Taxa pe viață #ediția românească
Ești taxat când câștigi, taxat când cheltui, taxat când economisești.
Statul te taxează și când respiri, doar n-au inventat încă aparatul de măsurat oxigenul consumat.
Și toate aceste taxe… pentru ce?
Pentru ca statul să aibă „specialiști” care ne explică de ce nu sunt bani.
Statul român e ca un cumnat leneș: mereu „are nevoie” de bani, dar nu-l vezi niciodată muncind.
Are ministere care se calcă pe picioare, agenții care n-au produs nimic în afară de sinecuri, și departamente întregi care ar dispărea fără ca cineva să observe.
Dar nu, nu putem reduce cheltuielile ar suferi birocrația, animalul nostru sacru.
Ni se spune că „e nevoie de solidaritate”.
Corect, dar de ce doar în sens unic?
Cetățeanul e solidar când plătește, statul devine amnezic când trebuie să livreze.
Plătești taxe ca să ai drumuri? Ai gropi.
Plătești sănătate? Ai liste de așteptare.
Plătești educație? Ai manuale pline de greșeli.
Singurul domeniu care funcționează impecabil e impozitarea.
Și da, avem o inflație de taxe, nu de idei.
În loc să micșoreze aparatul de stat, guvernanții își măresc birourile și salariile, apoi ne explică doct că „măsurile sunt pentru binele comun”.
Comun, adică al lor.
Poate, într-o zi, vom avea un stat care înțelege că banii oamenilor nu sunt o pradă, ci o responsabilitate.
Până atunci, rămânem cu Taxa pe Viață colectată zilnic, cu zâmbetul ironic al celor care n-au produs nimic, dar trăiesc regește din ce produci tu.
Autor: Șirin Valentina Șirin
Sursa: facebook.com
