Fumatorii trebuie sa se trateze de furie

Fumatorii trebuie sa se trateze de furie

0 347

Potrivit unui studiu al cercetatorilor americani, publicat in revista medicala Behavioural and Brain Functions, fumatorii ar trebui sa beneficieze de consiliere specializata impotriva acceselor de furie pentru a fi ajutati sa renunte la fumat.
Testele efectuate de cercetatorii de la Universitatea din California pe 20 de pacienti au aratat ca nicotina ajuta la calmarea tendintelor agresive, in special in cazul persoanelor care nu folosesc plasturi cu nicotina. Cercetatorii au avansat ipoteza ca fumatorii sunt persoane predispuse sa sufere de accese de furie si stapanirea acestor accese ar putea fi un element esential al programelor de consiliere impotriva fumatului.
Reprezentantii National Health Service (NHS) din Marea Britanie au declarat ca acest studiu va fi luat in considerare de specialistii acestui organism.
Cercetatorii i-au monitorizat pe voluntari in momentele in care acestia se jucau pe computer. Intr-o prima faza, voluntarii purtau plasturi cu nicotina, iar in a doua faza, un plasture fals. Dupa fiecare runda, jucatorii care castigau puteau sa le aplice invinsilor o pedeapsa care consta in obligatia de a asculta un zgomot neplacut in casca, a carui durata si intensitate erau stabilite de comun acord, inainte de inceperea jocului. Acest experiment a relevat faptul ca voluntarii fumatori care nu purtau plasturi cu nicotina erau predispusi sa reactioneze cu agresivitate sporita.
Cercetatorii considera ca nicotina afecteaza regiunea cerebrala responsabila cu emotiile. Ei afirma ca acei fumatori care incearca, fara succes, sa renunte la fumat sunt aceleasi persoane care au, de regula, probleme cu mentinerea unei atitudini calme si care apeleaza aproape de fiecare data la o tigara pentru a se calma.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.