Inteligența artificială costă ACUM mai mult decât petrolul. Statistici halucinante
Vreți să știți cât de mare e nebunia cu AI-ul?
Există o cifră care mi-a dat fiori și pe care cred că nu o realizează prea mulți oameni.
Despre ce să fie vorba? Țineți-vă bine!
În 2025, investițiile globale în centrele de date sunt estimate să le depășească pe cele destinate extinderii exploatărilor de petrol.
Este pentru prima dată în istorie când un domeniu depășește petrolul și aici nu e vorba de intuiții de-ale subsemnatului ci de rapoarte recente, confirmate și incluse în rapoartele întocmite de Agenția Internațională pentru Energie (IEA).
Investițiile globale pentru construirea și extinderea centrelor de date(determinate în mare măsură de boom-ul inteligenței artificiale) sunt proiectate să atingă aproximativ 580 de miliarde de dolari anul acesta.
Cheltuielile anuale globale alocate pentru descoperirea și dezvoltarea de noi surse de petrol – cunoscute sub numele de upstream investment sau investiții în aprovizionare/ofertă – sunt estimate la circa 540 de miliarde de dolari.
Cu alte cuvinte, investițiile în centrele de date depășesc cu peste 7% pe cele în petrol, iar cifra trebuie să ne dea serios de gândit.
Văzută prin prisma unui om de business, tendința indică fără doar și poate o reorientare majoră a capitalului global către infrastructura digitală, în special cea necesară pentru a susține cererea masivă de calcul a AI.
Și-acum vine întrebarea:
E într-adevăr o oportunitate atât de mare încât să radă efectiv investiții dintr-un domeniu tradițional, profitabil și, mai ales, care beneficiază de o cerere sigură?
N-o să vă răspund, dar vă voi indica faptul că în maxim 3 luni vom avea un răspuns cât se poate de limpede la această întrebare.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: ddwall.blogspot.com/




