Baza Salvamont ultramoderna la Balea Lac

Baza Salvamont ultramoderna la Balea Lac

0 255

Dupa ce s-a ales cu una dintre cele mai luxoase pensiuni de la munte ce urmeaza a fi ridicata, Balea Lac va avea de la anul o baza ultramoderna pentru salvamontistii sibieni.
Consiliul Judetean finanteaza constructia acesteia cu 1,8 milioane de lei.
Serviciul Public Salvamont Sibiu va beneficia anul viitor de o infuzie de investitii destul de mari, din partea Consiliului Judetean Sibiu.
Pentru inceput, se va aloca un sediu pe strada Campului, unde anul viitor va incepe constructia unei cladiri noi, care va cuprinde birouri, sala de comanda, sala de pregatire fizica, vestiare, magazie si arhiva, Consiliul Judetean alocand pentru aceasta investitie aproximativ 300.000 lei.
La Balea Lac si Balea Cascada, au fost montate mai multe panouri de avertizare de 1,2 m inaltime, pe care este notat nivelul de risc de avalanse pentru ziua respectiva, plus recomandarile specifice pentru fiecare nivel de risc, precum si panouri suplimentare de avertizare in zonele in care se schiaza la Balea.
De asemenea, la Balea Lac va deveni operationala, in 2009, o baza de salvare. „Baza de salvare Balea Lac va avea doua nivele si va fi un spatiu destinat activitatii de prim-ajutor. Cladirea va cuprinde si spatii de cazare , respectiv 16 locuri, pentru patrulele si echipele de interventie”, a explicat presedintele CJ, Martin Bottesch.
Lucrarile, executate de firma JUR Construct SRL din Sibiu, au inceput in luna august, ridicandu-se primul nivel, iar in prezent, din cauza conditiilor meteo au fost sistate, urmand a fi reluate anul viitor.
Terenul pe care este amplasata baza de salvare de la Balea Lac a fost cedat de catre Primaria Cartisoara, Serviciului Salvamont. Este vorba despre o suprafata totala de aproape 400 de metri patrati.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.