Primăria Brașov a deschis noul loc de joacă din Parcul Nicolae Titulescu
Primăria a finalizat o nouă zonă de recreere pentru cei mici în cadrul programului de amenajare și modernizare locuri de joacă în municipiul Brașov, ,,Lumea copiilor”, din Parcul Titulescu. Lucrările începute acum două luni au transformat vechiul loc de joacă într-unul mai prietenos, cu mai multe facilități, dar și cu soluții moderne de siguranță.
Primarul George Scripcaru a verificat noul loc de joacă, dar cei mai buni inspectori nu pot fi alții decât copiii și părinții, care din această dimineață s-au bucurat de redeschiderea acestui loc.
,,Mulțumesc, domnule primar, că ați făcut un parc frumos. Mie îmi place foarte mult iarba artificială”, a spus David, 6 ani, elev la Școala 5, care era în parc cu bunica.
,,Locul de joacă este foarte, foarte frumos! Îmi place foarte mult și locul de joacă, și Brașovul, sunt locuri foarte potrivite pentru o familie. Sper să rămânem aici pe termen foarte lung”, a precizat o americană mutată la Brașov de peste un an, fericită mamă a 6 copii cu vârste de la 1 la 16 ani.
Copiii brașoveni au la dispoziție, în parcul din centru, noi atracții, de la turnul cu tobogan de 6,5 metri înălțime sau complexul cu platforme, tobogane, bară de coborâre tip pompieri și panou de cățărare, de aproape 100 de m.p., la groapa cu nisip cuarțos, foarte fin, asemănător cu cel de pe o plajă exotică. De asemenea, locul de joacă este al doilea din Brașov și din România, după cel din centrul civic, care dispune de o suprafață de amortizare cu eficiență crescută, dar și prietenoasă cu mediul, realizată din spumă poliuretanică reciclată.
,,Locul de joacă din parc este gata. Ne bucurăm de o zi plăcută, frumoasă, astăzi. Deja au venit mulți copii, cu părinți sau cu bunici. Am făcut o treabă bună, tot ce era înainte aici a fost reconfigurat, cu elemente noi de joacă, cu un strat de covor așezat aici, făcut din materiale reciclabile și care permite apei să se infiltreze în sol. Avem sistem de iluminat nou, camere de supraveghere, bănci, o cișmea pentru copii, un brad natural pe care l-am plantat să crească odată cu copiii. Poliția Locală trebuie să asigure acest loc și să supravegheze zilnic locul de joacă nou. Ne dorim să fie utilizat de cât mai mulți copii care să se bucure de ceea ce am făcut astăzi aici. Pentru copiii mici avem elemente care sunt pentru categoriile lor de vârstă, avem și pentru persoane cu dizabilități elemente de joacă, în acest perimetru. Îi invităm cu mare plăcere să se bucure și să-l utilizeze. Dacă vor fi lucruri care se vor strica, le vom repara, pentru că de asta sunt făcute, să fie folosite, iar copiii să se bucure cât mai mult“, a declarat primarul George Scripcaru.
D.D.




