Dezastru în gestionarea banilor europeni! Un document oficial confirmă incapacitatea și nepriceperea administrativă a Guvernului pe ultimele 6 luni!
România a trimis la sfârșitul lunii trecute(vineri, 28.11.2025), către Comisia Europeană un document oficial care sintetizează incapacitatea și nepriceperea administrativă a Guvernului pe ultimele 6 luni.
Este vorba despre scrisoarea de informare a Comisiei Europene cu privire la (ne)îndeplinirea obligațiilor în vederea deblocării sumei de 869 milioane euro din PNRR, suspendate în data de 28.05.2025.
Scrisoarea este trimisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și teoretic ar fi trebuit să facă dovada îndeplinirii jaloanelor restante din Cererea de Plată nr. 3.
Ministrul Dragoș Pîslaru(USR) a ținut o conferință de presă marți pe tema asta, dar nu a atras atenția nimanui.
Scrisoarea, secretă, este o dovadă scrisă a eșecului Guvernului Bolojan și portretizează mai bine decât orice text al unei moțiuni de cenzură amatorismul și nepriceperea coaliției de guvernare.
Mai întâi, exact așa cum am spus, fondurile suspendate erau aferente a 6 jaloane PNNR, iar nicidecum numai a 4, cum a fost intoxicata presa să creadă.
Din cele 6 jaloane Guvernul a exploatat politic un singur jalon, cel referitor la pensiile speciale, pentru a instiga publicul împotriva pensiilor de serviciu ale magistraților și a-și justifica legea pe care vrea s-o impună pe calea angajării răspunderii în Parlament.
În al doilea rând, Guvernul recunoaște că a renunțat la banii aferenți a două jaloane, bani pierduți definitiv.
România a renunțat deja la 51 milioane euro, aferenți jaloanelor 72 și 86, achiziții publice pentru metroul din Cluj și București.
Aceștia sunt banii pierduți sigur, prin renegocierea PNRR renunțându-se la ei.
Pe celelalte jaloane doar unul este îndeplinit, cel puțin formal, numirea conducerii AMEPIP., deși Comisia va trebuie să evalueze dacă asta echivalează cu operaționalizarea reală a acestei autorități.
Procedura este contestată în justiție de un fost președinte al AMEPIP, al cărui dosar de înscriere a fost descalificat în mod ciudat în noua procedură pentru neîndeplinirea unor condiții minime de participare. Valoarea de bani aferentă este de 330 milioane euro.
Restul banilor, până la 809 milioane cât mai putem lua, Guvernul o bălmăjește, sperând să poată păcăli dambovițește Comisia cum că eșecul în organizarea unor proceduri transparente și nepolitizate de numire a unor membri în consiliile de administrație ale companiilor de stat (Hodroelectrica, CE Oltenia, Eurotest, CNAIR, CNIR, Metrorex, CFR, CFR Călători) nu s-ar datora jocurilor politice de instalare a clienților de partid ci unor motive obiective.
Jalonul 215, intrarea în vigoare a unui act normativ care să scadă cheltuielile statului cu toate pensiile de serviciu (în jur de 215.000) aflate deja în plată, nu numai că nu este îndeplinit, dar Guvernul nici a promovat vreo măsură în acest sens. Legea privind pensiile viitoare ale magistraților nu are nici o legătură cu acest jalon și cu obligațiile asumate, toată retorica Guvernului în sens contrar fiind doar pentru distragerea atenției.
Guvernul mai speră doar ca Comisia Europeană să închidă ochii la nerealizări și în cele 2 luni până când urmează ca societatea să afle câți bani pierdem chestiunea să nu mai fie în atenția publicului.
Regulamentul UE al Mecanismului de Redresare și Reziliență nu prea ne dă speranță, în art. 24 alin 6 aratandu-se că suspendarea cererii de plată „se revocă numai în cazul în care statul membru în cauză a luat măsurile necesare pentru a asigura atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor și a țintelor prevăzute în decizia de punere în aplicare a Consiliului”, iar în art. 24 alin 8 că „În cazul în care statul membru în cauză nu a luat măsurile necesare în termen de șase luni de la suspendare, Comisia reduce în mod proporțional cuantumul contribuției financiare și, după caz, a împrumutului după ce i-a dat statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile în termen de două luni de la comunicarea concluziilor Comisiei. „
Termenul de 6 luni s-a împlinit la 28.11.2025 iar reglementările europene nu permit prelungiri sau „închideri de ochi” și reluarea plăților la milogelile unui Guvern că a vrut să facă dar nu a putut sau nu s-a priceput.
Concluzia este că această scrisoare constată la rece întreg eșecul Guvernului Bolojan, pe aceste prime 5 luni de mandat.
Acesta este motivul pentru care scrisoarea nu este făcută publică, ar dovedi mai mult decât toate criticile opoziției din toată această perioada.
Dragoș Pîslaru nu are cum să fie obligat să fie transparent și să faca public acest rechizitoriu al ineficienței Guvernului decât prin intermediul întrebărilor și interpelărilor adresate de parlamentari în Senat sau Camera Deputaților.
Sesiunea ordinară a Parlamentului mai are puțin și se închide (in preajma Crăciunului) dar până atunci mai e timp să aflăm exact dezastrul deja produs de Guvernul Bolojan.
Autor: Adrian Toni Neacsu
Sursa: facebook.com




