Românul și Like-ul Interzis
Lasitatea e sora multor romani. Unii dintre romani se tem sa si comenteze la postarile mele, sa de un like, sau sa distribuie. Pur si simplu se tem.
În România, un like poate fi fatal. Nu e doar un gest. E un angajament, o asumare, o potențială trădare de țară.
Dai like la ceva „sensibil”?
S-ar putea să-ți sune telefonul. „Bună ziua, suntem de la gândirea omologată. Ce ați vrut să spuneți prin acel like?”
Distribui un text cu substanță?
Ai pus întrebări incomode?
Ai îndrăznit să gândești? Aoleu!
Să vezi atunci cum apare un unchi în comentarii cu „mai ușor cu pianul pe scări, nepoate, că avem rate!”
Românul modern e un soldat al tăcerii.
Stă pe Facebook ca pe front. Citește, oftează, simte că ai dreptate, dar n-o să dea niciun semn.
De ce?
Pentru că statul veghează.
Sau cel puțin veghează șeful de la birou, colega care e „cu ai lor”, vecina care a fost odată la o conferință de securitate și de-atunci „știe oameni”.
Așa că românul admiră în privat. Apreciază cu inima. Cu gândul. Cu rugăciunea. Dar nu cu degetul.
Nu, degetul e periculos. Degetul poate lăsa urme. Degetul poate fi citit, interpretat, scos din context și lipit pe un dosar imaginar cu eticheta „persoană suspectă de gândire proprie”.
Dar ai grijă: dacă scrii o prostie monumentală, o banalitate infectă sau o aberație în ton cu propaganda de zi, o să plouă like-uri. Pentru că nimic nu unește românii mai mult decât consensul în jurul prostiei sigure.
De fapt, cea mai mare frică a românului nu e să fie arestat, ci să fie văzut ca având o opinie. Să nu-l întrebe cineva: „Tu cu cine ești?” Și să nu știe ce să răspundă.
Pentru că răspunsul sincer – „Sunt cu mine, cu mintea mea” – e cel mai periculos dintre toate.
Așa că tăcem.
Ne revoltăm cu gândul.
Ne solidarizăm în tăcere.
Suntem o nație de revoluționari anonimi, curajoși în baie, la duș, când vorbim singuri.
Românul nu mai are curaj să gândească, dar are curaj să comenteze cu „bravo!” la postări cu pisici.
Nu mai poate ieși în stradă, dar dă inimioare la poze cu citate pseudo-budiste.
Asta e.
Gândirea critică a murit, dar lasă că avem GIF-uri cu motivație și filtre cu steagul României.
Și totuși… undeva, în adâncul algoritmului, mai rămâne o speranță: poate, într-o noapte, un român o să apese acel like interzis. Cu mâna tremurândă, dar cu sufletul clar.
Până atunci – ne vedem la secțiunea de comentarii.
Dar nu prea des. Că „poate ne aude cineva”.
Autor: Anatolii Basarab
Sursa: facebook.com
