Putin către europeni: Nu vrem război, calmați-vă, dormiți liniștiți și ocupați-vă de propriile probleme(2)
Observați cum Europa alunecă spre periferia competiției globale.
Știm perfect cît de nefondate sunt amenințările despre așa-zisele planuri agresive ale Rusiei, cu care Europa se sperie singură. Tocmai am menționat acest lucru. Dar autosugestia este un lucru periculos. Și pur și simplu nu putem ignora ce se întîmplă; nu avem dreptul să o facem, de dragul propriei noastre securități, pentru a reitera, de dragul apărării și siguranței noastre.
De aceea monitorizăm îndeaproape militarizarea tot mai mare a Europei.
Este doar retorică, sau este timpul să răspundem?
Auzim, și voi știți acest lucru, că Republica Federală Germania spune că armata sa trebuie să devină din nou cea mai puternică din Europa. Ei bine, ascultăm cu atenție și urmărim totul pentru a vedea ce înseamnă exact asta.
Cred că nimeni nu are nicio îndoială că răspunsul Rusiei nu va întîrzia să vină. Ca să spunem așa, replica la aceste amenințări va fi extrem de convingătoare. Și va fi într-adevăr un răspuns – noi înșine nu am inițiat niciodată o confruntare militară.
Este lipsit de sens, inutil și pur și simplu absurd; distrage atenția de la problemele și provocările reale.
Mai devreme sau mai tîrziu, societățile își vor trage inevitabil la răspundere liderii și elitele pentru ignorarea speranțelor, aspirațiilor și nevoilor lor.
Cu toate acestea, dacă cineva se simte încă tentat să ne provoace militar – așa cum spunem în Rusia, libertatea este pentru cei liberi – să încerce.
Rusia a dovedit în repetate rînduri: cînd apar amenințări la adresa securității noastre, a păcii și liniștii cetățenilor noștri, a suveranității noastre și a însăși bazelor statalității noastre, răspundem rapid.
Nu este nevoie de provocare.
Nu a existat niciun caz în care aceasta să se fi terminat bine pentru provocator. Și nu ar trebui să se aștepte excepții în viitor – nu vor exista.
Istoria noastră a demonstrat că slăbiciunea este inacceptabilă, deoarece creează tentație – iluzia că forța poate fi folosită pentru a rezolva orice problemă cu noi.
Rusia nu va arăta niciodată slăbiciune sau indecizie.
Să fie amintit de cei care sunt deranjați de însăși existența noastră, cei care nutresc vise de a ne provoca această așa-zisă înfrîngere strategică.
Apropo, mulți dintre cei care au vorbit activ despre asta, așa cum spunem în Rusia, „Unii nu mai sunt aici, iar alții sunt departe.”
Unde sunt aceste figuri acum?
Există atît de multe probleme obiective în lume – provenind din factori naturali, tehnologici sau sociali – încît consumarea energiei și resurselor pe contradicții artificiale, adesea fabricate, este inadmisibilă, risipitoare și pur și simplu prostească.
Securitatea internațională a devenit acum un fenomen atît de multifațetat și indivizibil, încît nicio diviziune bazată pe valori geopolitice nu o poate fractura.
Doar o muncă meticuloasă, cuprinzătoare, care implică parteneri diverși și bazată pe abordări creative, poate rezolva ecuațiile complexe ale securității secolului XXI. În acest cadru, nu există elemente mai mult sau mai puțin importante sau cruciale – totul trebuie abordat în mod holistic.
Țara noastră a susținut în mod constant – și continuă să susțină – principiul securității indivizibile.
Am spus-o de multe ori: securitatea unora nu poate fi asigurată în detrimentul altora. În caz contrar, nu există deloc securitate – pentru nimeni.
Stabilirea acestui principiu a fost un eșec.
Euforia și setea necontrolată de putere a celor care s-au văzut învingători după Războiul Rece – așa cum am declarat în mod repetat – au condus la încercări de a impune noțiuni unilaterale, subiective de securitate asupra tuturor.
Acesta, de fapt, a devenit adevărata cauză principală nu doar a conflictului din Ucraina, ci și a multor alte crize acute de la sfîrșitul secolului XX și din primul deceniu al secolului XXI.
