangita, bufoni si comedianti.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.