Jurnalistul Ion Cristoiu ne dă o veste proastă: nu va exista Revoluție...

Jurnalistul Ion Cristoiu ne dă o veste proastă: nu va exista Revoluție în România.

0 12

Ocazia tipăririi unei lucrări a lui Dan Dungaciu, reputat analist de politică externă, ce conține discursurile președintelui Donald Trump întinse pe aproape un deceniu și jumătate, i-a prilejuit lui Ion Cristoiu să reitereze o idee mai veche, pe care am mai ilustrat-o și la InfoBrașov, anume că românii nu sunt favorabili unei revoluții în general și preferă să sufere, în loc să se revolte. Iar așa-zisa Revoluție din 89 a fost lovitură de stat dată cu ajutorul Uniunii Sovietice.
În urma împilării cumplite a românilor prin aberantele majorări de taxe și impozite decise de guvernul toxic și antinațional al lui Ilie Bolojan, nu a existat nicio revoltă națională din această cauză, nici măcar la nivel de demonstrații de stradă în București, darămite în orașele țării.
Protestele din București pentru diferite teme europene sunt organizate de ong-urile controlate de Soros în România, nicidecum de către populația obișnuită a Bucureștiului, care n-a manifestat în stradă nici măcar când a rămas iarna fără apă caldă și căldură, în timpul mandatului Gabrielei Firea și al lui Nicușor Dan la Primărie Capitalei.
Poporul vegetal care a devenit cel român, sau a fost dintotdeauna, confirmă încă o dată mentalitatea de slugă a acestuia, preferând supunerea față de fanarioții europeni în loc de manifestarea vreunui acces de demnitate și de identitate națională.
Devine tot mai greu să susținem și să demonstrăm că ne tragem cu adevărat din vitejii daci și din puternicii romani, pentru că avem un comportament diametral opus față de manifestarea acelor popoare în antichitate. Prin urmare nu ne vom alege vreun destin conservator, cum au procedat americanii odată cu alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, ci vom rămâne sub călcâiul progresist neo-marxist al Europei Occidentale.

Discursurile istorice ale lui Trump. We the people”
Ion Cristoiu despre lucrarea lui Dungaciu, ce prezintă discursurile lui Trump, potrivit Gândul: „Tezele lui în prefață scot în evidență că e un om care a citit și știe. Teza lui este următoarea, pe care am formulat-o și eu cu mai multă modestie, mai înainte, mai demult. El spune așa, Trump este un efect, nu o cauză. El a apărut pentru că trebuia să apară.”
Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum România nu poate avea parte de vreo revoluție. Acesta a început prin a descrie noua carte a lui Dan Dungaciu.
În acest nou volum „Discursurile istorice ale lui Trump. We the people” se regăsesc mai multe interviuri traduse. Jurnalistul susține că este un volum despre o personalitate imensă.
În legătură cu prefața acestui volum, Cristoiu susține că în România nu vor avea loc revoluții. Mai mult, în România nu există curentul conservator.
Vorbesc strict ca intelectual, că mă pretind intelectual. Deci este o carte fascinantă, un monument, un moment în istoria gândirii noastre, pentru că adună într-un volum și traduce interviurile sau intervențiile publice ale uneia dintre cele mai fascinante personalități ale lumii de azi. Eu nu sunt trumpist, dar e personalitate care face istorie în lumea de azi.
Ca și Napoleon, ca și Cezar. Am zis că nu sunt trumpist, în sensul că nu de aia îl laud.

Da?
Și el are o prefață foarte bună. Putem discuta, cu unele lucruri nu sunt de acord. De exemplu, ca să te enervez pe tine, nu sunt de acord că în România va avea loc vreodată vreo revoluție conservatoare, ca în America. Pentru că în România nu au loc revoluții și în România nu e conservatorism.
Tezele lui în prefață scot în evidență că e un om care a citit și știe.
Teza lui este următoarea, pe care am formulat-o și eu cu mai multă modestie, mai înainte, mai demult.
El spune așa, Trump este un efect, nu o cauză.
El a apărut pentru că trebuia să a
pară.”, a explicat jurnalistul, conform Gândul.

Libiu Dan Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.