Ca rezultat – așa cum am avertizat – nimeni nu se simte astăzi cu adevărat în siguranță.
Este timpul să ne întoarcem la fundamente și să corectăm greșelile din trecut.
Cu toate acestea, securitatea indivizibilă astăzi, comparativ cu sfîrșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, este un fenomen și mai complex. Nu mai este doar o chestiune de echilibru militar și politic și de considerarea intereselor reciproce.
Siguranța umanității depinde de capacitatea sa de a răspunde provocărilor reprezentate de dezastrele naturale, catastrofele provocate de om, dezvoltarea tehnologică și procesele sociale, demografice și informaționale rapide.
Toate acestea sunt interconectate și schimbările au loc în mare parte de la sine, deseori, așa cum am spus deja, imprevizibil, urmînd propria lor logică și reguli interne și, uneori, îndrăznesc să spun, chiar dincolo de voința și așteptările oamenilor.
Umanitatea riscă să devină superfluă în această situație, doar un observator al proceselor pe care nu le va putea controla niciodată.
Ce este aceasta dacă nu o provocare sistemică pentru noi toți și o oportunitate pentru noi toți de a lucra împreună constructiv?
Nu există răspunsuri gata făcute aici, dar cred că soluția la provocările globale necesită,
* în primul rînd, o abordare lipsită de prejudecăți ideologice și patos didactic, în genul „Acum vă voi spune ce să faceți”.
* În al doilea rînd, este important să înțelegem că aceasta este o chestiune cu adevărat comună, indivizibilă, care necesită eforturi comune ale tuturor țărilor și națiunilor.
Fiecare cultură și civilizație ar trebui să-și aducă contribuția, deoarece, repet, nimeni nu cunoaște răspunsul corect separat. Acesta poate fi generat doar printr-o căutare constructivă comună, prin combinarea – nu separarea – eforturilor și experienței naționale a diferitelor țări.
Permiteți-mi să repet încă o dată: conflictele și ciocnirile de interese au fost și, desigur, vor rămîne pentru totdeauna – întrebarea este cum să le rezolvăm.
O lume policentrică, așa cum am spus astăzi, este o revenire la diplomația clasică, atunci cînd soluționarea necesită atenție, respect reciproc, dar nu coerciție.
Diplomația clasică era capabilă să țină cont de pozițiile diferiților actori internaționali, de complexitatea „concertului” format din vocile diferitelor puteri.
Totuși, la un anumit moment, a fost înlocuită de diplomația de tip occidental a monologurilor, predicilor nesfîrșite și ordinelor. În loc să rezolve conflictele, anumite părți au început să-și promoveze propriile interese egoiste, considerînd interesele tuturor celorlalți nedemne de atenție.
Nu este de mirare că, în loc de soluționare, conflictele au fost doar exacerbate pînă la punctul în care au trecut într-o fază armată sîngeroasă, ducînd la un dezastru umanitar.
A acționa astfel înseamnă un eșec în rezolvarea oricărui conflict. Exemplele din ultimii 30 de ani sunt nenumărate.
Unul dintre ele este conflictul palestiniano-israelian, care nu poate fi soluționat urmînd rețetele diplomației occidentale dezechilibrate, care ignoră grosolan istoria, tradițiile, identitatea și cultura popoarelor care trăiesc acolo. Nici nu ajută la stabilizarea situației din Orientul Mijlociu în general, care, dimpotrivă, se degradează rapid.
Acum ne familiarizăm mai în detaliu cu inițiativele președintelui Trump. Mi se pare că o anumită lumină la capătul tunelului ar putea totuși să apară în acest caz.
Tragedia din Ucraina este un exemplu înfiorător, de asemenea.
Este o durere pentru ucraineni și ruși, pentru noi toți. Motivele conflictului din Ucraina sunt cunoscute oricui a făcut efortul de a analiza contextul fazei sale actuale, cea mai acută. Nu le voi repeta.
Sunt sigur că toți cei din această audiență le cunosc bine și cunosc poziția mea în această chestiune, pe care am articulat-o de multe ori.
