Lucian Pătrașcu a expus planul de măsuri al PSD pentru investiții în...

Lucian Pătrașcu a expus planul de măsuri al PSD pentru investiții în tehnologii de vîrf

0 108

Prezent vineri într-o conferință de presă la sediul PSD Brașov, președintele Organizației Municipale a acestui partid, viceprimarul Lucian Pătrașcu, a prezentat succint planul social-democraților de atragere și sprijinire a investițiilor mari și mijlocii în domenii de vârf, cum ar fi cele din Green Field, aferente celor din IT, IA, investiții în tehnologii cuantice, etc. Pătrașcu a apreciat că
„Viziunea pe dezvoltare economică este mult mai bună decât cea axată pe concedieri, tăieri și măriri de prețuri.
Prevedem o creștere economică în România de 3% în următorii 3 ani și de 5% în următorii 5 ani. Proiectele noi în favoarea cărora PSD propune inițiativă legislativă pornesc de la zero, pe teren neamenajat, fără infrastructură de utilități existentă.

Astfel, pentru investitori care investesc peste 20 de milioane de euro prevedem facilități fiscale prin neplata impozitului pe profit timp de 5 ani și punerea terenului la dispoziție printr-o concesionare pe o perioadă de 30 de ani, cu utilitățile asigurate de stat până la poarta investiției.
Statul va asigura și creditele pentru asemenea investiții.
Deasemenea PSD prevede în cadrul acestei inițiative aplicarea unor termene reduse de amortizare a investiției, precum și crearea de noi locuri de muncă. Aceste măsuri vor conduce la reducerea deficitului comercial al României.”
Liderul municipal al social-democraților brașoveni a informat asistența că asemenea credite fiscale Green Field se acordă în Polonia, Cehia și Slovacia, la cuantumul investiției de minim 20 milioane de euro.
Pătrașcu a mai anunțat proiecte de favorizare a investițiilor în zonele defavorizate.
Pentru investiții în zone mai puțin dezvoltate, defavorizate social, prevedem facilități de scutire a impozitului pe profit în procent de 50% pentru investiții de cel puțin 5 milioane de euro, condiții aplicabile pentru investiții în zona Nord-Est și Sud-Vest a țării.
Se introduc facilități și pentru amortizarea accelerată a echipamentelor precum și pentru contractarea creditelor garantate de stat, măsuri deja implementate în Italia, Polonia, Cehia, Germania, Spania, etc.”

Facilități fiscale considerabile pentru investițiile în înalta tehnologie informatică și în energie cuantică
O altă componentă a pachetului de facilități imaginat de PSD prevede amortizarea accelerată pentru echipamentele și activele fixe de înaltă tehnologie necesare investițiilor în domenii de vârf, anunță liderul brașovean al PSD
Prevedem amortizări accelerate pentru cei care investesc în echipamente și aparatură nouă, în digitalizare și informatizare. Amortizarea fiscală accelerată se va produce la un procent de 130 %din valoarea echipamentelor. În cadrul acestor investiții în echipamente moderne și în soluții digitale un procent de 150% ca valoare de amortizare se va putea trece pe cheltuieli și chiar 200% pentru echipamente de înaltă tehnologie și de informatică de vârf, timp de 5 ani. Aceste facilități sunt aplicate deja în Italia, Țările de Jos, Belgia, Austria, Finlanda, Marea Britanie, etc.”
Cea de-a patra măsură care este susținută de PSD pentru promovarea industriei de vîrf în România, se referă la investițiile în cercetare și în tehnologii de ultimă generație, spune Lucian Pătrașcu.
Pentru investițiile în centre de date, în infrastructură IA, în cercetare vizând ultimele tehnologii informatice, pentru investiții în tehnologii de energie cuantică, PSD a conceput facilitatea de acordare a creditului fiscal de 50% din investiția inițială și scutire a impozitului pe profit de 50% din valoarea investiției inițiale.” anunță liderul social-democrat brașovean, apreciind că România poate deveni un hub de cercetare-dezvoltare în următorii ani prin aplicarea acestor facilități utilizate în mai toate țările dezvoltate europene.

Dan Libiu Mateescu         

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.