Jaf la casele de schimb valutar

Jaf la casele de schimb valutar

0 243

Sunt o seriede case de schimb valutar, chiar si din buricul targului – fapt ce da o nota trista orasului, mai ales in cazul turistilor straini – care practica, la marginea extrema a legii, tepuiala clientilor.
Este vorba despre afisajul conditiilor in care se pot schimba banii, adica una scrie mare si gros pe panourile de afisaj, tot numai bomboane si miere in favoarea clientului, si alta este trecut, mic si prapadit, in ultimul jos al panoului. Adica partea defavorizanta a clientului in cadrul tranzactiei/schimbului valutar.
Astfel, mare si atragator este pretul afisat pentru schimbare, in cazul cecurilor de calatorie, favorizand pe cel care doreste bani romanesti. Si mic si prapadit sunt trecute, la subsol, conditiile in care omul posesor de valuta o poate schimba.
Si este normal ca solicitantului sa-i sara in ochi cifrele scrise cu grosimea carnatului, acel solicitant, poate si grabit, nu mai parcurge tot panoul, asa ajungand sa incaseze mai putin decat credea si spera si isi facuse calculele, descoperind faptul dupa ce a fost pus sa semneze un soi de contract, adica o acoperire legala pentru patronul casei de schimb.
Ceva in genul acesta a patit un client alaltaseara la o casa de schimb din mijlocul buricului targului. Daca la o suma mica se presupune neobservarea tzepei, cand ajungi sa doresti schimbul a 9.000 de euro – cum a vrut cetateanul – este imposibil sa nu te prinzi de pocinog atunci cand, dupa ce ai semnat contractul tranzactiri, te trezesti cu sute de lei in minus fata de ce te-ai asteptat si ti-ai calculat sa incasezi, cum i s-a intamplat sus-numitului cetatean.
Este normal ca acesta a facut scandal, la propriu, si astfel a aparut Politia. Dar aceasta nu poate face nimic altceva in asemenea cazuri decat sa mentina ordinea si linistea. Singurii care pot interveni remediator sunt cei de la Protectia Consumatorului. Caci treaba, cum am spus, este legalizata prin acel contract de schimb care esti pus sa-l semnezi inainte de a primi banii.
Sfatul autoritatilor este: schimbati banii pe la vreo banca, iar daca nu aveti timp sa ajungeti la asa ceva, informati-va cat mai bine asupra conditiilor de schimb din respectiva casa.
In orice caz este necesara o reglementare a regimului acestor case de schimb, o verificare si o supraveghere mai atenta a lor.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.