Altceva este, de asemenea, bine cunoscut. Cei care au încurajat, au incitat și au înarmat Ucraina, care au împins-o să antagonizeze Rusia, care timp de decenii au alimentat naționalismul rampant și neonazismul în acea țară, sincer – scuzați-mi franchețea – nu le-a păsat deloc de interesele Rusiei sau, de altfel, ale Ucrainei.
Nu simt nimic pentru poporul ucrainean.
Pentru ei – globaliștii și expansioniștii din Occident și acoliții lor de la Kiev – sunt material consumabil. Rezultatele unui astfel de aventurism nesăbuit sunt evidente, și nu mai este nimic de discutat.
Se ridică o altă întrebare: ar fi putut să se desfășoare diferit?
Știm, de asemenea, și mă întorc la ce a spus odată președintele Trump. El a spus că, dacă ar fi fost la putere atunci, acest lucru ar fi putut fi evitat. Sunt de acord cu asta.
Într-adevăr, ar fi putut fi evitat dacă
# munca noastră cu administrația Biden ar fi fost organizată diferit;
# dacă Ucraina nu ar fi fost transformată într-o armă distructivă în mîinile altcuiva;
# dacă NATO nu ar fi fost folosit în acest scop pe măsură ce avansa spre granițele noastre; și
# dacă Ucraina și-ar fi păstrat în cele din urmă independența, suveranitatea sa autentică.
Mai există o întrebare.
Cum ar fi trebuit rezolvate problemele bilaterale ruso-ucrainene, care au fost rezultatul natural al destrămării unei țări vaste și al transformărilor geopolitice complexe?
Apropo, cred că dizolvarea Uniunii Sovietice a fost legată de poziția conducerii de atunci a Rusiei, care a căutat să scape de confruntarea ideologică în speranța că acum, odată cu dispariția comunismului, vom fi frați.
Nimic de acest fel nu a urmat.
Au intrat în joc alți factori sub forma intereselor geopolitice. S-a dovedit că diferențele ideologice nu erau adevărata problemă.
Deci, cum ar trebui rezolvate astfel de probleme într-o lume policentrică?
Cum ar fi fost abordată situația din Ucraina?
Cred că, dacă ar fi existat multipolaritate, diferiții poli ar fi abordat conflictul din Ucraina, ca să spunem așa, pe măsura lor. L-ar fi măsurat în raport cu propriile lor focare potențiale de tensiune și fracturi din regiunile lor.
În acel caz, o soluție colectivă ar fi fost mult mai responsabilă și echilibrată.
Soluționarea s-ar fi bazat pe înțelegerea faptului că toți participanții la această situație dificilă au propriile lor interese, bazate pe circumstanțe obiective și subiective, care pur și simplu nu pot fi ignorate.
Dorința tuturor țărilor de a asigura securitatea și progresul este legitimă. Fără îndoială, acest lucru se aplică Ucrainei, Rusiei și tuturor vecinilor noștri.
Țările din regiune ar trebui să aibă vocea principală în modelarea unui sistem regional.
Ele au cele mai mari șanse de a conveni asupra unui model de interacțiune acceptabil pentru toți, deoarece problema îi privește direct. Reprezintă interesul lor vital.
Pentru alte țări, situația din Ucraina este doar o carte de joc într-un joc mult mai mare, al lor, care de obicei are puțin de-a face cu problemele reale ale țărilor implicate, inclusiv aceasta.
Este doar o scuză și un mijloc de a-și atinge propriile obiective geopolitice, de a-și extinde zona de control și de a cîștiga bani din război.
De aceea au adus infrastructura NATO chiar la ușa noastră și au privit ani de zile cu fața împietrită la tragedia din Donbas și la ceea ce a fost, în esență, un genocid și exterminare a poporului rus pe pămîntul nostru istoric, un proces care a început în 2014, în urma unei lovituri de stat sîngeroase în Ucraina.
În contrast cu o asemenea conduită demonstrată de Europa și, pînă de curînd, de Statele Unite sub administrația anterioară, se situează acțiunile țărilor aparținînd majorității globale.
Ele refuză să ia partea vreunei tabere și se străduiesc cu adevărat să ajute la instaurarea unei păci juste.
