Ziua Națională, reflectată în urările liderilor politici brașoveni
Marea sărbătoare a românilor transcende timpul și spațiul a peste un secol de zbateri istorice ale poporului român pentru păstrarea unității naționale și a independenței de stat a României. Cu victoriile și înfrângerile sale, în momente de cumpănă ale istoriei continentului european. Este dificil de cuantificat un tablou general al pierderilor de vieți omenești și de destine, ce au însoțit „Marșul glorios al poporului român pe Pământ”, cum spunea Petre Țuțea, de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 încoace, însă este o certitudine faptul că românii nu și-au pierdut nici iubirea de țară, nici iubirea de aproape, calitate excepțională care i-a însoțit pe culoarele deseori încâlcite și sângeroase ale destinului național. România Suverană este și trebuie să rămân un reper luminat de o flacără de nestins în cugetul neamului nostru, un act al identității naționale cu care ne vom înfățișa cu toții la dreapta Judecată, fie pe popoare, fie individual.
Dintre politicienii brașoveni care au aniversat și în scris Ziua Națională, îl remarcăm pe președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca: „La mulți ani, România! Marea Unire de la 1918 ne-a învățat o lecție fundamentală: când suntem uniți, suntem de neînvins. Astăzi, dezideratul național nu mai este trasarea granițelor, ci păstrarea demnității noastre în lume și grija față de fiecare român.
Patriotismul modern înseamnă să lupți pentru o Românie puternică economic, o Românie respectată în Europa, o Românie care nu își lasă cetățenii în urmă.
Unirea se face în fiecare zi – când ne ajutăm aproapele, când ne respectăm valorile și când construim împreună. Privesc spre tricolor cu mâna la inimă și cu încredere în România.
Avem un popor talentat, muncitor și credincios. Puterea României stă în noi!
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!” a postat senatorul brașovean pe contul său de socializare.
La rândul său, viceprimarul Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov, a urat de Ziua Națională: „La Mulți Ani, România! La mulți ani, suflet de român! 1 Decembrie este despre PATRIE. Despre fiecare dintre noi.
Despre mândria de a fi ROMÂN! Despre tradițiile și obiceiurile noastre, despre casa părintească, doinele și horele noastre. Despre credința în Dumnezeu și despre puterea noastră de a merge înainte. Cu fruntea sus! Este despre viitorul pe care îl construim împreună.
Despre moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri.
Despre obligația noastră morală de a transforma idealurile trecutului în fapte concrete ale prezentului, pentru o Românie modernă, educată și prosperă. România copiilor noștri se clădește prin munca noastră de azi. Și nu în ultimul rând despre unitate.
Despre puterea de a ne da mâna, dincolo de diferențe, pentru binele comun.
Istoria ne-a arătat că putem muta munții din loc atunci când suntem solidari.
Să rămânem uniți, să ne ajutăm unii pe ceilalți și să fim o singură inimă! La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, PATRIA MEA!” a scris viceprimarul brașovean pe contul său de socializare.
Libiu Dan Mateescu




