Cearta la biserica din Sacele

Cearta la biserica din Sacele

0 302

Este vorba de biserica evanghelica luterana in cazul de fata, cea de care apartin enoriasii de etnie maghiara ai acestui oras de langa Brasov.
Astfel, preotul Tothpal a fost suspendat de episcopul zonei – nu cunosc impartirea teritorial-administrativa in cadrul Bisericii; stiu doar ca un episcop este mai mare in grad decat simplii popi si taie si spanzura printre acestia – pe motiv ca nu respecta canoanele Bisericii Evanghelice Luterane. In schimb se zice ca si-ar duce enoriasii spre nu stiu ce secta, lucru infirmat atat de preot, cat si de credinciosi.
Enoriasii sunt indignati de aceasta „manevra”, cum spun ei, pretinzand ca la mijloc se afla interese mari si superioare. Nu se stie daca acestea sunt de ordin politic, economic, social sau de alt natura, Episcopia fiind insa acuzata de „practici comuniste”.
Iata inca un exemplu spre intarirea afirmatiilor mele precum ca spiritul sfant care trebuie sa conduca Biserica si clerul, indiferent de cult, a decazut, in inimile slujitorilor bisericesti, tot mai mult spre lumescul cu interese materiale tot mai mari. De aceea ma surprinde increderea, in aceste imprejurari, pe care oamenii o acorda Bisericii si slujitorilor ei mai ales, in loc sa se adresese direct lui Dumnezeu, Spiritul care se afla oriunde si orcand, evitand astfel niste intermediari care, ca in orice tranzactie, scumpesc marfa.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.