Suntem recunoscători tuturor statelor care, în ultimii ani, și-au depus sincer eforturile pentru a găsi o cale de ieșire din situație. Printre acestea se numără partenerii noștri – fondatorii BRICS: China, India, Brazilia și Africa de Sud. Aici intră și Belarus și, de altfel, Coreea de Nord. Aceștia sunt prietenii noștri din lumea arabă și islamică – mai presus de toți, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Egipt, Turcia și Iran. În Europa, acestea includ Serbia, Ungaria și Slovacia. Și mai sunt multe astfel de țări în toată Africa și America Latină.
Din păcate, ostilitățile nu au încetat încă.
Totuși, responsabilitatea pentru aceasta nu revine majorității, pentru faptul că nu le-a oprit, ci minorității, în primul rînd Europei, care escaladează continuu conflictul – și, după părerea mea, niciun alt obiectiv nu se mai poate discerne acolo astăzi.
Cu toate acestea, cred că buna-credință va prevala, și în această privință nu există nicio urmă de îndoială: cred că schimbări se produc și în Ucraina, fie și treptat – vedem aceasta.
Oricît de mult ar fi fost manipulate mințile oamenilor, totuși se petrec transformări în conștiința publică și, de fapt, în covîrșitoarea majoritate a națiunilor lumii.
În realitate, fenomenul majorității globale este o dezvoltare nouă în relațiile internaționale.
Aș dori să spun cîteva cuvinte și despre acest aspect.
Care este esența sa?
Covîrșitoarea majoritate a statelor lumii sunt orientate spre urmărirea propriilor interese civilizaționale, dintre care cel mai important este dezvoltarea lor echilibrată și progresivă.
Acest lucru ar părea firesc – a fost dintotdeauna așa. Dar în epocile anterioare, înțelegerea acestor interese a fost adesea denaturată de ambiții nesănătoase, egoism și influența ideologiei expansioniste.
Astăzi, cele mai multe țări și popoare – tocmai această majoritate globală – își recunosc adevăratele interese.
Esențial este că acum simt forța și încrederea de a-și apăra aceste interese împotriva presiunilor externe – și voi adăuga că, promovîndu-și și susținîndu-și propriile interese, sunt gata să lucreze împreună cu parteneri, transformînd astfel relațiile internaționale, diplomația și integrarea în surse ale propriei creșteri, progres și dezvoltare.
Relațiile din cadrul majorității globale reprezintă un prototip al practicilor politice esențiale și eficiente într-o lume policentrică.
Aceasta este pragmatism și realism – respingerea filosofiei de bloc, absența unor obligații rigide impuse din exterior sau a unor modele cu parteneri mari și mici.
În cele din urmă, este capacitatea de a concilia interese care rareori se aliniază deplin, dar care la fel de rar se contrazic fundamental.
Absența antagonismului devine principiul călăuzitor.
Se ridică acum un nou val de decolonizare, întrucît fostele colonii dobîndesc, pe lîngă statalitate, și suveranitate politică, economică, culturală și de viziune asupra lumii.
Mai este o dată importantă în această privință.
Am sărbătorit de curînd a 80-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite. Ea nu este doar o organizație politică universală și cea mai reprezentativă din lume, ci și un simbol al spiritului de cooperare, de alianță și chiar al fraternității de luptă, care ne-a ajutat să ne unim forțele în prima jumătate a secolului trecut în lupta împotriva celui mai mare rău din istorie – o mașină nemiloasă de exterminare și înrobire.
Rolul decisiv în victoria noastră comună asupra nazismului, de care suntem mîndri, l-a jucat, desigur, Uniunea Sovietică. O privire asupra numărului de victime ale fiecărui membru al coaliției anti-hitleriste dovedește limpede acest lucru.
ONU este moștenirea victoriei din al Doilea Război Mondial și, pînă acum, cea mai reușită experiență de creare a unei organizații internaționale menite să rezolve problemele globale actuale.
Se spune adesea acum că sistemul ONU a fost paralizat și trece printr-o criză. A devenit un clișeu. Unii chiar susțin că și-a depășit vremea și ar trebui radical reformat, cel puțin.
Da, sunt multe, foarte multe neajunsuri în funcționarea ONU. Totuși, nu există nimic mai bun decît ONU pînă în prezent, și trebuie să recunoaștem acest lucru.
De fapt, problema nu este la ONU, care are un potențial vast. Problema constă în modul în care noi, națiunile unite care am devenit dezbinate, folosim acest potențial.
Nu există nicio îndoială că ONU trebuie să facă față provocărilor. Ca orice altă organizație, trebuie să se adapteze realităților schimbătoare. Totuși, este extrem de important să se păstreze esența fundamentală a ONU în timpul reformei și modernizării sale, nu doar esența care i-a fost înscrisă la început, ci și cea dobîndită în complicatul proces al dezvoltării sale.
Merită reamintit, în această privință, că numărul statelor membre ONU a crescut de aproape patru ori din 1945.
În ultimele decenii, organizația care a fost creată la inițiativa cîtorva mari puteri nu doar că s-a extins, dar a absorbit și numeroase culturi și tradiții politice diferite, dobîndind diversitate și devenind o structură cu adevărat multipolară cu mult înainte ca lumea să devină multipolară.
Potențialul sistemului ONU abia a început să se desfășoare, și sunt încrezător că acest proces se va încheia foarte repede în noua eră care ia naștere.
Cu alte cuvinte, țările Majorității Globale constituie acum o majoritate covîrșitoare în cadrul ONU, iar structura și organele sale de conducere ar trebui, prin urmare, să fie ajustate la acest fapt, ceea ce ar corespunde mult mai bine principiilor de bază ale democrației.
Nu voi nega: astăzi nu există consens asupra modului în care ar trebui organizată lumea, asupra principiilor pe care ar trebui să se sprijine în anii și deceniile care urmează.
Am intrat într-o lungă perioadă de căutări, deseori avansînd prin încercări și erori.
Cînd se va contura în cele din urmă un nou sistem stabil – și cum va arăta cadrul său – rămîne necunoscut.
Trebuie să fim pregătiți pentru faptul că, pentru o perioadă considerabilă, dezvoltarea socială, politică și economică va fi imprevizibilă, uneori chiar turbulentă.
Pentru a rămîne pe direcție și a nu ne pierde reperele, fiecare are nevoie de o fundație solidă.
Din punctul nostru de vedere, această fundație este, mai presus de toate, valorile care s-au maturizat de-a lungul secolelor în cadrul culturilor naționale.
Cultura și istoria, normele etice și religioase, geografia și spațiul – acestea sunt elementele-cheie care formează civilizațiile și comunitățile durabile. Ele definesc identitatea națională, valorile și tradițiile, oferind busola care ne ajută să rezistăm furtunilor vieții internaționale.
Tradițiile sunt întotdeauna unice; fiecare națiune are pe ale sale.
Respectul pentru tradiții este prima și cea mai importantă condiție pentru relații internaționale stabile și pentru rezolvarea provocărilor emergente.
Lumea a trecut deja prin încercări de unificare, prin impunerea așa-numitelor modele universale care s-au ciocnit de tradițiile culturale și etice ale majorității popoarelor.
Uniunea Sovietică a făcut cîndva această greșeală, impunîndu-și sistemul politic – știm asta și, sincer, nu cred că cineva ar contesta. Mai tîrziu, Statele Unite au preluat ștafeta, și Europa, la rîndul ei, a încercat. În ambele cazuri, au eșuat.
Ceea ce este superficial, artificial, impus din afară, nu poate dura. Iar cei care își respectă propriile tradiții, de regulă, nu le încalcă pe ale altora.
Astăzi, pe fundalul instabilității internaționale, se acordă o importanță deosebită fundamentelor proprii de dezvoltare ale fiecărei națiuni: acelea care nu depind de turbulențele externe.
Vedem țări și popoare întorcîndu-se la aceste rădăcini. Și acest lucru se întîmplă nu doar în Majoritatea Globală, ci și în interiorul societăților occidentale.
Cînd fiecare se concentrează pe propria dezvoltare fără a urmări ambiții inutile, devine mult mai ușor să găsești un teren comun cu ceilalți.
De pildă, putem privi experiența recentă a interacțiunii dintre Rusia și Statele Unite. După cum știți, țările noastre au multe neînțelegeri; viziunile noastre asupra multor probleme ale lumii diferă. Dar aceasta nu este nimic ieșit din comun pentru marile puteri; de fapt, este absolut firesc. Ceea ce contează este modul în care rezolvăm aceste neînțelegeri și dacă putem să le soluționăm pașnic.
Actuala administrație a Casei Albe este foarte directă cu privire la interesele sale, spunînd ce dorește în mod direct – uneori chiar brutal, sunt sigur că veți fi de acord – dar fără ipocrizie inutilă.
Este întotdeauna de preferat să știi clar ce vrea cealaltă parte și ce încearcă să obțină.
Este mai bine decît să încerci să ghicești sensul real ascuns în spatele unui șir lung de echivocuri, limbaj ambiguu și aluzii vagi.
Putem vedea că actuala administrație americană este ghidată în primul rînd de propriile sale interese naționale – așa cum le înțelege ea. Și cred că acesta este un mod rațional de abordare.
Dar atunci, dacă îmi permiteți, și Rusia are dreptul să fie ghidată de propriile sale interese naționale. Unul dintre acestea, apropo, este restabilirea relațiilor depline cu Statele Unite.
Indiferent de neînțelegerile noastre, dacă două părți se tratează reciproc cu respect, atunci negocierile lor – chiar și cele mai dificile, cele mai încăpățînate – vor urmări totuși găsirea unui teren comun. Și asta înseamnă că soluții reciproc acceptabile pot fi atinse în cele din urmă.
Multipolaritatea și policentrismul nu sunt doar concepte; ele sunt o realitate care este aici pentru a rămîne. Cît de curînd și cît de eficient putem construi un sistem mondial durabil în acest cadru depinde acum de fiecare dintre noi. Această nouă ordine internațională, acest nou model, poate fi construit doar prin eforturi universale, o întreprindere colectivă în care toți participă.
Să fie clar: epoca în care un grup restrîns de mari puteri putea decide pentru restul lumii s-a încheiat și s-a încheiat pentru totdeauna.
Acesta este un punct de care ar fi mai bine să-și amintească aceia care simt nostalgie după epoca colonială, cînd era ceva obișnuit să împarți popoarele în cele egale și cele care erau, folosind celebra expresie a lui Orwell, „mai egale decît altele”. Cunoaștem cu toții acea frază.
Rusia nu a îmbrățișat niciodată această teorie rasistă, nu a împărtășit această atitudine față de alte popoare și culturi, și nu o va face niciodată.
Noi susținem diversitatea, polifonia – o adevărată simfonie a valorilor umane.
Lumea, sunt convins că veți fi de acord, este un loc tern și lipsit de culoare atunci cînd este monoton. Rusia a avut un trecut foarte zbuciumat și dificil. Însăși statalitatea noastră s-a făurit prin depășirea continuă a unor provocări istorice colosale.
Nu vreau să sugerez că alte state s-au dezvoltat în condiții de seră – desigur că nu. Și totuși, experiența Rusiei este unică în multe privințe, la fel ca și țara pe care a creat-o.
Să fie clar: aceasta nu este o pretenție de excepționalism sau superioritate; este pur și simplu o constatare de fapt. Rusia este o țară distinctivă.
Am trecut prin numeroase convulsii tumultuoase, fiecare dintre ele oferind lumii prilej de reflecție asupra unei game variate de chestiuni, atît negative, cît și pozitive. Dar tocmai această moștenire istorică ne-a lăsat mai bine pregătiți pentru situația globală complexă, neliniară și ambiguă în care ne aflăm cu toții acum.
Prin toate încercările, Rusia a dovedit un lucru: a fost, este și va fi întotdeauna. Înțelegem că rolul ei în lume se schimbă, dar ea rămîne invariabil o forță fără de care adevărata armonie și echilibru sunt greu – și adesea imposibil – de atins. Acesta este un fapt demonstrat, confirmat de istorie și de timp. Este un fapt necondiționat.
În lumea multipolară de astăzi, tocmai acea armonie și acel echilibru pot fi obținute doar printr-un efort comun, colectiv.
Și vreau să vă asigur astăzi că Rusia este pregătită pentru această muncă”.
Prima parte aici: Putin către europeni: Nu vrem război, calmați-vă, dormiți liniștiți și ocupați-vă de propriile probleme(1)
Traducere și adaptare: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
